Mulți medici români sunt șpagari e pleonasm

20 August 2015

ioana dudaDomnule Cucu, de ceva timp tot faceți apologia sărăciei medicilor din România și a faptului că nu toți iau șpagă. Nu toți. Mulți.

Mai ieri un ginecolog îi spunea unui coleg, care își cumpărase o mașină de vreo 80.000 de euro că el se mulțumește și cu una de 20.000. Și nu lucrează în Occident. Nu, nu. În Timișoara. Clinică privată și spital de stat. Eu nu știu din casă, dar pot să fac niște calcule. Chiar așa???

Știu oameni care nu au fost băgați în seamă de medic pentru că nu au dat șpagă. Bineînțeles că sunt și dintre cei care nu iau. Dar lăsați-mi dreptul, ca pacient, să mă plâng că o mulțime de doctori mă tratează bine, chiar dacă nu le dau șpagă, dar ar face-o muuuult mai bine dacă le-aș băga plicul în buzunar.

Vă tot plângeți de salarii. Dar dumneavoastră aveți sacul de cartofi, bucata de porc, ba chiar și plicul, cei mai îndrăzneți. Profesorii de sport ori filozofie, logică și psihologie? Cu ei ce ne facem?

Nu e normal, domne, ca omul să vină la tine nici cu un vârf de ac. Nici măcar dacă îl dai altuia care are nevoie. Nici măcar dacă o să donezi sacul de cartofi la azilul de noapte. Și știți de ce? Pentru că trebuie eradicată odată mentalitatea asta că la doctor de duci cu ploconul. Medicii au făcut-o, medicii să o repare. Îmi pare rău că dumneavoastră suferiți de pe urma infracționalității colegilor din breaslă, dar numai dumneavoastră și colegii dumneavoastră puteți schimba asta. Nu mai luați,

Vreți salarii ca în Occcident? Toți vrem, domnule Cucu. Bineînțeles că toți vrem. Că toți muncim pe rupte și am vrea să fim plătiți pe măsura efortului depus. Dar uite că nu se poate. Și gândiți-vă că noi, ăștia din multinaționale, nu ne putem rotunji veniturile. Nicicum. Că nu ne deschidem multinațională privată, nici nu mergem, după program la alte naționale să mai facem niște rapoarte. Cât ne dau, bine venit e.

caz-grav-de-malpraxis-intr-un-spital-din-romania-un-doctor-a-grec-it-o-banala-intervenc-ie-de-primire_size6

Și mai știți ceva? Trăiți într-o societate în care munca peste program se practică. Chiar neplătită. Pentru că, dacă ești un om al datoriei, și aveți câțiva în breaslă, nu vă lasă sufletul să plecați la ”fix”, acasă. Dacă vă cheamă pacientul, stați toată noaptea. Bineînțeles, asta dacă aveți chemare și o faceți de drag, nu doar pentru bani. Când scopul este pur mercantil, cu zece minute înainte de sfârșitul programului începi să belești ochii la ușă și să dai din picioare a nerăbdare. Și atunci mai bine o lași dracu ` și te reprofilezi. Că, în umila mea părere, doctorii, profesorii și artiștii trebuie să aibă vocație. Altfel simulează.

Or avea salarii mai mari în Occident, dar acolo facultatea se termină pe bune. Nu îmi spuneți că nu știți cum se făcea și încă se mai face, mai rar, ce-i drept, că le-a intrat frica în oase profesorilor de la Medicină, facultatea, cel puțin la Timișoara. Primeau arabii patalama pe bandă rulantă. La fel și românii care își plăteau examenele.

O știți pe Florina? Nu o știți. Eu da. Am auzit povestea ei. Gurile rele spun că (și iertați-mi limbajul profan, dar nu mă cunosc termenii de specialitate. Mă veți corecta) i s-ar fi făcut greșit anestezia. Și a intrat în comă. Acum a ieșit, dar trebuie să facă recuperare, că nu mai poate să meargă ori să vorbească.

Ah, și tot ieri îmi povestea o colegă cum soacră-sa era să moară pe masa de operație că nu i-au făcut ăia analize înainte, și habar nu aveau că e alergică.

Eu urlam de durere de stomac și nu mă băgau în seamă asistentele. Până le-am băgat plicul. Atunci au devenit un picuț mai atente. Asta pentru că plicul nu era foarte gros. Dacă ar fi fost, aș fi avut parte de mai multă atenție.

Sunt reale. De ce nu povestiți și cazuri din acestea? Sau dumneavoastră credeți că viața unui om valorează mai puțin decât renumele medicilor din România?

Așa că, domnule Cucu, până una alta, cred că suntem de acord că medicii, în România, sunt prost plătiți, ca mai toți oamenii din câmpul muncii din țărișoara noastră, dar își fac treaba de prea multe ori fără chef și voie bună, chiar dacă e vorba de vieți omenești, și se ia șpagă. Noi, mulții, cam așa știm. Din văzute, din încercate. Vă rugăm să ne contraziceți, dacă ne înșelăm.



Citiţi şi

La câți stăpâni poate slugări și lacheul Simion?

Cine se tot amestecă în problemele interne ale României?

O femeie din două riscă să aibă deficiență de vitamina D fără să știe – 10 semne că organismul tău are nevoie de vitamina D

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Andrei C. / 3 September 2015 3:53

    Articol modest, nu se ridica peste medie.
    Observ punerea accentului pe pareri neavizate, pe gurile rele care zic aia si cealalta, pe pacienta care stie mai bine decat medicii ce trebuiau sa-i faca soacrei,
    E adevarat ca uneori urli de durere si doar un plic iti aduce atentia dorita din partea personalului medical.
    Nu sunt de acord cu vocatia in meseria de medic. E adevarat, ai nevoie de ceva aparte pentru a putea lucra cu oameni suferinzi, dar as zice ca vocatie e exagerat. Ai nevoie sa fii inteligent, empatic, muncitor, rabdator si calm pentru a fi un medic bun.
    Nu cred ca medicii au adus spaga in sistem. Traim in Balcani si eu cred ca societatea a dus la aceste obiceiuri. Se practica si in alte domenii, nu a inceput coruptia in Romania cu medicina si nici nu se va termina odata cu ilegalizarea plicului.
    E bine ca s-a spus tare si raspicat ca plicul nu trebuie sa mai continue. Acum cum facem sa mai tinem medicii care depindeau de el?
    La multinationale accepti salariul care ti se da pentru ca nu ai unde sa te duci la mai bine. Medicii au.

    Ca sa pun totul in context: sunt medic, am plecat din Romania acum sase ani, proaspat absolvent de rezidentiat pe MF, proaspat fraierit la un examen pe post. Nu am luat spaga niciodata in Romania, desi uneori devenea obositor circul cauzat de refuz.

    In UK unde profesez acum ai voie sa primesti cadouri de la pacienti. Nu esti nici macar restrictionat la valoarea lor. Doar ca daca sunt cadouri consistente in bani (peste 1000 de lire) trebuie sa le declari pentru impozitare. Daca primesti insa un ceas scump, ma indoiesc ca va trebui sa platesti ceva la taxe.

    Si partea cea mai faina: revin in tara numai in concedii. Si vad ca se schimba multe, dar romanii nu se schimba. Si nu ma atrage nimic spre inapoi. Si nu as veni nici la salarii comparabile cu cele de aici. Pentru ca in UK pacientul meu are incredere in mine si ma respecta din normalitate, nu pentru ca isi impune asta. Si eu il respect si incerc sa ii ofer cel mai bun seviciu, dupa cum ma duce capul si experienta.

    Nu o sa se normalizeze relatia medic pacient in Romania nici in o mie de ani.

    Reply
  2. Liz / 22 August 2015 2:19

    E adevarat, exista sistemul care exista, si, exista alegerea noastra de a folosi sistemul sau nu. Personal, aleg sa-mi platesc serviciile medicale ducandu-ma la privat, si, platind serviciile, decat sa ma duc la stat, si sa ma imbolnavesc de altceva, platind si spaga de rigoare. Spaga este doar o problema de mentalitate. Si, sunt multi care o dau. E adevarat, insa, ca putini o refuza.

    Reply
  3. Kostea / 22 August 2015 0:44

    Doamna Duda, mea culpa. Nu ma mai plang de castigurile ginecologilor care isi iau masini de 80000 de eutro, cum ati inteles dvs ca as face.Si renunt de a mai apara un sistem corupt, asa cum vi se pare dumneavoastra ca o fac.
    De fapt, sa fiu sincer, nu mi s-a parut ca o faceam nici pana acum, dar dumneavoastra sunteti vedeta literara care decripteaza cuvintele altora nu eu.
    Ma tem insa ca, in ce priveste sistemul de sanatate, nu pot scrie suficient de simplu cat sa pricepeti si dumneavoastra ce zic.
    (Desigur, exact cum dumneavoastra va adresati mie personal ca sa va varsati focul pentru toate relele pe care le-ati vazut in lumea medicala, o sa imi iau si eu libertatea sa folosesc numele dumneavoastra in mosd similar , ca sa ma adresez acelei parti a publicului pe care eu o dezaprob din punct de vedere a capacitatii de intelegere, de empatie si de bun simt).
    Eu am sustinut pana acum ca plicurile sunt rele. Ca polueaza relatia cu pacientul. Ca sistemul este prost facut si schizoid. Ca exista dezbinare intre medici si pacienti ceea ce ajuta pe altii, nu pe Cucu si pe Duda.
    Si ca plicul exista in lipsa de alternative mai decente pe care, iata, publicul si doamna Duda nu le accepta, ba chiar ne transmite cu claritate ca nu le meritam.
    Eu personal am specificat clar ca nu meritam salarii ca in occident, pentru ca suntem parte dintr-un popor in care nu merita asta. De ce ar avea Cucii, daca Dudele nu merita?
    Pentru ca doamna Duda, motivul pentru care suferiti dumneavoastra si cunostintele dumneavoastra prin spitale nu este cel aparent, pe care l-ati inteles, respectiv ca doctorii sunt ticalosi, facuti pe puncte si spagari ci acela ca la nivel de societate dumneavoastra platiti asigurari putine, pe care altii le deturneaza si le gestioneaza prost.

    Doama Duda, eu am facut facultatea in anii lui Ceausescu cand se intra greu si sew termina greu.Mie nu mi-a fost foarte greu, dar era greu altora.
    Pe vremea aia nu se dadeau ciubucuri ca sa se treaca prin facultate si se castigau concursuri ca sa ajungi undeva. Cum am facut eu repetat.

    Nu va puteti adresa mie si sa sustineti ca medicii sunt facuti pe [uncte

    Doamna Duda, imi amintesc, ca replica la povestile auzite de dumneavoastra, de un tigan cu puroi in tiroida, trimis cu autobuzul de la Coltea, cu febra 40 grade si stare septica, care era de operat ca sa scape, relativ urgent si pe care mai marii si chirurgii nu voiau sa il primeasca si imi cereau sa il trimit in alta parte. Care nu avea plic, doamne fereste, nu avea deodorant, nu avea vocabular si nu avea recunostinta. Fata de care aveam doar datoria de a face ceva. Pe care l-am internat cu japca, a fost operat de urgenta si a scapat. Pentru ca am fortat nota.
    Am fost judecat a doua zi si blamat pentru asta, am ramas certat cativa ani cu sectia de chirurgie si cu persoane importante din spital, dar nu regret nici azi.
    Nici cazul lui si nici cele ale altor amarati fara plicuri pe care i-am ajutat. Chiar daca in consiliu de etica am ajuns doar o data
    Si care nu au fost multi, nici putini ci toti care au nimerit la mine.

    Pentru ca vedeti, doamna Duda, amintirile astea si lupta asta nu mi-o puteti nici lua si nici manji dumneavoastra.

    Si pentru ca dumneavoastra nu ati trait ceva similar, nu v-ati expus vreodata cariera si renumele pentru a ajuta un necunoscut din pura datorie, am un ascendent moral care imi permite sa va raspund asa cum o fac acuzelor facute, nu stiu de ce, mie personal.

    Si doamna Duda, poate o reusiti sa intelegeti ca exact asa cum turnand sare in gradina nu va inflori nimic,nici turnand discordie, ura si umori peste discutii in general, mai ales peste cele serioase, implicand mii de oameni mai scoliti decat dumneavoastra (ca ani, ca inteliugenta stiu ca dumneavoastra ne luati pe toti) nu v asteptati sa aveti vreun efect benefic, ce sa mai vorbim, de contributie pozitiva.

    Dar nu va doriti asta, nu, doamna Duda ?

    Reply
  4. corneliu / 21 August 2015 21:04

    Pe medici,asistente,femei de serviciu (si chiar portari de spitale!) noi pacientii i-am obisnuit cu spaga din dorinta egoista de a fi tratati preferential!… initial cu mici atentii- ulterior cu pielea de pe noi….fiindca asa s-au obisnuit ! Noi pacientii am creat sistemul noi trebuie sa-l demontam! Cum? Simplu: Invatandu-ne drepturile si cunoscand procedurile -minimal – pentru a-i putea trage la raspundere fie pentru neglijenta in serviciu, fie pentru indolenta si nepasare daca e cazul! In loc de plic la internare sa folosim plangerea la colegiul medicilor (sau eventual la Parchet) daca nu suntem tratati corespunzator si toti sa procedam asa cel putin un an iar sistemul isi va reveni cu siguranta! Nu salariile mici sunt cauza ci mentalitatea pacientului care crede ca va fi tratat altfel daca da bani! Medicul te trateaza la fel indiferent ca-l cadorisesti sau nu adica te trateaza cum stie (si stim cum a invatat!) Medicii buni au plecat si ca sa fim bine tratati trebuie sa plecam si noi…putem sa ne tratam oriunde in Uniunea Europeana in calitate de cetateni europeni! Pana atunci sa ne invatam drepturile si sa uzam de ele in caz contrar sa-i bombardam cu reclamatii pana isi fac datoria ca fiecare din noi doar pentru salariu acordat de societate! Daca nu-i convine si e mic sa-si schimbe jobul sau meseria! Medicina nu e o profesie ci o vocatie ce presupune sacrificii dar si satisfactii spirituale!

    Reply
  5. Polonu / 21 August 2015 20:11

    Nici nu stiu de unde sa incep….
    1. Cresterea salariilor TUTUTOR MEDICILOR, cu 25% denota o incompetenta si o lehaminte a parlamentarilor asemanatoare soarecilor de siloz. Parerea mea si nu numai a mea, este ca cresterea trebuia gandita si indexata in functie de veniturile cadrelor medicale. Adica pentru un medic rezident debutant care traieste cu 200-300 de euro era posibila o crestere de 30% chiar, avand in vedere costurile vietii intr-un oras de exemplu.
    Unui medic specialist cu un post la stat + practica privata ce rezulta intr-un venit de 800-1300 euro, era posibila o crestere de 25% de exemplu.
    Unui medic primar cu post la stat si activitate privata ce rezulta intr-un venit de 1500-4000 euro era posibila o crestere de 20%.
    Ajungem pana la medicii primari cu activitate la stat + plus activitate privata + contracte farmaceutice + cariera universitara care rezulta in venituri > 5000 pana la 12000 euro, acolo se puteau oferi procente mai mici de 20%.
    Realizati sper, ca un alt impact il are o crestere de 25% sau mai mult a salariului pentru un rezident care deja se gandeste sa plece in afara, fata de impactul avut asupra unui medic primar care are deja o cariera stabila/familie in tara.

    2. Am tot respectul pentru profesia de medic, pentru pregatirea indelungata si cunostintele ( medicale, nu generale ) necesare pentru a atinge acest statut dar, observ din nou o dezbinare intre medic si pacient. Exact ceea ce urmaresc soarecii de siloz din Parlament si Guvern care si-au marit din nou salariile si pensiile, scazand la schimb norma de hrana a militarilor si politistilor. Ori dupa mintea mea, daca avem politisti bine platiti care sa asigure o buna ordine in societate, e posibil si sa avem si mai putine cazuri de injughiati, batuti, etc in spitale de unde rezulta medici mai …relaxati sa zicem. Bineinteles ca si politistii si-au cerut o marire salariala, fiind previzibila aceasta cerere dealtfel. Astea se intampla in timp ce politistii, medicii, judecatorii se uita cu jind unii la salariul altora intrebandu-se ” da ce are ala mai special si n-am eu ? ”
    Oare chiar nu ne dam seama ca avem la conducere niste indivizi atat de ticalosi, incat urmaresc sa dezbine si, sa provoace profesii si bresle profesionale una contra alteia ?
    Oare nu ne dam seama ca soarecii de siloz din Parlament si Guvern au reactionat total imatur si iresponsabil la plangerile medicilor referitoare la schimbarea statutului lor, fiind ori nemernici, ori infiorator de prosti, ( desi cred ca e jumi-juma ) ?
    Oare nu ne dam seama ca nu judecatorii/juridicul este de vina pentru decizia refer. la schimbarea statutului medicilor, ei fiind practic obligati de meseria lor sa “ilegalizeze” plicul, asa cum un medic este obligat sa toarne dezinfectant peste o rana ?
    Chiar si costurile unei dublari a salariilor medicilor ar avea un impact de 0,2 % din PIB, o parte din acesti bani revenind in sistem prin impozit pe venit, contributii/asigurari la stat, crestere a consumului de bunuri, etc. Asta in conditiile in care statul sta pe un excedent la buget de 3.5 miliarde lei cu care ordinarii din Parlament si Guvern nu au habar ce sa faca ( inafara de furat ).
    Aduc in discutie treacator si relaxarile Codului Fiscal propuse de Ponta, relaxari care vor trebui inversate in 2016 mai mult ca sigur, studiind impactul bugetar negativ pe care l-ar avea si, care ne-ar duce din nou cu mana intinsa la FMI.
    Oare chiar nu ne dam seama ca soarecii de siloz ” dau bani ” prin scadere de taxe si impozite in 2015, in ideea ca daca vor pierde alegerile din 2016 banii vor fi dati inapoi prin cresterea/realinierea acestora cu realitatea economica, rezultand in greve, proteste, manifestatii ?
    Cat de necopti la minte suntem daca ne lasam prinsi in jocurile si manipularile acestor sobolani in costume cu titluri de senatori si deputati, noi avand pretentii sa traim ca in Occident ?
    Pai dragii mei, aia la 1879 cand noi abia ne trezeam din Evul Mediu, au facut o revolutie prin care au taiat capul unui REGE, si au anihilat monarhia. Dragii mei, in Occident nici un Guvern care isi impiedica cetatenii de peste hotare sa voteze nu ramanea in picioare mai multe de 1 saptamana, fiind maturat de strada ca un gunoi.

    In concluzie chiar nu vreau sa fiu pesimist, dar la nivel de natie si societate inca suntem imaturi si necopti, ca niste copii bezmetici care se cearta pe jucariile aruncate de “aia mari”.

    Numa’ bine.

    Reply
  6. Dan / 21 August 2015 9:09

    Dupa parerea mea problema este gresit pusa. Cauza este sistemul total corupt pe care noi il acceptam (parca cu placere) si pe care nu suntem in stare sa-l schimbam. Si atata timp cat nu vom face nimic in sensul schimbarii sistemului tip “hazna” vor fi mereu motive de scrieri gen medicii iau spaga, profesorii “este” rai, analfabetii “e” in floare” pentru ca profesorii n-au daruire si tot asa. Ca de, e mai usor ca unii sa faca scrieri tip protest iar restul cititorilor sa comenteze pro sau contra. E mai simplu si mai comod. Nu!? Cu like sau dislike nu vom rezolva in veci nimic.

    Reply
  7. Cristian / 20 August 2015 20:13

    1. Nu e vorba de salarii ca in occident (doar parlamentarii au cerut asta). In toate tarile europene, salariul medicului este de 2-5 ori salariul mediu. Asadar, este vorba despre proportii.
    2. Faptul ca Alzheimer este o dementa, este de domeniul culturii generale. Care nu exista la autoare.
    3. Daca lucrati la multinationala, ar fi trebuit sa aveti abonament la…alta multinationala, medicala, unde nu trebuie sa te duci cu plicul, si care v-ar fi rezolvat groaznica durere de stomac. La ce multinationala sunteti, de nu v-au dat nici macar asta?

    Reply
    • gabi / 21 August 2015 4:44

      Si eu daca nu sunt la o multinațională angajat,implicit nu am card la o super clinica privata,nu trebuiesc tratat la fel?mergeti dimineata in parcările spitalelor sa vedeti showroom auto,si ne convingem se sărăcia medicilor!

      Reply
  8. Cristina / 20 August 2015 19:57

    Au reușit! Ura între categorii profesionale, poate vor uita că au salariile mici. Generalizarea este periculoasă. Sunt profesori între profesori și medici între medici.
    Eu sunt profesor. Predau o disciplină la care sedă examen, întotdeauna și de către toți elevii. Din punctul meu de vedere, eu și colegii mei muncim foarte mult, deși toată lumea ne cataloghează „Aveți doar patru ore pe zi!” V-aș ruga pe toți cei care judecați să faceți un scut exercițiu de imaginație. Imaginați-vă că în activitatea dumneavoastră, pe lângă ceea ce trebuie să faceți (mâncare, operație, calcule contabile, proiecte etc.) aveți o clasă cu 30 de elevi puși pe șotii, cu personalități diferite, cu temperamente diferite, cărora trebuie să le mențineți atenția. Și noi avem o programă, obiective de atins, lecții de predat. Faceți asta, cel puțin 10 minute, și apoi mai gândiți-vă de două ori înainte de a arunca cu noroi! Este cineva destul de curajos să părăsească nivelul imaginației?

    Reply
  9. ddd / 20 August 2015 17:19

    Eu cred ca toata lumea merita salarii decente ,pentru ca toti muncim si toti platim impozite de occident. Foarte bine ca fac greva medicii,ar trebuii sa faca toata tara ,nu numai ei .Iar chestia cu legalizarea spagii,este cea mai mare aberatie auzita vreodata!
    Parlamentarii vor salarii de occident,noi de ce nu am vrea? O ,,doamna”parlamentar a declarat ca ce sa faca ea cu 4000 lei pensie ,ca nici la coafor nu ii ajung. Dar noi restul ca nici la 4000 salariu nu visam ,ce naiba sa mai facem? De ce un cretin de parlamentar care doarme la sedinte sa castige salarii de occident ,in timp ce tara moare de foame? Am fost crescuti sa stam cu capul in pamant si de acolo nici ca l-am mai ridicat ,de aia suntem …unde suntem! Numai faptul ca au indraznit sa se gandeasca sa legalizeze spaga (ca deh ,doar sunt niste hoti domnii parlamentari) demonstreaza ca pe zi ce trece ne ducem la vale. Si toata lumea vorbeste de speranta. Serios?????Care speranta ??Chiar nu mai deschide nimeni ochii?

    Reply
  10. laura brinzoi-nuta / 20 August 2015 16:33

    Ioana, uneori e bine sa ne vedem de treaba. Nu-l stiu personal pe domnul dr. insa imi inchipui ca nu va avea o replica, din lipsa de sens. Scrii bine in general, cu suflet, apasat, alteori gresesti…cam ca acum. Citeste ce-ti trimit mai jos…s-ar putea sa intelegi mai mult si data viitoare sa ai si tu astfel de argumente.http://www.evz.ro/medicii-nu-pot-vindeca-singuri-cancerul-sistemului-anti-opinie.html

    Reply
  11. Ruxandra / 20 August 2015 15:34

    Frumos vă șade,doamnă ! Nu aprobați decât comentariile care vă dau dreptate…

    Reply
  12. nicu / 20 August 2015 15:15

    Corect!!! Si stii care este problema? Medicilor (aia spagari bineinteles) si daca li s-ar dubla salariile ei tot vor continua sa ia spaga (vor gasi alte „argumente” in favoarea lor) pentru ca deja au spaga in sange…

    Reply
  13. Laurentiu Laura / 20 August 2015 14:50

    Un articol partinitor si plin de ura.

    Cum e cu “Profesorii de sport ori filozofie, logică și psihologie? Cu ei ce ne facem?”. Va asigur ca mult mai putini pacienti au fost diagnosticati gresit sau si-au pierdut viata prin spitalele din Romania, decat analfabeti au reusit sa creeze domnii profesori. Rezultatele la bacalaureat sau pur si simplu o privire aruncata pe wall-ul Facebook al aproape oricarui reprezentant al tinerimii romane (chiar si absolvent de facultate) va dovedi ca abia de stiu sa citeasca, dar mai sa scrie.

    Profesorii merita mai multi bani, deci, pentru ca muncesc cu “daruire”? Rezultatele va contrazic afirmatiile. A, nu toti profesorii sunt nepasatori/partinitori/indolenti? Probabil ca asa e, la fel cum nu toti medicii confunda dementa senila cu boala Alzheimer (imi pare sincer rau pentru bunica dumneavoastra).

    Ziceti ca medicii au posibilitatea de a munci in doua locuri iar contopistii din multinationale nu. Ei, nu zau! Stiti ca in Timisoara se cauta cu disperare personal pentru ajutor in bucatarie, de exemplu? Sau da, domnitele de la birou sunt “overqualified” pentru o asemenea munca pe care o si desconsidera din start, desi e mult mai creativa si mai dinamica decat invartitul hartiilor.

    Oricum, ramane posibilitatea de a deschide un PFA, de exemplu. Veniturile se pot rotunji cu o contabilitate, consultanta etc. Sau mai exista posibilitatea demisiei si a deschiderii propriei afaceri. Si va rog, aveti decenta sa nu afirmati ca munca prestata in multinationale inseamna “vocatie” si pasiunea nu permite schimabarea macazului. Hai, ca nu salvati viata nimanui, nici macar a unui fir de patrunjel!

    Reply
  14. Ruxandra / 20 August 2015 13:56

    Cu tot respectul,dar un profesor nu face nici 6 ani de facultate,cel puțin 4-5 de specializare și nici gărzi.. Un profesor poate, bine-mersi, să “pună coada pe spate ” și să stea să vorbească despre zodii,fluturi,etc atunci când nu are chef să își predea lecția și nu o să moară nimeni,pe când la medici…

    Reply
    • ghe / 20 August 2015 16:28

      Dar pe medicii aia cine i-a facut medici? Nu cumva tot niste profesori?

      Reply
      • Rao / 20 August 2015 17:45

        Profesori doctori, desteptule ! Adica intai tre sa fii doctor ca sa poti preda medicina.

      • Ruxandra / 20 August 2015 19:31

        Nu,domnule. Pe mine nu m-au făcut medic profesorii mei care vin și citesc de pe slide-uri sau care nici nu vin la curs sau profesorii de liceu care nu voiau să mă treacă pentru că nu făceam meditații cu dumnealor. Nopțile mele de învățat și sacrificiile mele m-au făcut medic !

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro