Nemesisul lui Dorian Grey e Tănasca Matei

Raluca Feher

4 August 2014

Raluca FeherBunică-mea, Tănasca, s-a născut în 1925 și s-a căsătorit la 18 ani cu Gheorghe. Nu a făcut școală, că în Bragadiru de Teleorman puțină lume făcea școală între războaie. Însă nu îi trebuia școală ca să își crească familia. În 1944, cei doi au făcut un băiat căruia moașa i-a sucit gâtul și a stins lumina în el înainte să se prindă că e război, că bântuie spioni britanici prin Teleorman și că rușii se apropie de București. Maică-mea, Elena, a ieșit 2 ani mai târziu. Soră-sa, Ioana, în 1950 și cea mică, Maria, în 1954.

Bunică-mea e analfabetă. Nu a știut și nu a învățat niciodată să lege două litere. ”Mămăică, ia zi domle, ce am scris aici?” Frate-miu a tot încercat să o învețe să citească. I-a desenat obiectul și apoi i-a scris literele lângă, despărțite cu linioare, ca un trenuleț pe care bunică-mea nu l-a prins niciodată, pentru că nici măcar nu a ajuns la gară. ”U-LU-CĂ, ULUCĂ” zicea Tănasca, triumfătoare, adunând cu degetele semnele de pe foaie, încercând să le lipească de desenașul de lângă. ”Cum domle, că am scris G-A-R-D. Ulucă are 5 litere, aici sunt 4. Cum să fie ulucă?” ”Păi, ce știu eu Codruțel, lasă-mă mamă în pace.” rânjește bunică-mea, prinsă cu temele nefăcute, femeie bătrână, de 88 de ani.

bunica

O viață petrecută simplu, printre alte semne, cărora eu nu le știu înțelesul. Când se agită găinile, e clar că e în zonă un guzgan, ”dar-ar boala-n el de nenorocit”, când frunza de vânătă e arsă la vârf, s-a dus dracu’ recolta, când pepenele bătut cu degetele îndoite, ca la ușa lu’ domn director, nu sună a gol, e clar că pepenele nu-i făcut, când găinile se tăvălesc în praf, vine ploaia, ”dar-ar bunul Dumnezeu să vină ploaia, să se facă porumbu’ Codruțel, să avem ce să mâncăm la iarnă.”

Bunică-mea știe să zică de deochi: ”și dacă ești deocheată de om bătrân, să-i crape boașele, să-i curgă pișatul”, asta e partea la care râde rușinată, că nu-i frumos să vorbești așa, mamă, unde o să ajungem? Tănasca știe că nu o să ajungem departe în ritmul degradării ăsteia morale pe care societatea… Hahahaha, habar nu are ce e aia degradare morală, dar știe povestea cu floarea rușinii. ”Acum 50 de ani, acum 70 de ani, când eram eu tânără, pe floarea asta albă de-i zice Regina Nopții, exista o dungă roșie, groasă, iaca așa, dunga asta făcea un cerc pe marginea florii. Aia era rușinea fetei. Dar acum fetele nu mai au rușine și umblă-n curu’ gol și uite că dunga aia roșie a dispărut de pe floare. Nu mai e rușine în lume.”

Simplu. Ce atâtea studii, cercetări, psihologie, genomu’ uman? Rușinea a dispărut. Se știe asta de vreo 40 de ani, se știe la țară, în Teleorman, în locul în care morții votează de dragul celor 5 minute petrecute cu cei dragi, în cabina de vot, ca într-o uriașă reuniune familială coreano de nord și coreano de sud. Rușinea a dispărut, se știe aici în Teleorman, unde Niculae și-a făcut stat în stat, Republica Niculea, ca să eliminăm aglomerarea de diftongi.

Ambițiile Tănascăi? Femeia Tănasca? Secolul XX a trecut pe lângă ea și a venit secolul XXI și nici ăsta nu găsește nicio priză, nicio fisură în psihologia bunică-mii, unde să poată să își bage degețelele. Dacă nu ar fi pastilele de tensiune pe care le ia, bulinele de inimă și spirulinele aduse cu brațul de frate-miu, dacă nu ar fi mobilul străvechi dăruit tot de el, Tănasca ar trăi în 1915 sau 1925, hai fie, 1946. De ce 1946? Că are difuzorul la care ascultă și acum muzică populară. S-ar putea lipsi de televizor, de cărți se lipsește oricum. Moda nu a atins-o, părul îl poartă la fel de lung ca la 18 ani, îngrămădit sub broboadă, iar piciorul, doar când merge la biserică și iarna, îl înghesuie cu greu în pantof.

88 de ani de viață rectilinie, ca o autostradă grecească, întinsă între nimic și nimic. ”Și, ce mai faci mămăică? Găinile sunt bine?”, ”Da Codruțel, toate e bine.” Telefonul mobil poartă vocea unui suflet care a plutit de la rege, la Ana Pauker, de la Dej la Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Iliescu, Băsescu, fără să fie atins, zgâriat, dospit sau împuținat. Un suflet fără cearcăne, care a stat 88 de ani la borcan, prins în saramura ușurinței de a trăi între semne puține. Tănasca Matei, opusul lui Dorian Grey.



Citiţi şi

Dragă tată, sunt copilul tău, așa mi s-a spus

Cazul Dunkirk

Vreau să mor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,608 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro