Nepotul lui Freud, apologetul imperfecţiunii

Andreea Petrescu

5 June 2013

N-a citit nici măcar o pagină din cărţile publicate de bunicul lui, Sigmund. L-au atras în schimb arta şi corpul uman. A fost nemilos cu formele lui, s-a folosit de jocul umbrelor să-l pângărească, să-l sluţească… sau să-l arate exact aşa cum este?

„Pictez oamenii nu pentru cum se arată a fi, ci aşa cum se întâmplă să fie” spunea. Oare să fie atât de complicat să redai uşurătatea insuportabilă a fiinţei? Lucian Freud petrecea mii de ore la un singur portret. Mii! La un nud pe care l-a terminat în 2007 a lucrat şase luni. Timp în care modelul, o tânără femeie, venea patru zile pe săptămână şi stătea în atelier câte cinci ore pe zi, în total 2.400. Desigur, un asemenea devotament poate fi pus pe seama carismei sale. Doar un prieten de-al său a fost cel care a lansat zvonul că Lucian a avut 40 de copii. În realitate au fost 12. Dar, dincolo de atracţia pe care o exercita asupra modelelor sale, urmărea întotdeauna un lucru: să îi cunoască în amănunt pe oamenii din faţa lui.

Dincolo de seducţie era pictorul obsedat de realism, care a refuzat fără remuşcări să le facă portrete celor care nu îi transmiteau o energie bună. Printre ei s-au numărat Papa Ioan Paul al II-lea, Prinţesa Diana sau soţia muzicianului Andrew Lloyd Webber, despre care Lucian a spus că „l-a ameninţat că îi oferă în schimb bilete la concertele lui”. Iar energia era esenţială pentru a-l inspira să creeze un tablou, chiar şi când nu lucra la trăsăturile modelului, ci la decor. Începea de fiecare dată cu capul, pentru că, spunea el, astfel îi captura întreaga personalitate şi cele mai puternice trăsături.

Despre relaţia cu mama lui, Lucie, s-a vorbit pe multe voci. Pictorul a petrecut 4.000 de ore pentru a finaliza cele 9 portrete ale mamei sale, surprinzând cu o atât de mare profunzime relaţia cu ea, spuneau criticii, cum niciun pictor nu a mai reuşit de la Rembrandt încoace. Dar Lucian a făcut asta în primul rând pentru a o salva pe mama lui. În 1970, Lucie, rămasă văduvă, a încercat să se omoare. Lucian şi-a dat seama că parcurgând împreună cu ea o rutină zilnică o poate pune la loc ferit de demoni. Aşa că, timp de o mie de zile, cei doi luau micul dejun la o patiserie de lângă casă în fiecare dimineaţă, apoi stăteau în atelier patru ore. Femeia a reuşit astfel să îşi domolească durerea şi să treacă peste pierderea enormă.

Însă relaţia strânsă dintre ei a avut urmări grele asupra fratelui lui Lucian, Clement Freud, pe care pictorul s-a supărat atât de tare când a refuzat să îl împrumute cu bani, încât nu i-a mai vorbit vreme de 50 de ani. Clement a povestit în interviuri că se simţea ignorat de mama lui, la fel ca Stephen, cel mai mare dintre fraţi, şi că ea şi Lucian i-au dat încă de mic impresia că au secrete pe care el nu trebuie să le afle. „Mi-a luat mulţi ani să înţeleg că mamele iubitoare nu fac asta” a spus el. Iar Lucian i-a purtat ranchiună. Într-o zi, pictorul a intrat într-o cofetărie care, fără să ştie, îi aparţinea fratelui lui. Când şi-a dat seama, a ieşit val-vârtej din local înainte să apuce Clement să îl vadă, lăsând în urmă prăjitura din care luase doar o înghiţitură.

A fost însurat o singură dată, cu Kitty Garman, fiica sculptorului Jacob Epstein, cu care a avut două fete. Pe toate trei le-a pictat, pe fiicele lui chiar nud. „Era un mod de a-l cunoaşte. Nu mi s-a părut deloc neobişnuit să mă dezbrac în faţa lui, chiar dacă era tatăl meu. Aveam 16 ani pe atunci, dar nu e cazul să vă gândiţi la complexul lui Oedip doar pentru că bunicul lui a scris despre asta” a declarat una dintre fetele lui. De altfel, nudul a fost şi cea mai puternică formă de exprimare a curiozităţii lui Lucian faţă de imperfecţiunea umană.

Cel mai celebru dintre ele l-a făcut bogat. În 2008, tabloul Benefits Supervisor Sleeping s-a vândut la licitaţie cu 33,6 milioane de dolari. Era unul dintre portretele pe care Lucian i le făcuse în anii ’90 lui Sue Tilley, o femeie cu obezitate morbidă înfăţişată pe o canapea, a cărei piele îşi dorea obsesiv să fie albă ca de ceară. A pus-o să îşi acopere tatuajele cu fond de ten şi a avut o criză de nervi când Sue s-a întors din India bronzată. „Era un om fantastic. Şi era foarte interesant să merg cu el în oraş, să mă întâlnesc prin fel şi fel de restaurante cu oamenii care îi deveneau modele”. În sutele de ore în care i-a pozat, Sue a învăţat, treptat, să se relaxeze. Şi nu a deranjat-o câtuşi de puţin că pictorul a detaliat cele mai fine cute ale pielii şi a redat prin umbre rotunjimi care pe alte femei le-ar fi făcut să roşească.

Toate cărnurile din tablourile lui Freud erau imperfecte, şocante, flasce. Până şi trupul lui Kate Moss, care şi-a dorit enorm să îl cunoască, arată cu totul altfel decât în paginile revistelor. Kate era însărcinată când a început să îi pozeze lui Lucian. A născut între timp, căci tabloul a fost terminat 9 luni mai târziu şi s-a vândut cu aproape 4 milioane de lire sterline. În tot acest timp, Kate mergea la el în atelier în fiecare zi, de la 7 seara la 2 dimineaţa. Într-o zi, Lucian i-a povestit lui Kate că le făcea tatuaje camarazilor săi, cât a fost marinar pe vas. Aşa că modelul l-a rugat să îi facă şi ei un tatuaj. I-a desenat două rândunici deasupra posteriorului, cu cerneală permanentă.

Dar poate că niciunul dintre tablourile lui n-a fost mai controversat decât cel al Reginei Elisabeta a II-a, un tablou extrem de mic, de 15 x 22 cm. Şi nu întâmplător. Regina a venit să îi pozeze, conştiincioasă, în 2000 şi 2001. Deşi ştia cum pictează artistul, şi-a asumat un risc pe care presa l-a întors apoi pe toate părţile. Mulţi critici erau mai-mai să spună că Lucian şi-a bătut joc de Majestatea Sa. A pus-o să poarte aceeaşi coroană cu care apare pe cap pe timbrele cu însemnele casei regale. Iar dimensiunile ridicol de mici ale picturii transmit un singur mesaj: acela că Freud a vrut să metamorfozeze o imagine atât de familiară pentru britanici, să desprindă de pe chipul reginei toate măştile şi să „diminutiveze o personalitate colosală” aşa cum doar el şi-ar fi putut permite. Regina pare obosită, fără putere, aşa cum mintea lui Freud a imaginat-o dincolo de grandoarea monarhică. Ziarele britanice fie l-au desfiinţat, spunând că Majestatea Sa semăna cu un travestit sau că Freud ar trebui închis în turn pentru cutezanţă, fie l-au lăudat pentru viziunea şocantă asupra unui simbol atât de important.

„Vreau ca acuarela să funcţioneze ca o carne. Ideea mea de portret porneşte dintr-o completă nemulţumire faţă de portretele care seamănă cu oamenii. Vreau ca portretele mele să fie din oameni, nu ca ei. Din punctul meu de vedere, acuarela este omul” spunea pictorul. Iată că am desluşit aşadar şi misterul din primul paragraf. Probabil că din acest motiv dura atât de mult ca un tablou să fie terminat: trebuia să semene cât de mult posibil cu omul. Poate tocmai de aceea şi viaţa lui Lucian a fost îndelungată. I-au trebui 88 de ani să se creeze pe sine prin intermediul a sute de tablouri.



Citiţi şi

N-am cunoscut bărbat mai străin de mine ca soţul meu

Ce-a învățat un tată divorțat din concediul cu copiii

Unde-i iubirea de altădată?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,788 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro