“Mă cuprinde atunci un îngrozitor sentiment de frică ce durează până când ating prima clapă. Atunci totul se transformă, nu mai exist nici eu, nici pianul, nici publicul, există doar Muzică. Atunci încep să trăiesc cu adevărat și să mă bucur.”
Mihaela Ursuleasa a avut un destin capabil să inspire un roman senzațional sau o capodoperă cinematografică. Este considerată cel mai talentat pianist român după legendarii Dinu Lipatti și Radu Lupu.
Foto: Hiroyuki Ito, 2008
Până atunci m-am aplecat eu cu dragoste asupra genialei Mihaela Ursuleasa și m-am lăsat inspirată de muzica ei pentru a reda pictural frumusețea, pasiunea și concentrarea de care a fost capabilă această artistă.
Burning, Adina Ștefănescu
Mihaela s-a născut într-o familie de romi, tatăl lăutar de taraf (șef de formație), mama cântăreață (cu atestat) de local. La doar 7 ani susținea concerte cu orchestre de filarmonică, iar la la vârsta de 11 ani concertează la Tokyo, interpretând cu succes de public Rahmaninov. Se spunea despre ea că învăța în câteva luni ce învăța un copil normal în 4 ani de școală. Iosif Sava o considera copil-minune, iar Viorel Cosma îi spunea mamei să aibă grijă, copiii de geniu sunt fragili…
La 12 ani a fost descoperită de celebrul dirijor Claudio Abado, care i-a oferit o bursă de studii la Viena. În 1995 a câștigat concursul internațional de pian “Clara Haskil.
Viața Mihaelei Ursuleasa din afara scenei a fost dificilă dintotdeauna. Considerată unul dintre marile talente ale lumii, Mihaela și-a datorat succesul unei munci titanice. Din copilărie, exersa la pian 7 zile din 7 câte 8-10 ore pe zi, sub îndrumarea severei profesoare Stela Drăgulin din Brașov, care, își amintește Mihaela, “… mi-a asfixiat personalitatea, a ridicat pianista, dar aproape a distrus eul, omul din mine.”.
La 10 ani și-a pierdut tatăl, bolnav de cancer, pe care îl diviniza și care i-a fost primul dascăl de muzică de la 3 ani. Ștefan Ursuleasa a fost mai mult decât un lăutar, cânta cu multă ușurință pe note orice asculta în prima audiție și iubea mult jazzul.
Mama ei, Agripina, își amintește întâlnirea cu Abbado. “A plecat, în tren, cu primii adidași din viața ei. Noaptea a adormit și… cum umblau tot felul de oameni prin tren, i-au furat adidașii. Și, când să coboare din tren… nu avea în bagaj nimic altceva, pentru că programul era să se întoarcă spre România seara, după audiție. Nu avea pantofi de rezervă. Conductorul de la tren i-a împrumutat Mihaelei pantofii lui, mărimea 42, să poată coborî pe peron, unde o aștepta Giorgio Gallo. Așa a coborât Mihaela din tren, la Viena, prima dată. A ajuns la Abbado și a vorbit cu el în engleză. Eu o dădusem să studieze engleză, în particular. Mihaela i-a spus atunci că Radu Lupu este idolul ei. A cântat concertul de Rahmaninov, Abbado a întrebat-o dacă știe Mozart. Și ea i-a cântat și Mozart. Și, din zece minute cât era programată întâlnirea inițial, o oră nu s-a despărțit Abbado de ea. I-a spus profesoarei: „Fetița este foarte talentată, e genială, dar ea trebuie să aibă o bază, să facă o școală. Scoteți-o de pe linia aceasta de concerte pentru că o va epuiza”.
A studiat la Conservatorul din Viena 8 ani, până în 1999.
Despre viața ei povestește mama mai departe: “Mihaela s-a căsătorit, la 18 ani. Ea nu avea timp, stătea cu nasul în pian. Ea a făcut, în același timp, dimineața – gimnaziul lor, liceul cum spunem noi. Mergea la un liceu privat, pe care i l-a ales tot Abbado. Un liceu catolic, unde profesoare erau măicuțe. Era un liceu de fete, prestigios în Viena. Când spui că ai făcut „Maria Regina”, se știe că ai urmat o școală nobilă. Dimineața mergea la cursuri. Și după-amiază făcea facultatea. În Viena sunt două facultăți. Hohshule für Musik, Înalta Școală de Muzică, Academia… Ea la 12 ani era studentă, cu dispensă de vârstă. A dat examenul de admitere și a fost singura care a intrat studentă la 12 ani, la Viena. Karajan era student la 13 ani, la Salzburg. Mihaela se trezea la șase dimineața, pleca departe unde era liceul catolic pe care îl urma. La prânz mă duceam să-i duc mâncare. Mânca, pe un colț de masă. Nu aveam pian, unde să studieze Mihaela. A rezolvat tot Claudio Abbado. Prietenul lui cel mai bun era Ministrul Culturii din Austria. Acesta avea o casă chiar în zona liceului Mihaelei, una dintre cele mai scumpe din Viena. În vila aceea erau trei piane, ministrul era un mare iubitor de muzică, Mi-a dat cheile de la casă și mi-a spus: „Doamnă, aveți cheile. Când vrea fetița să studieze, oricând, veniți aici!”. Mă credeți, cât a studiat acolo, noi n-am intrat decât pe hol, unde era pianul! ”
Despre viața privată a pianistei tot mama povestește:
“La 18 ani s-a dus la un concert… Ea mergea la concerte. De când era copil, Abbado ne-a dat abonament la Musikverein. Trebuia, seară se seară, să fim în loja lui. Apoi el a plecat la Berlin, când a murit Karajan. I-a spus Mihaelei: „A asculta muzică este a doua școală pentru tine!”. La fiecare concert, era un program de sală pe care noi îl păstram. Acolo se scria despre fiecare compozitor, despre interpret, despre ce a vrut compozitorul să transmită… Erau niște programe de sală foarte frumoase. Deja… istoria muzicii era acolo! Între timp, Abbado a plecat la Berlin. Noi aveam o prietenă, o doamnă în vârstă, care avea o nepoată care era căsătorită cu managerul orchestrei ORF – Vienna Radio Symphony Orchestra. Nepoata acestei doamne era cu vreo zece ani mai mare decât Mihaela care avea atunci cam 17 ani. Mai ieșeau împreună la concerte. La o cină de după un concert, Mihaela a stat lângă un băiat frumos, contrabasist. Era primul băiat pe care l-a văzut, pentru că ea nu avea timp în afară muzicii. A venit acasă încântată: „Mamă, am vorbit cu un băiat frumos și cred că i-a plăcut de mine că mi-a spus să-i dau numărul de telefon”. Eu încurajam prietenia ei cu față aceea deoarece îmi dădeam seama că Mihaela stătea numai cu mine și avea nevoie și de prieteni. Băiatul acela, mai mare decât Mihaela, era foarte educat, foarte pregătit, dar făcea parte dintr-o sectă din America. Și, în timp, Mihaela a devenit tot mai nefericită lângă el. S-au căsătorit legitim, iar eu m-am întors în România. Economiile erau trimise la secta aceea… El era un băiat bun, a respectat-o, dar nu se potriveau. Mihaela mă suna și-mi spunea că nu prea e fericită, să mă întorc la Viena. Cred că Mihaela avea 21 de ani când s-a despărțit de primul soț. Apoi s-a mutat singură, cu chirie. Cânta, avea foarte multe concerte. Era Rising Star.”
Pe Rodin Moldovan, tatăl lui Stephanie Felicia, fiica Mihaelei, l-a cunoscut la Leipzig.
“Ea a avut acolo un concert de Mozart. Ea era la pian și dincolo de capacul pianului stăteau violonceliștii. Ea se uita la el, dar atât. Lui i-a plăcut de ea. În mai toate orchestrele alături de care cânta, Mihaela descoperea că sunt muzicieni români. Aceasta era vorba ei: „Pe unde mă duc, sunt români și-mi fac sarmale!”. El fiind român, a venit și în pauza de repetiții, spunând că o știe de mică. Mihaela avea cam 26 de ani. El era mai mare.(…) Mihaela nu știa să citească oamenii… Părinții lui erau tot muzicieni, mama violonistă la Filarmonica din Ploiești, tatăl muzician la filarmonica din Iași. Și, într-un drum spre România, în care el s-a oferit să mă ducă pentru că eu călătoream cu bichonul Mihaelei, m-a întrebat ce părere am dacă ar face un copil împreună. Îmi spunea că vrea un copil cu Mihaela. Credeam atunci că o iubește sincer. I-am spus că e decizia lor, că eu nu mă bag. Iar Mihaelei i-am spus că poate e un băiat bun, tot român, cu aceleași tradiții, tot muzician. El o urmărea, ea credea că o iubește. Eu eram în Viena când ea și-a făcut testul de sarcină. Atunci era fericit și el. Și eu, pentru ei! Apoi el i-a spus să se mute la Leipzig, pentru că el nu-și găsea același post la Viena, iar ea era bine primită oriunde. Mihaela s-a mutat. Eu am simțit că el nu era sigur, dar n-am spus nimic. ”
Rodin Moldovan a contestat de la început paternitatea copilului și a devenit agresiv în relația cu Mihaela, după cum au mărturisit cei care s-au aflat în preajma cuplului. În timp ce el a cerut un test de paternitate, Mihaela Ursuleasa a decis să rupă relația și să se întoarcă la Viena.
“Ceea ce a distrus-o pe ea cel mai tare, pentru că avea depresie, a fost modul în care s-a purtat tatăl copilului ei. Mihaela a plecat din Leipzig, după multe momente grele, în care vorbea cu doamna care a devenit nașa fetițeei, când era însărcinată în opt luni. El își găsise pe altcineva… Au fost multe discuții, multe lacrimi și jigniri pe care le-a răbdat. A plecat din Leipzig la Viena doar cu o valijoară în care avea o bluziță pe care o cumpărase pentru fetița ei care urmă să se nască. M-a sunat cu o seară înainte să se nască Stephanie, apoi în ziua în care s-a născut fetița. Era un om care voia să asigure cele mai bune condiții. Și fetiței, și mie, pentru că eu nu lucram. Iar pensia mea din România era extrem de mică. S-a gândit că o să-i fie greu să rămână singură cu un copil. Mie nu-mi spunea prea multe, că vedea că mă consum, vorbea uneori cu prietenii ei despre aceste lucruri. Despre faptul că fetița o să întrebe de ce nu are tată… își făcea niște probleme. Nu îi era frică, era preocupată. Dar depresia în legătură cu Rodin Moldovan a fost foarte grea. Stătea nopțile, gândea… “.
În cele din urmă, un anevrism i-a provocat moartea în 2012 în apartamentul ei din Viena. Povestea de glorie a pianistei se sfârșește brusc. Comunitatea muzicală internațională a fost șocată de tragedie. Copila Mihaelei a rămas în grija bunicii până în ziua de azi, cu promisiune din partea prietenilor de suflet ai artistei ca după moartea bătrânei să fie alături de Stephanie Felicia și să vegheze la viitorul ei.
În iulie 2018, soprana Felicia Filip, director al Operei Comice pentru Copii, împreună cu Primăria Capitalei, au organizat prima ediție a Concursului internațional de pian pentru copii, “Mihaela Ursuleasa”.
Info discografice, pentru cine dorește să o asculte
Primul este albumul înregistrat în 1995 (Elveția; Claves Records și RTS Espace 2) de la concursul internațional de pian “Clara Haskil”, cu Orchestra de Cameră din Lausanne.
Sunt apoi albumele solo “Berlin Classics” (Edel Germany GmbH) înregistrate în anii 2010 – “Piano & Forțe” și 2011 – cu Rapsodiile Române și alte bucăți muzicale de Enescu, Bartok sau Paul Constantinescu.
În fine, în Olanda a fost lansat în 1997 un CD cu un recital Mihaela Ursuleasa; Electrecord și Meyer Lustenberger (Elveția) au mai editat în 1988 și 2009 înregistrări în care apar și interpretări ale Mihaelei Ursuleasa.
În 7 iunie 2012, la Ateneul Român din București, în compania Orchestrei Filarmonicii “George Enescu” dirijată de Horia Andreescu, Mihaela Ursuleasa a interpretat Concertul nr.2 pentru pian și orchestră de Frédéric Chopin. Radio România Muzical a înregistrat concertul, care a fost și ultimul concert pe care geniala muziciană l-a susținut în România.
În anul 2016, Editura “Casă Radio” a lansat un album postum de înregistrări din fonoteca Radio România, în amintirea celei ce a fost Mihaela Ursuleasa.
Guest post by Adina Ștefănescu
Nota redacției: Pe 3 august 2012, apărea în prestigioasa revistă The New York Times anunțul morții Mihaelei.
Mihaela Ursuleasa, o pianistă de origine română, renumită pentru tehnica sa prodigioasă și interpretările adesea idiosincratice, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei din Viena. Avea 33 de ani.
Moartea a fost anunțată pe site-ul doamnei Ursuleasa, ursuleasa.com. Poliția din Viena a declarat presei că un anevrism cerebral ar fi fost cauza decesului.
Doamna Ursuleasa, care cânta la nivel internațional în momentul de când era adolescentă, era cunoscută pentru tonul ei generos, degetele iuți și programarea eclectică, deși a fost probabil cel mai strâns asociată cu compozitori romantici precum Prokofiev, Chopin și Schumann.
Câștigătoarea Concursului internațional de pian Clara Haskil din 1995, doamna Ursuleasa a fost ascultată pe unele dintre cele mai renumite scene de recital din lume, printre care Wigmore Hall din Londra și Weill Recital Hall din Carnegie Hall din New York. A apărut ca solist cu orchestre, inclusiv Orchestra Simfonică din Viena, Filarmonica din Londra, Orchestra Națională a Franței și Orchestra din Minnesota.
Citiţi şi
Grațios studiu despre ritmurile vieții – An Audience of Chairs
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
