Nici doamnele nu mai sunt ce erau odată

19 April 2015

Mihaela BaranPrietena mea ajunge la muncă frântă. E transpirată şi răvăşită. În halul în care se prezintă, nu poate să-mi treacă prin cap decât că vine de la un amant. Mă mai uit o dată la ea. Pe naiba, vine de la doi. E îmbrăcată într-un deux-pieces şi adidaşi. Nu sunt eu cea mai în măsură să critic stilul vestimentar al cuiva, dar nu-mi pot lua ochii de la picioarele ei. E un contrast care-ţi sterpezeşte dintîi. Se uită speriată în spate. Încep să mă îngrijorez.

– Eşti ok? întreb, deşi realizez că nu e ok deloc.

– Da,da…răspunde, aruncându-şi ochii peste umăr.

– Te urmăreşte cineva? mă panichez deja. Mă ridic în picioare şi-mi arunc ochii prin cameră gândindu-mă cu ce să baricadez uşa.

– Sper că nu! spune în timp ce-şi scoate pantofii cu toc din geantă şi se încalţă, revenind, cât de cât, la o postura mai de femeie.

Respir uşurată. Mă rog, doar respir. Uşurată nu sunt deloc. Mi-ar prinde chiar bine să mă ușurez de vreo zece kile, dar..

– Am venit pe jos. Mi-a fost frică să iau metroul.

Rămân cu cafeaua suspendată în dreptul gurii şi cu ochii suspendaţi la ea. Aş râde, dacă situaţia mi s-ar părea mai puţin gravă. Pe dracu’, râd de nu mai pot, de-mi sare cafeaua din cană. O fentez la un mare fix. Accesele mele de râs, m-au făcut agilă ca o pantera damblagie. Mă rog, în rare cazuri nu vărs ce am în mâna şi în gură. În dese cazuri, da.

bărbat

– Ţi-a fost frică să iei metroul? repet ca o prostănacă. De ce ?

– De mă-ta! îmi răspunde academic prietena mea.

Îmi dau seama că e treaba serioasă şi încerc să mă stăpânesc. Mă uit în jos un timp, apoi îmi iau o ţigară.

– Gata, uite, nu mai râd. Iartă-mă! Te rog, spune, ce s-a întâmplat?

Îşi trece gânditoare mâna prin păr, în timp ce-şi muscă preocupată buzele.

– Ok, să încep cu începutul, zice. Aseară eram cam obosită când am plecat de la muncă, poate ai observat.

Înclin din cap că am observat, deşi observasem pe dracu’ să mă pieptene.

– M-am îmbrăcat, mi-am pus căciula, ştii căciula aia nouă, maro, cu ciucure?!

Fac semn din cap că ştiu, deşi tot pe dracu’ să mă pieptene ştiu, moment în care mi se configurează un deficit clar de atenţie în ceea ce mă priveşte, care m-ar putea îngrijora, dacă mi-ar păsa.

– Am plecat frântă spre casă, continuă povestea prietena mea, m-am urcat în metrou şi m-am repezit ca o ţăcănită spre un scaun gol, ţi-am spus, eram foarte obosită. E posibil să fi călcat în picioare câteva băbuţe, dar nu mai puteam să stau în picioare. M-am aşezat pe scaun şi am început să mă gândesc la ce mai am de făcut când ajung acasă. Cred că m-am gândit un minut şi, ce crezi ??!!, am adormit. Am adormit în metrou ca ultima aurolacă.

-Nu mi se pare aşa de grav. Mi s-a întâmplat şi mie.

Prietena mea se uită urât la mine, aşa că îmi înghit restul meu de poveste, aşteptând restul ei de poveste.

– Cum spuneam, am adormit. Nu ştiu cât am dormit. Cert este că la un moment dat m-am trezit. M-am reorganizat, că mă lăţisem toată pe scaun, cu capul dat pe spate, deh, mă făcusem comodă. Am zis că mor de ruşine. Se uitau câţiva la mine să vadă dacă sunt beată. Tocmai când mă pregăteam să-i admonestez din privire, îmi pică ochii pe un domn care stătea pe scaunul din faţa mea. Mdaaaa, cum să-ţi zic? Acest domn de etnie rromă din faţa mea, de vreo 150 de kilograme, degajat îmi zâmbea.

– Aoleu, zic!!

– Aoleu, ce? mi-o întoarce prietena mea.

– Scuze, am crezut că ăsta e punctul culminant.

– Ai crezut prost, se răţoieşte femeia la mine.

– Deci, domnul rrom îmi zâmbea, cum crezi?

– Cum?… bâigui cuprinsă de frisoanele poveştii Cum?

– Cu căciula mea pe cap.

– Cu căciulă ta pe cap??!!, zbier că o bezmetică.

– Da, cum auzi. Rămân siderată, fără reacţie. Într-un gest discret, duc mâna la cap. Poate totuşi nu e căciula mea. Căciula mea lipseşte. Iată, prin deducţie logică, e căciula mea. Nu-mi vine să cred. Nu a văzut nimeni când m-a tâlhărit, ce credea că sunt moartă? Bine dracu’ că nu m-a lăsat în curu’ gol în metrou. Mă uit în jur, toată lumea calmă. Nu-mi vine să cred în ce ţară de căcat trăiesc!!! Moooor de nervi. Simt cum mi se urcă nebuneala la cap şi-ncep să-mi tremure mâinile. Ce pot să fac, să mă duc să-l rog să-mi dea căciula înapoi? Cum să facă asta? Să-i zic”- Domnule, nu va supăraţi, vreţi să-mi înapoiaţi căciula pe care mi-aţi furat-o??”. Să întrebe obraznic” De ce?” şi eu ce să răspund? ” Pentru că mi-e frig??”. Scrâşnesc din dinţi de furie şi de frustrare şi la prima trebuie să cobor. Nu am fost niciodată un om foarte curajos, dar nervii ăştia îmi nasc în cap un gând halucinant. Zâmbesc tembelă, în timp ce mă ridic şi mă apropii de uşa. Stau calmă numărând secundele. Uşa se deschide. Rămân tot calmă, numărând în minte. Chiar înainte să se închidă uşa, îi smulg ” domnului” căciula mea din capul lui şi o zbughesc afară. Uşa se închide. Aşa cum m-am simţit atunci, nu m-am simţit în viaţa mea. M-am simţit ca Xena, prinţesa războinică. Mi-am făcut dreptate. Nu mai pot să mă ţin pe picioare de tremurat, dar mi-e şi frică să mai rămân acolo, aşa că o iau la fugă spre casă, cu rezerva de adrenalină pe care o mai am. Victoria asta o să o povestesc din generaţie în generaţie.

Eu sunt într-un fel de catharsis. Mă uit uluită la prietena mea. Nu-mi cred urechilor.

– Ai făcut ce?? I-ai luat ăluia căciula din cap? Eşti nebună?

– N-am terminat! mă pune la punct, prietena mea.

– Ajung acasă într-un suflet. Al meu mă aştepta să mâncăm. Îmi dau geaca jos şi o pun în cuier, în timp ce povestesc febrilă. Al meu, panicat de ce povestesc, ascultă cu atenţie şi îngrijorare. Povestesc bezmetică, nici măcar nu ştiu dacă mă poate urmări, aşa sunt de febrilă. Am degetele încleştate pe căciulă, de zici că-s pitbull. Vântur căciula în aer, în timp ce povestesc aventura vieţii mele. Al meu e din ce în ce mai palid. Aruncă priviri când spre mine, când spre cuier. Eu din ce în ce mai ambalată, de zici că povestesc bătălia de la Călugăreni, mă enervez. Nu mi se pare că am toată atenţia lu’ bărbată-miu. Urlu la el nişte bolboroseli urmate de” Căciula, căciulaaaaa!!!”.

Al meu se apropie de geaca din cuier, extrage din gluga acesteia o căciulă şi mă întreabă:

-Căciula asta, iubito?

Mă uit ca o oligofrenă când la căciula din mâna lui, când la căciula din mâna mea.

– Doamne-Dumnezeule, ce-am făcut?

– Ce să faci, i-ai furat căciula omului..?!

-Aoleeeeuuu! Ce-o fi crezut lumea? Ce-o crede omul ăla despre mine?

– Eh, ce să creadă, că nici doamnele nu mai sunt ce erau odată…

Mă înec de ras şi, cu înţelepciunea unui cimpanzeu drogat, îi spun prietenei mele: “Asta da poveste pe care să o transmiţi din generaţie în generaţie!!”.

Pe Mihaela o găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Gust de trezire

10 lucruri despre care nu înveți nici la școală, nici acasă

Zborul dumneavoastră a fost anulat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Andy / 30 April 2015 11:02

    Prietena ta are nevoie de terapie si minim un Xanax pe zi. Sau sigur, nici sa nu mai mearga cu metroul e o solutie viabila, mai usoara decat sa incerce sa gandeasca putin.

    Reply
    • Andra / 4 May 2015 14:17

      De mult n-am mai ras cu asa o pofta :)).Eu cred ca se poate intampla, nu trebuie sa fim critici.

      Reply
      • vali / 5 May 2015 12:30

        da.. nu trebuie sa fim critici ca ai furat din mentrou .. ””se mai intampla”””. daca tot ai tupeul sa furi .. bun ar fi sa ai tupeul sa distribui inapoi ce ai furat si sa transormi din “furt in greseala”

  2. Angela / 29 April 2015 16:19

    Nu au ciordit tiganii cit au ciordit “bravii” nostri romani in ultimii 25 de ani.

    Reply
  3. Alex / 25 April 2015 8:27

    Asta e o poveste de circula prin anii ’80. O povesteau matusile mele ca sa rada la un ceai,

    Reply
  4. Roxie / 22 April 2015 14:44

    Vai eu credeam ca de fapt ii furase si geanta si n-a observat ea. ;))

    Reply
  5. Să fi om ,e lucru mare. / 22 April 2015 8:57

    Concluzia este una simplă din punctul meu de vedere.
    Sunt urmările unei traume din copilărie.
    Probabil așa a fost crescută.
    ” Dacă ești rea te fură țiganu ”

    Atenție dragi părinți cum vă creșteți odraslele,astfel de traume dăunează grav …

    ” Paradoxurile de azi sunt prejudecăţile de mâine.”

    Reply
  6. Bogdan / 22 April 2015 7:01

    Buna. Cum pot sa reintru in posesia caciulii?

    Reply
  7. alina pink / 21 April 2015 22:12

    Super tare :)) am ras cu lacrimi. Felicitari ptr povestire 🙂

    Reply
  8. Alex / 21 April 2015 20:06

    N-am inteles de ce era asa de agitata prietena ta cand a venit la lucru. Pana la urma a venit de la amant sau inca fugea de tiganul pe care l-a furat?… Detaliul acesta ai omis sa-l introduci in poveste…

    Reply
  9. irina vlad / 21 April 2015 15:58

    Am ras cu o pofta, cum nu am mai facut-o de mult. Felicitari!

    Reply
  10. adila / 21 April 2015 10:52

    frumos povestit, doar ca stiam ” intamplarea” de vreo 25 de ani…ai talent narator si sunt sigur ca poti gasi si subiecte originale

    Reply
  11. anamaria / 20 April 2015 0:03

    Doamne cat am ras!!!:))

    Reply
  12. Roxana / 19 April 2015 19:13

    :))))) Am râs cu lacrimi. :))))

    Reply
  13. Cristi R. / 19 April 2015 16:05

    Sa inteleg ca acestea sunt efectele secundare ale muncii intr-o corporatie serioasa?
    🙂
    Savuroasa poveste, parca eram la metrou si asistam la scena respectiva pentru ca intr-un final sa ma tin cu mainile de burta de atata ras vazand fatza celui ramas fara caciula.

    Reply
    • Mihaela / 19 April 2015 16:57

      Multumesc, Cristi !

      Reply
      • Cristi R. / 5 May 2015 0:22

        Cu placere, Mihaela.

        PS. Sunt insa tare nedumerit de ce poate da cineva un vot negativ unei persoane care spune: Multumesc!

        PPS. Imi cer scuze ca am raspuns atat de tarziu.

  14. Mihaela / 19 April 2015 13:17

    Multumesc frumos ! 🙂

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro