mă deprimă femeile. mai bine zis, mă scot din minţi. mă bagă în boală deprimările lor. frate, când se deprimă o femeie, începe planeta să se învârtă invers, timpul se aglomerează într-o secundă şi stă aşa, gata să se spargă, până-i trece muierii toana. e colosal ce se întâmplă cu femeile din lumea asta. ăstea când se deprimă, zici că deraiază trenurile. încerci cu ce ai la îndemână, flori, bomboane, un mănunchi de p*li, liru-liru şi lugu-lugu. nimic mai nefolositor. unt de arahide, ciocolată, bijuterii, creme, tot n-ajută. eşti un handicapat lamentabil, nu-nţelegi ce se-ntâmplă.
poţi să le sufli şi-n c*r, când le apucă amokul, se sparg şi becurile în casă de ciudă. şi atunci te găsesc toţi dracii. pe întuneric, cu paharul într-o mâna şi ţigara în alta, cu un coş de gunoi în faţă pe post de scuipătoare şi scrumieră. tragi din ţigară, bei tărie, înjuri şi scuipi şi nu-ţi trece. chemi la apel toţi sfinţii calendarului, îi iei la rost, şi nimeni nu e mai deştept ca o femeie. că pe ea o apucă depresia şi ea ştie de ce şi nimeni în lumea asta, de sus sau de jos, în viaţă sau mort, nu ştie nici de ce şi nici ce să-i facă.
te uiţi în jurul tău şi dracii tremură de frică atunci cînd auzi pahare sparte în bucătărie, în ideea că nu le spală nimeni. dumnezeu fuge cu barba albind instant pe norişorul lui şi plouă cu îngeri, când auzi casa cum se zguduie de la plânsul femeii în transa depresiei. ai încercat tot. nu-ţi mai rămâne decât să aştepţi să-i treacă. să se rezolve de la sine. să treacă aşa cum trec trenurile prin cobiliţa la 5 dimineaţa. şuieră mecanicul odată, se trezeşte tot satul, e întuneric, nu pot pleca la muncă şi ce să facă oamenii, se f*t. şi fac copii şi uite aşa au cea mai mare natalitate din ţară. dar acolo trenul trece, ăia se f*t o juma’ de oră, apoi se cară la câmp.
la mine în casă, trenul are capăt de linie şi e sub presiune. şi trage semnalul din juma’ în juma’ de oră şi disperi, fratele meu, disperi, fiindcă nu ştii ce să mai faci. suni o prietenă, o aduci în casă, poate discută cu problema, poate rezolvă sau măcar atenuează. n-ai şanse, însă. cumperi rochia aia pe care o admira acum trei luni la magazinul din centru şi începe o orăcăială, de nu mai ştii pe unde s-o apuci. vezi geamul şi zici c-ai scăpat. da’ de unde că vine intercity şi te ia în plin – păi deja e demodată, nu cumva ai luat-o de la solduri, mai bine o luai pe verde, nu, nu o duce înapoi, că e jenant. adică şi f*tut în cur, şi cu banii daţi.
şi te întorci în depresia ta, aprinzi altă ţigară, bei alt pahar, înjuri şi scuipi. şi aştepţi până îţi creşte părul pe spate. analizezi. îţi pui problema că e vina ta. şi e vina ta. eşti înalt, eşti un tip mişto, cool, ai dinţi perfecţi, nu ai chelie, eşti inteligent, nu ai decât două kilograme în plus, dar la vârsta ta te menţii, în pat eşti armăsar pur-sânge. e clar. eşti genul după care aleargă femeile cu salteaua. e vina ta. e vina ta că tu, dintre toate femeile, iubeşti numai una, nu înşeli, aduci flori odată pe săptămână, o scoţi în oraş şi o faci fericită. stop! stop! ai pronunţat cuvântul interzis.
te uiţi peste umăr şi-i intuieşti prezenţa în bucătărie, unde plânge cu capul lângă cutia de un kil de mon cheri încă nedesfăcută. cutia care a costat cât bei tu într-o săptămână. îţi dai seama atunci că tu, chiar tu, o faci să fie depresivă. că tu eşti cauza depresiei. că, deşi vrei să o faci… f. (brrr, nici nu mai gândeşti cuvântul, sari înapoi trei metri ca la pisica neagră şi îţi scuipi în sân), degeaba. eşti un impotent de rahat, care nu înţelege femeia şi o faci să turbeze în crize ciclice. îţi vine să îţi bagi mâna pe gât, să îţi scoţi inima de taur din piept şi să o joci în picioare, să o f*ţi până pute, apoi să o dai la câini, să o f*tă şi ei, fiindcă eşti colosal de prost: iubeşti şi provoci depresie.
îţi vine să te aşezi pe linie să te calce trenul, dar eşti un loser patentat, trenul deja a trecut cu lumini de avarie şi un zbierăt ca la moartea lui iisus, că şi-a rupt o unghie. eşti mic. neînsemnat. ţi-e frică să fumezi, să bei, să înjuri şi să scuipi. stai într-un picior, ţi-e teamă să-l pui pe celălalt jos fiindcă, e clar, mai urmează ceva şi ai cu siguranţă un drum de făcut. atunci pică cerul pe tine şi plângi de fericire că exişti, că ea există, şi că dumnezeu a inventat saloanele cosmetice şi pedichiuristele. mă duc să-mi aranjez unghiile, pui, e cam dezastru în bucătărie, iartă-mă, poate faci tu ceva de mâncare, vin peste două ore, pa. când uşa se închide, te duci la baie, te speli pe faţă, ţi-a trecut depresia, toate trenurile sunt la depou. fumezi o ţigară în linişte şi te gândeşti să faci ardei umpluţi. şi ce dacă-i plac. azi eşti fericit.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
