Miseducation of Womenfolk – lecţia Malala, lecţia Nada

Mira Mincă

26 July 2013

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când rostesc călătorie spre Afganistan, Yemen, Arabia Saudită sau Orion mă simt la fel. Sau… mint. Nu la fel. Primele patru locuri sunt aici, la un strop de voinţă şi un strop de putirinţă, dar nu am nicio intenţie să calc acolo, spre deosebire de Orion unde parcă n-aş refuza un voiaj, dar nu am nicio posibilitate de a ajunge.

Locurile astea ar putea fi la ani lumină, într-un fel sunt în alt univers. Un univers în care nu pot decât să fiu extrem, extrem de recunoscătoare că nu m-am născut, fiindcă sfârşitul mi-ar fi fost îngropată până la genunchi, aşteptând o ploaie de pietre care să-mi spele multele păcate. Cel de a gândi pe cont propriu fiind cel mai greu de acceptat de semenii mei.

Şi totuşi, în aceste locuri apar nişte tinere domnişoare sau doamne a căror sclipire e egală cu a unui soare. Malala, Nada. Ayaan Hirsi Ali. Femei al căror curaj sfidează la propriu moartea.

Într-o lume în care părinţii îşi vând copilele fără să clipească sau chiar le ucid la naştere iar societatea îi aprobă ca făcând un gest plăcut în ochii Creatorului, ele au avut puterea să se ridice şi să-şi strige refuzul de a deveni vite şi încăpăţânarea de a rămâne oameni.

Malala a înfruntat un pluton de execuţie fiindcă a ales să devină un războinic al creionului. Într-un loc în care educaţia e opţională pentru băieţi şi tacit interzisă pentru fete, se luptă să înveţe. A decis că dreptul ei inalienabil de a-şi căuta fericirea stă între coperţile unor cărţi.

Nada a decis la 11 ani că preferă să moară decât să fie vândută ca obiect sexual sau ca vită de reproducere.

Ayaan Hirsi Ali a ales să îşi pună sufletul pe tava unei cărţi tulburătoare şi să înfrunte o sentinţă la moarte pentru că nu a mai putut să-şi ţină ochii doar către pământ şi a năzuit să şi-i ridice către cer.

Acum 70 de ani (mai mult sau mai puţin) nişte bărbaţi au decis că învăţământul e obligatoriu şi gratuit, cel puţin până la 18 ani pentru toţi copii din România. Fie că sunt fete sau băieţi. Şi acei bărbaţi au adus cu ei nişte modele feminine, unele forţate. Altele realiste. Le-au obligat pe femeile care au fost atunci să devină egalele bărbaţilor lor, deşi multe dintre ele s-au agăţat cu dinţi, unghiile şi tot ce au mai avut la îndemână pentru a-şi menţine statutul subservient. (Imaginea mamei care venită după 8 ore de serviciu se apucă de curăţenie, gătit, spălat, călcat, cârpit, lecţii cu copii în timp ce tatăl benevolent şi obosit după aceleaşi 8 ore de serviciu se relaxează cu un ziar, o carte şi un pahar de bere sau vin vă e familiară?)

Şi cu toate acestea au existat femei legendare. Femei care au pilotat avioane. Femei chirurg. Femei inginer. Femei poliţist. Femei scriitor. Femei profesor. Femei arheolog. Călugăriţe. Comuniste model.

Locul lor azi e luat de dive. Diva de bloc, de cartier, de oraş. Diva de la tv. Care nu e în stare să lege două cuvinte coerent şi care la celebra ”cât fac doi şi cu doi” mai cere şansa unei noi încercări de răspuns. Care nu a luat bacul, dar se visează având o carieră ”pe sticlă” sau la vreo traducătorie. Nu ştiu ce e o traducătorie, dar pare un loc de muncă greu, cam ca la bucătăria unei cantine, o spălătorie auto unde se munceşte 12 cu 24.

Fete care abia aşteaptă să împlinească vârsta emancipării spre a cheltui banii babacilor pe o pereche de ţâţe făcute de om cu care să momească un milionar bătrân, bolnav sau doar stătut care să le astupe găurile dintre picioare, din buzunar sau din cap.

Privesc cu uimire nătângă spre generaţia nouă de fete care se feresc cu îndârjire de orice carte care nu vine cu alte 51 la pachet şi care simt visceral că puricii aceia negri de pe o foaie albă de hârtie sunt mai periculoşi decât orice BTS din lume. Care ştiu toate mondenităţile pe de rost, dar nu pot emite un gând propriu fiindcă e mult mai uşor să dai copy/paste sau like and share pentru orice platitudine ambalată în cuvinte ce sună frumos din coadă.

Închei, fiindcă nu ştiu alţii cum sunt, dar eu încep să nu îmi mai doresc nici măcar o călătorie spre o lume în care o femeie are libertatea de a visa să devină orice, iar ea se străduieşte să devină o formă goală, în care alţii pot pune cam orice le este de prisos.



Citiţi şi

Prichindosul

Eu am ieșit în piață pentru că îmi place să stau în pat și să citesc

Femeia asta s-a jucat cu mine?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
773 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro