Pe 21 octombrie 2016 a împlinit 90 de ani și 37 de prieteni au sărbătorit-o la celebrul restaurant franțuzesc La Grenouille din New York. Printre invitați, Mercedes Bass și prințesa Firyal a Iordaniei, iar Bette Midler i-a cântat “Happy Birthday”. Așa cum, în 2007, formația Led Zeppelin s-a reunit după 27 de ani pentru a concerta în onoarea soțului ei.
Pe 19 martie 2017, era în Ierusalim, la redeschiderea mormântului lui Iisus. Făcuse o donație de 1,4 milioane de dolari din cele patru cât a costat restaurarea Ediculului. La ceremonie, Teofil al III lea, Patriarhul Orașului Sfânt Ierusalim și al întregii Palestine, a decorat-o cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Grecești din Ierusalim și i-a spus: “ai făcut posibil imposibilul”.
În 2012, a dorit să facă ceva pentru România, mai precis pentru opera lui Brâncuși de la Târgu Jiu. “Când am revenit în ţară, eram foarte interesată de anumite lucruri. Unul dintre ele a fost refacerea statuii lui Brâncuşi. Am cumpărat din banii mei şi ai bărbatului meu o bucăţică de pământ la poalele statuii şi voiam să construiesc un punct de informare pentru străini, un loc în care puteai să vii să vezi, să faci fotografii, puteai să bei o Coca-Cola, dacă era cald. Toate au fost aprobate şi, când am vrut să încep, mi s-a spus că nu mai e nevoie, că fac oamenii din Târgu Jiu. Jurnalele locale erau infernale, parcă aş fi fost o hoaţă. Banii ăştia s-au dus la Oxford. Sper să beneficieze și mulţi români de ei, dar m-am simțit jignită că am fost refuzată.”
Nu a avut niciodată copii, dar moștenirea pe care o va lăsa acestei lumi întrece orice închipuire. Este vorba despre Mica Ertegun, fostă Ioana Maria Banu, emblemă internațională a modei, a culturii și a filantropiei. Născută la București pe 21 octombrie 1926.
Vogue, 1966
Există probabil puţini nonagenari în lume care să fie prieteni apropiați atât cu Henry Kissinger sau Annette de la Renta, cât și cu Kid Rock sau membrii formației Led Zepellin. Mica Ertegun, însă, este unică, iar viața ei ar putea fi considerată o operă de ficțiune.
Tatăl ei, George Banu, a fost doctor și demnitar la curtea regală a României până în 1947, când comuniștii, proaspăt sosiți la putere, l-au arestat și l-au aruncat în închisoare. Mica avea pe atunci numai 16 ani. La insistențele tatălui său, Mica s-a căsătorit cu aristocratul Ștefan Grecianu, în vârstă de 31 de ani, pentru a putea pleca din țară în siguranță.
Mica povestește cu nostalgie și amărăciune despre fuga ei. A călătorit în cel de-al doilea tren pus la dispoziție familiei regale, alături de mătușile Regelui Mihai I. Totuși, își amintește că trecerea graniței înspre Albania a fost unul dintre cele mai fericite momente din viața ei.
Au urmat ani dificili pentru Mica și soțul ei, străini pe pământuri străine, nevoiți să uite pentru totdeauna traiul confortabil de acasă și să își întemeieze o nouă viață. Au pribegit din Elveția – unde Mica a lucrat temporar ca model pentru Dior – până la Paris, stabilindu-se într-un final în Canada și construindu-și acolo o fermă de vaci cu banii împrumutați de la un prieten. Desigur, nici unul din ei nu știa nimic despre vaci.
În anii care au urmat, cei doi au muncit până la epuizare, transformând ferma într-o crescătorie de pui. Cu toate acestea, Mica s-a ambiționat să nu renunțe la lucrurile care o făceau să fie ea însăși. După o zi întreagă de muncă sârguincioasă, Mica redevenea aristocrata care urma tradițiile și regulile vieții boierești, insistând să se îmbrace și să se aranjeze pentru cină. Fermiera din timpul zilei devenea din nou o mică prințesă pe timp de seară, din sufrageria ei nelipsind niciodată porțelanurile fine și candelabrele somptuoase.
În 1960, Mica a plecat la New York pentru a face lobby pentru tatăl său, care suferea de cancer în închisoare. Nu a avut nici un succes în eforturile ei de a-și elibera tatăl, care a murit închis. Vizita ei la New York nu a fost cu totul în van, însă, căci așa l-a cunoscut pe Ahmet Ertegun, iar viața ei s-a schimbat radical.
Ahmet Ertegun a fost un adevarat titan al culturii contemporane și una dintre cele mai influente figuri din industria muzicală. Fiul ambasadorului Turciei la Washington, Ahmet a fondat casa de discuri Atlantic Records în 1947 cu bani împrumutați de la dentistul familiei Ertegun. Când Mica l-a întâlnit în anii 60, Ahmet era deja considerat unul dintre cei mai prolifici producători de muzică ai secolului. De numele său se leagă acum legende precum Led Zeppelin, The Rolling Stones, Eric Clapton şi Phil Collins – toţi datorându-i celebritatea lui Ahmet, cel care i-a descoperit și i-a cultivat.
La acea cină din New York, fascinația a fost mutuală. Parcă pentru a confirma că dragostea la prima vedere există și poate duce la povești de iubire ca în basme, Mica s-a simţit imediat atrasă de personalitatea sclipitoare a lui Ahmet, de cultura, eleganța și sofisticarea lui. La rândul lui, Ahmet s-a topit la vederea frumoasei și creativei românce, pe care a început să o curteze asiduu. Pentru a o cuceri, Ahmet a angajat o mică orchestră care să se ascundă în baia apartamentului Micăi de la Ritz-Carlton din Montreal pentru a o surprinde cu o interpretare a piesei Puttin’ On the Ritz.
Într-un interviu acordat recent, Mica a mărturisit că i-a fost greu să divorțeze de Ștefan, un om alături de care se simțea bine și cu care împărtășise o istorie zbuciumată. Dar afecțiunea ei sinceră pentru Ștefan nu a putut fi mai puternică decât forța personalității lui Ahmet, care nu s-a lăsat până când nu s-a căsătorit cu Mica în 1961. Vor trăi fericiți 45 de ani împreună până la moartea lui. O căsnicie în care Mica s-a simțit bine, în ciuda aventurilor extraconjugale de notorietate ale lui Ahmet. “Nu mi-a păsat niciodată, pentru că știam că nu era împotriva mea, știam că eram cel mai bun lucru din viața lui.”
Cuplul s-a mutat la New York, în inima artei, a culturii și a modei – Upper East Side. Mica locuiește încă în acest apartament, înconjurată de trofeele și premiile lui Ahmet și de senzaționalele opere de artă colecționate în timpul căsniciei.
Foto: RON GALELLA
Așa a început saga acestui cuplu care a făcut furori în Statele Unite decenii de-a rândul. Îndrăgostiți la nebunie unul de celălalt, frumoși, bogați și puternici, cei doi Ertegun au devenit un adevărat deliciu pentru scena socială și culturală a Americii.
Deși la început Mica nu s-a integrat perfect în lumea mondenă a New York-ului, fiind mai apropiată de comunitățile de români, cu ajutorul lui Ahmet ea a cunoscut nenumărați oameni importanți care i-au devenit prieteni de-a lungul timpului. Așa i-a cunoscut pe Oscar de la Renta, Bill Blass şi Diana Vreeland, printre alții, dar și pe Chessy Rayner, fostă editor la Vogue, oameni de afaceri, magnați, politicieni și artiști. Mica Ertegun era cunoscută drept o amfitrioană a cărei listă eclectică de invitați putea include pe oricine de la Andy Warhol la Jacqueline Onassis, Joan Didion, Henry Kissinger și Mick Jagger.
RON GALELLA
Deși Mica nu a împărtășit niciodată cu adevărat pasiunea soțului ei pentru muzica rock, ea a rămas în relații de sinceră prietenie cu superstaruri precum Keith Richards, de a cărui casă Mica s-a ocupat personal ca designer de interior. În schimb, cei doi s-au preocupat de istorie, limbi străine, literatură şi arheologie. Datorită acestei pasiuni, Mica a devenit unul dintre cei mai importanți filantropi contemporani care are ambiția de a-și cheltui averea colosală pentru a “îndepărta toate barierele lumii prin gândire”.
MAC II: Mica și Chessy
Cariera ei ca designer de interior a fost un alt drum inițiatic pentru ambițioasa româncă. La început, birourile companiei de design MAC II se aflau într-o debara din casa lui Ahmet din Upper East Side. Designerii new yorkezi ai vremii se refereau la Mica și Chessy în termeni de “fetele”. “Fetele” erau considerate a fi drăguțe, dar nimeni nu le dădea nici o șansă de succes. Despre Chessy se spunea că e simpatică, iar despre Mica se spunea că face design interior ca hobby, pentru că oricum nu era nevoită să muncească.
În ciuda greutăților, cele două prietene și partenere s-au dovedit o forță care nu a mai putut fi ignorată. Simpatica Chessy s-a dovedit a fi o decoratoare cu o imaginație ieșită din comun, în timp ce Mica și-a impus stilul personal – extrem de sofisticat, dar extrem de simplu.
1973, Mica și Chessy Rayner, partenera ei firma de design interior MAC II. foto: Fairchild Archive/WWD/Penske Media, via Getty Images
În anii ’80 nimeni nu mai îndrăznea să ia în derâdere creațiile celor două. Fetele își făcuseră deja un nume puternic, iar portofoliul lor conținea design-uri rezidențiale și comerciale aparținând lumii bune americane și internaționale. Artiști, producători de televiziune sau creatori de modă au apelat la cele două pentru proiecte descrise de revistele vremii ca exprimând un “glamour pragmatic”.
Firma de design interior, MAC II. Mica, în biroul ei. Foto: Harry Benson, 2012. Photograph from the Condé Nast Archive.
Dincolo de a deveni un designer de interior extraordinar, Mica a fost considerată și o emblemă a modei. Stilul ei auster, dar exotic, i-a adus recunoaștere internațională, fiind inclusă în International Best-Dressed List Hall of Fame în 1971.
Livingul casei lor din Manhattan, foto Horst P.Horst
Biblioteca
Salonul
Locul de luat masa. Pe perete, Magritte… “La cour d’Amour” 1960. Foto:
Presa vremii i-a adulat pe Mica și Ahmet Ertegun. Un articol din New York Magazine spunea despre cei doi că reprezintă singurul cuplu din lume care a putut “păcăli” familia Kissinger să participe la un concert de rock extrem de zgomotos, desfășurat într-un loc întunecat și sufocant de aglomerat. Dar nimeni nu o putea refuza pe miniona Mica, abia ghicindu-se de sub enormul colier de perle naturale și pe magneticul Ahmet, iubind cu pasiune tot ce se întâmpla în jurul său. Era vorba despre concertul aniversar al Atlantic Records, care împlinea patruzeci de ani de existență.
Mica’s yacht, Ioana Maria, off the coast of Bodrum. Photo: Jonathan Becker
Viața Micăi însă nu avea să rămână la fel de fericită. După moartea lui Chessy în 1998 și stingerea bruscă din viață a lui Ahmet în 2006, mulţi s-au întrebat dacă Mica, acum singură, va mai avea puterea să continue.
Ei bine, toţi au fost încântați să o vadă pe Mica mai activă ca niciodată în ultimii ani. În 2012 a fondat programul Mica and Ahmet Ertegun Graduate Scholarship la Oxford, continuând în același timp să creeze interioare pentru moștenitoarea imperiului Walmart (Alice Walton) în Park Avenue sau pentru magnatul financiar Leon Black în Southampton.
Printre proiectele de design și cele de caritate – împrăștiate în toată lumea – Mica își găsește timp și să onoreze memoria lui Ahmet, fiindu-le alături marilor muzicieni ai lumii la ceremonia de includere în Rock & Roll Hall of Fame.
Mica Ertegun nu a uitat niciodată însă că este româncă. În 2012, a dorit să facă ceva pentru țara ei de origine, mai precis pentru opera lui Brâncuși de la Târgu Jiu.
“Când am revenit în ţară, eram foarte interesată de anumite lucruri. Unul dintre ele a fost refacerea statuii lui Brâncuşi. Am cumpărat din banii mei şi ai bărbatului meu o bucăţică de pământ la poalele statuii şi voiam să construiesc un punct de informare pentru străini, un loc în care puteai să vii să vezi, să faci fotografii, puteai să bei o Coca-Cola, dacă era cald. Toate au fost aprobate şi, când am vrut să încep, mi s-a spus că nu mai e nevoie, că fac oamenii din Târgu Jiu. Jurnalele locale erau infernale, parcă aş fi fost o hoaţă. Banii ăştia s-au dus la Oxford. Sper să beneficieze și mulţi români de ei, dar m-am simțit jignită că am fost refuzată” a mărturisit Mica într-un interviu.
Patroană a artelor, culturii și educației, Mica Ertegun nu se comportă nici pe departe ca o femeie de 90 de ani. Din contră, pare mai tânără și mai plină de viață decât mulți alții care au jumătate din vârsta ei. Dincolo de faptul că își supraveghează proiectele de design cu o mână de fier, este foarte activă și, așa cum mărturisește, îi înnebunește pe cei cu care lucrează. Ultima ei ambiție? Să transforme Casa Ertegun într-un centru de primire a primilor Bursieri Ertegun. Vrea să transforme casa într-un loc în care tinerii să se simtă ca într-o familie.
Enspire, 2015, Lincoln Center
Nu există interviu cu Mica Ertegun în care aceasta să nu vorbească cu dragoste și durere despre Ahmet, cu care a trăit o poveste de dragoste a cărei flacără a rămas vie timp de 45 de ani. Dorul de Ahmet este alinat însă de proiectele ei filantropice și de dorința de a își pune casa la dispoziție activităților universitare, fiind convinsă că Ahmet ar fi iubit și susținut cu dragă inimă un astfel de proiect.
Material semnat de Nicoleta Ciobanu
***
N.red. actualizare 2 decembrie 2023: Mica Ertegun s-a stins din viață în vârstă de 97 de ani.
***
N.red. actualizare 18 noiembrie 2024
Christie’s este onorată să anunțe MICA: THE COLLECTION OF MICA ERTEGUN, o serie istorică de licitații care înception în această toamnă. Două licitații dedicate unui singur colecționar vor fi ținute pe 19 noiembrie 2024, seara, și în dimineața zilei de 20 noiembrie. Vânzările de bijuterii, obiecte de design și decorațiuni se vor ține în decembrie.
MICA: THE COLLECTION OF MICA ERTEGUN Part I, 7pm EST, Tuesday, November 19, 2024
În vânzare, „L’empire des lumières” de René Magritte (estimată la peste 95 de milioane de dolari) și lucrări de David Hockney, Joan Miró și Ed Rusch.
MICA: THE COLLECTION OF MICA ERTEGUN Part II, 10am EST, Wednesday, November 20, 2024
MICA: THE COLLECTION OF MICA ERTEGUN Part III, 10am EST, Friday, December 13, 2024
MICA: THE COLLECTION OF MICA ERTEGUN New York Online, December 4 – 17, 2024
MICA: THE COLLECTION OF MICA ERTEGUN Paris Online, December 4 – 18, 2024
MAGNIFICENT JEWELS, 10 decembrie 2024 – în acest lot se vor afla 16 dintre comorile ei, inclusiv o pereche de cercei cu diamante în ceea ce se numește o tăietură europeană veche și însumând peste 30 de carate (preț estimat 100.000 USD-150.000 USD) și un colier de coral și onix de Suzanne Belperron (20.000-30.000 USD).
***
Înaintea acestor licitații, în octombrie 2024, s-a vândut pentru 9,3 milioane de dolari fermecătoarea casă în care au locuit în Manhattan soții Ertegun. De fapt o dublă casă, cu câte 5 etaje, 5 dormitoare, 8 băi. Cele două case erau unite la etajele 3 și 4 și aveau 20 de camere împreună.
Soții Ertegun mai aveau o proprietate la Paris, una în Bodrum și un conac, construit după planurile celor doi în 1990, situat în Southampton scos și el la vânzare pentru suma de 52 de milioane de dolari.
De aici provin multe dintre obiectele scoase la licitație de Christie’s, iar valoarea estimată a colecției se ridică la 144 de milioane de dolari. O parte semnificativă din acești bani vor merge spre cauze filantropice.
Citiţi şi
Cea mai mare donaţie din istoria Oxfordului umanist vine şi de la o româncă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.