Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„N-aș putea să-mi iubesc al doilea copil ca pe primul!”

29 October 2019

Am cunoscut o mamă cu un singur copil care, deşi poate şi-ar mai fi dorit încă unul, credea că nu va fi în stare să-l iubească la fel de mult şi pe al doilea. Nu avea puterea să se imagineze trecând prin aceleași etape, începând cu acidul folic, ecografiile, analizele, emoțiile, riscurile, teama de complicații – anemia feriprivă putând fi una dintre ele -, dar nici iubindu-şi ambii copii, trăind cu convingerea că şi-a epuizat toate resursele sufleteşti prin dragostea şi grija oferite primului născut.

Nici nu mai ştiu cine era acea femeie şi nici nu contează, dar am reţinut cu uimire teoria asta a ei despre iubirea limitată şi despre incapacitatea ei, ca părinte, să-şi imagineze că-şi poate iubi la fel de mult toţi copiii. Nu ştiu dacă, până la urmă, a rămas fidelă acestei idei sau s-a încumetat să mai facă un copil – pe care, probabil, în ciuda convingerilor sale, l-ar fi iubit la fel de mult sau, mai ştii?, poate că nu, căci, uneori, autosugestia ajunge să fie mai puternică şi decât instinctul matern. Dar oare câte femei gândesc aşa?

Cumva, cea despre care vă vorbesc considera ăsta omagiul suprem (egoist, mai bine zis) pe care îl putea aduce propriului copil. De ce aleg unele femei să se autolimiteze? Cum să îngrădeşti iubirea? Iubirea nu se măsoară, nu are grade de comparaţie şi nici limite… pur şi simplu, este, cu atât mai mult când este vorba de propriii tăi copii, unul sau mai mulţi.

mama cu doi copii

Departe de a judeca această concepţie, nu pot să nu mă mir totuşi de existenţa ei, mai ales în cazul unei femei care, mamă fiind, a trecut de etapa comentării maternităţii din perspectiva de observator. Este o alegere personală numărul de copii aduşi pe lume, însă motivaţia asta a unei iubiri prea mici pentru a cuprinde doi sau mai mulţi copii continuă să mă zgândăre. Poate şi pentru că sunt subiectivă, privind lucrurile din experienţa mea de mamă a trei copii.

Să ne acordăm o şansă, să acordăm iubirii şi copiilor noştri nenăscuţi (dacă într-adevăr ni-i dorim) şansa la viaţă şi la iubire. Căci aceasta este infinită, iar inima unei mame sigur e făcută să o încapă.



Citiţi şi

Mi-era teamă de mine, nu de el

O poveste anormal de normală

O singură dată am iubit… profund, total, orbește

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro