Trăind în pătraṭica lor, ṭară frumoasă, dar cu multe zone de umbră, unde cinstea, integritatea, discernământul sunt personaje luate în râs pe scena vodevilului neamului, marile doamne ale scenei fiind găunoṣenia politică ṣi hoṭia pe faṭă, unde corupṭia se răspândeṣte ca o plagă, politicieni grei îṣi creează lozinci măreṭe, mustind de patriotism ieftin, menite să trezească pe cei adormiṭi de prin cele văgăuni: „Mândru ca sunt român!” Sună tare frumos ṣi o cred bieṭii ṭărani istoviṭi de muncă ṣi de discursuri sforăitoare, bieṭii analfabeṭi care simt poate în această declaraṭie promisiunea educaṭiei, a luminii dăruite orbilor, bieṭii orăṣeni duṣi cu vorba de mai bine de un sfert de veac, sperând ca această mândrie să fie garanṭia unei vieṭi mai bune ṣi a unei pensii demne. Din păcate, aceṣtia formează majoritatea.
Dar de ce suntem noi aṣa de mândri că suntem români? Ei bine, pentru că neam de neamul nostru a fost mândru. Şi nu e nimic rău în asta. Sunt mândri ṣi francezii de istoria lor, ṣi britanicii, ṣi italienii… Dar în gura celor care fură la drumul mare titluri, onoruri, funcṭii, averi, care mituiesc cu această lozincă un popor de împiedicaṭi într-o mândrie gratuită, în frustrări ṣi ṣovinisme care le rod precum rugina raṭiunea ṣi curajul de a acṭiona integru, această strigare a mândriei de a fi român e praf în ochi. De altfel, român sunt din întâmplare; aṣ fi putut fi ṣi membru al vreunui trib puṭin cunoscut ca Mashco-Piro. Sau canadian. Deci, de unde această mândrie dusă până la paroxism?
Theodor Aman – Unirea Principatelor
Este adevărat că România este una din cele mai frumoase tărâmuri: o frumuseṭe care miṣcă până la lacrimi. Din păcate, acestă frumuseṭe impresionantă care situează România pe plan european alături de Franṭa, Italia, Grecia, Anglia, … este cunoscută mai mult de români – infrastructura, corupṭia ṣi bălăriile administraṭiei nu prea permit altor popoare să se bucure de minunăṭiile României, în ciuda dorinṭei lor. Şi tradiṭiile sunt frumoase, nimic de zis! Iar oamenii sunt primitori, săritori, calzi – nu e defel cliṣeu. E nespus de plăcut să stai pe terasa unei pensiuni, într-un peisaj montan al cărui frumuseṭe îṭi taie respiraṭia, unde miroase a bucate româneṣti ṣi să fii invitat de vecinul de masă la un pahar ṣi o poveste! Rar sau deloc se întâmplă aṣa ceva în alte spaṭii turistice. Inedit! Iată deci câteva motive de mândrie.
Cu toate acestea, declaraṭia de mândrie patetică cu care unii politicieni îṣi înzorzonează discursurile lipsite de consistenṭă cade prost când, aṣa mândri cum suntem, suntem nevoiṭi să părăsim locurile natale. Nu câteva sute, din întâmplare, nici câteva mii, ci câteva milioane. Căci ei, care ne aruncă praf în ochi, mândrindu-se că sunt români ṣi împărṭind minciuna sfruntată a acestei mândrii oportuniste în timp ce fură pe rupte, în timp ce se lăfăie prin paradisuri turistice deloc româneṣti pe banii, sudoarea ṣi suferinṭa poporului, sunt mândri doar în vorbe. Ţinând cont de vorbele ṣi faptele lor, care ar fi, de fapt, sinteza acestei sintagme?: „Eu fur, plagiez, mint, sfidez, batjocoresc, instig, promit fals în ṭara mea. Tu, frate român, munceṣte, acceptă, iartă, fii prost, crede-mă, alege-mă, ajută-mă să fur!” Această dihotomie ne ṭine robi ai unei situaṭii absurde: suntem mândri că suntem români, dar apartenenṭa la acest neam înseamnă pentru mulṭi dintre noi suferinṭă! Am putea-o înlocui, fără jenă, cu enunṭuri mai modeste care ne-ar transforma într-un popor mulṭumit:
- Sunt mulṭumit că am o viaṭă decentă: am un salariu bun din care îmi hrănesc familia, îmi pot permite să plătesc la timp toate facturile, banii îmi ajung să văd frumuseṭile ṭării.
- Sunt mulṭumit de modul în care sunt tratat în spitale. Preṭul medicamentelor nu e o problemă pentru mine.
- Sunt mulṭumit că învăṭământul este bun în ṭara mea. Sunt convins de calitatea procesului de învăṭământ din ṣcoala la care merge copilul meu.
- Sunt mulṭumit că pot să-mi cumpăr o casă în ṭara mea cu slariul pe care îl am.
- Sunt la adăpost: nu trebuie să-mi fac griji pentru pensie.
- Sunt mulṭmit de cum sunt reprezentat de cei pe care îi aleg.
- Sunt mulṭumit de cum îmi sunt rezolvate problemele de funcṭionarii din administraṭia românească.
- Sunt mulṭumit că am am un loc de muncă în ṭara mea; nu trebuie să-mi părăsesc ṭara pentru o bucată de pâine bună.
- Mă simt bine când se vorbeṣte despre despre clasa politică a ṭării mele
- Politicienii români sunt modele demne de urmat: gândesc zi ṣi noapte la binele poporului, sunt integri ṣi corecṭi.
- Mă simt bine pentru că nu trebuie să plec capul auzind vorbindu-se despre corupṭie: în ṭara mea cuvântul „corupṭie” este quasi străin.
Lista ar putea continua…
Într-o altă ordine de idei, am putea fi mulṭumiṭi că, în loc să cântăm focos ṣi fără prea multe motive că suntem ṣi noi un neam sub soare ca multe altele, să ne putem ṭine capul sus. Să nu roṣim că poporul român e asociat cu corupṭia, neseriozitatea, hoṭia măruntă, hoṭia academică, hoṭia în general, lucrul făcut de mântuială, populismul, circul politic. Mândria naṭională nu este un păcat, dar devine ilară ṣi absurdă când este insuflată de politicienii corupṭi ai neamului, de ei, celor cărora nu le mai ajung averile ṣi puterea, care prostesc poporul pe care-l ṭin în întuneric ṣi-l transformă într-un public umil, obligat să asiste la numere abjecte într-un spectacol obscen, aṣa cum în Evul Mediu poporul era obligat să iasă pe străzi pentru a asista la decapitarea publică a ereticilor.
Oare nu ar fi timpul să ne trezim, să realizăm că ei, cei aleṣi de noi, sunt în serviciul nostru ṣi nu invers? Nu ar trebui să devenim mai conṣtienṭi cu fiecare zi ce trece că trebuie să oprim hoṭia ṣi bătaia de joc, după atâtea promisiuni care au rămas vorbă-n vânt? Nu a venit timpul să ne manifestăm matur ṣi responsabil, să folosim conṣtient instrumentul prin care ne putem face auzită vocea – VOTUL? Nu a venit timpul să realizăm că stă în puterea noastră, români din ṭară ṣi din afara ei, să spunem răspicat „Ajunge!”, folosindu-ne de acest drept pentru care alṭii au luptat? Nu ar fi timpul să respectăm ṣi să fim respectaṭi prin ceea ce construim ṣi alegem să fim, fără a cădea în ridicol, fără a ne împăuna fără noimă? Eu cred că ar fi timpul să realizăm că putem înlocui lipsa de sens, bălăceala în ipocrizie ṣi minciună cu atitudinea de responsabilitate ṣi asumare. Noi, poporul, ne putem încă determina destinul. Acestă determinare poartă numele de implicarea civică, iar instrumentul ei se numeṣte, printre altele, vot. Ṣi realizând toate acestea putem, în sfârṣit, să fim mulțumiți că suntem români.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cea mai fabuloasă perioadă a anului — Venus a ajuns în Taur
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Șarmul, charisma și flerul – între lumină autentică și umbre relaționale
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
