Starea națiunii rămâne proastă făcută grămadă
Acum, când își serbează bulgarii ziua națională și se mai împlinesc și nouăzeci și șase de ani de la nașterea lui Ion Iliescu (s-a uitat și Iliescu!), să ne mai uităm și la ce valori îi animă pe români.
Acum, când își serbează bulgarii ziua națională și se mai împlinesc și nouăzeci și șase de ani de la nașterea lui Ion Iliescu (s-a uitat și Iliescu!), să ne mai uităm și la ce valori îi animă pe români.
Rămânem în ultimul vagon euro-atlantic sau ajungem sub bocancul lui Putin, care deja rânjește și râde de monumentala prostie a românilor. Cum va fi următorul președinte? România e un stat, istoric vorbind, foarte nou. A apărut pe hărți într-o formă redusă (Moldova și Țara Românească/Valahia) abia în 1859. Chiar și …
Sunt multe cele care s-au pierdut în cei zece ani cu voiajorul de Sibiu, poate cel mai plimbat buștean din lume (ieșeam mai ieftin dacă tocmeam un porumbel voiajor viu decât un păun împăiat). În primul rând, s-a pierdut încrederea că PSD poate fi și trebuie să fie învins. …
Epilog: după o peroadă, o să se bage materale noi, pas cu pas, colonelul Gheorghiță o să fie uns gheneral, Cîțu o să treacă drept marele nostru reformator, iar Iohannis, modernizatorul statului românesc, salvatorul educației și în general Dumnezeu. Lucru bine făcut, nu te joci dânsul, mare bărbat de stat, …
Dar, vă rog, să ne privim în oglinzile pe care singuri ni le-am ales. Vă place chipul nostru comun? Are ceva din rafinamentul lui Cătălin Voicu și din farmecul șoferului lui, Șerban Nicolae. Are ceva din șarmul lui Ponta și delicatețea lui Nicu Bănicioiu. Și zâmbetul diafan al Gabrielei Vrânceanu …
1. PSD pleacă de la cel puțin două milioane de voturi. Și așa ar fi oricine ar candida din partea Partidului. Și dacă-l fac pe Viorel Lis, dragul de el, traseisit politic și-l pun gol în glastră între cei trei trandafiri, la fel. Cel puțin două milioane de voturi. De …
Nu simțiți că lipsește ceva în ultimele săptămâni? Cu încarcerarea infractorului de la Gratia, s-a pierdut ceva esențial în cultura noastră publică. Ne-am pierdut satrapul, doamnelor și domnilor. Cine să mai fie acum de vină pentru toate cele, dat fiind că statul nostru e locuit, în rest, doar de cetățeni …
În România, ideile dialoghează cât pot și ele în jurul numelor de oameni. Oamenii sunt de vină. Să plece Năstase, să plece Băsescu, să plece Ponta, să plece Dragnea. Ne învârtim în cerc. Românii dau un anumit gen de societate și e o societate greșită, pentru că ideile cu care …
Aflarea adevărului nu este întotdeauna un moment plăcut. Cu atât mai mult ne va fi greu să admitem, confruntaţi cu fapte indubitabile, că anul 2016 a fost anul unui regres politic, care grevează serios startul anului 2017 și conturează perspective mai puțin luminoase decât cele promise în campania electorală, atât …
Sâmbătă, liderul social democrat Liviu Dragnea şi-a strâns sub stindard armatele. Pentru majoritatea românilor, ziua de sâmbătă reprezintă o altă zi de weekend plină de probleme cotidiene, gospodăreşti, de parenting etc. etc. Pentru mult prea puţini români, însă, este o zi orientativă în sens politic pentru tot ce va reprezenta acest an de …