Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nina. Autoportret în opt tușe

9 March 2019

Din 8 martie, rulează în cinematografe documentarul “Distanța dintre mine și mine (regizat de Mona Nicoară și Dana Bunescu și produs de Ada Solomon). L-am văzut (și revăzut) și am selectat pentru dumneavoastră opt idei esențiale din corpul său. Este, dacă vreți, un autoportret târziu al Ninei Cassian (care a murit la New York în 2014, la aproape nouăzeci de ani). Dar, după citiți aceste opt tușe, mergeți la cinematograf să o vedeți și, poate, să vă îndrăgostiți de Nina Cassian. 

1. Nina despre intrarea ei în Uniunea Tineretului Comunist la șaisprezece ani, cât mișcarea era încă în ilegalitate 

Eu mă gândeam, pardon, la fericirea omenirii. Și în narcisismul și în misticismul momentului, credeam că pot contribui la această fericire. Care s-a dovedit iluzorie. (…) Comunismul îmbrățișa totul. Și mi-a plăcut foarte mult ideea. 

2. Nina despre prima ei poezie  

Prima poezioară stupidă am scris-o când aveam cinci ani. Învățasem să scriu. Am făcut o greșeală… Suna așa… Mama a păstrat-o: Zăpada proaspătă se lasă/ pe câte o casă/ pe câte o casă/ Și geamul este înghețat/ E liniște, toți sunt în pat/ Doar eu un om, un rătăcit/ Caut un loc de adăpostit. Asta e producția mea, la cinci ani. Nu-i nimic, am scris poezii stupide și copilărești, chiar și când eram mai matură. 

3. Nina despre înfierarea de către Partid a primului ei volum de versuri 

Am resimțit-o ca pe un atac violent, personal (…), dar m-am gândit: cine știe, poate că ei au dreptate, poate că Partidul are dreptate. Poate că nu sunt pentru popor aceste poezii…

4. Nina despre comunism 

Cu comunismul ăsta e o problemă… E numele luat în deșert. Pentru că n-a existat comunismul, a existat pretextul comunismului pentru a face ce știm – o dictatură. Nu mai spun revelațiile teroarei staliniste… Până la urmă, totul a fost așa ceva… anticomunist. Luptă pentru putere, asasinate, tot felul de închisori, Gulagul… Ne-am trezit târziu. 

5. Nina despre cel mai proletcultist dintre volumele ei 

Volumul meu cel mai proletcultist, care se numea Horia nu mai este singur, a primit o critică de la Paul Georgescu, pare-mi-se, care se intitula O virulentă manifestare a formalismului. Și nu era nimic acolo (n.r. – formalist), vai de mine… Decât puțin meșteșug, eventual. Dar nu… nicio poezie nu mi-a fost agreeată. Asta mă lăsa rece – că, de fapt, nu le agreeam nici eu. Îmi erau străine. Erau o sforțare, era o cămașă de forță în care intram de bună-voie. N-am pierdut sânge etic, pentru că scriam de bună credință prostiile, am pierdut sânge estetic, cu duiumul, de…

6. Nina despre acțiunile ei pro-comuniste și cum arată societatea ideală 

Mai mult visul decât realitatea m-a determinat. Și spun că și astăzi sunt la ideea care sună copilăros că societatea ideală pentru oameni e basmul. În basm există și forța răului, dar e învinsă până la urmă. 

7. Nina despre literatura pentru copii și refugiul ei aici

Acolo, în literatura pentru copii, mai erau permise metaforele. Eu știu: o scoică rotofee ca o doică... Asta mai era voie. Dar în poeziile pentru adulți nu mai erau voie metafore în anii `50. Doar în literatura pentru copii… De altfel, scriam pentru mine. Eu copii n-am avut, dar am rămas infantilă, așa că aveam psihologia lor și ei s-au recunoscut. Copiii în general veneau – afluent – către mine. (…) Nu simțeam deloc că eu sunt o prezență, să zicem, maternă sau matură și ei sunt niște copilași, nu, eram între noi, copii. Mi-a plăcut foarte mult să scriu pentru ei, pentru mine.

8. Nina despre iubire

De când mă știu, am fost îndrăgostită, ba de băiatul de la parter, ba de un actor de cinema. Dar de când mă știu… până când în sfârșit m-am îndrăgostit de cineva în carne și oase. Iubirea a fost una dintre componentele vieții mele. Eu fiind o urâtă. Că și asta cred că am scris în memorii: aveam impresia pe la unsprezece-treisprezece ani că… Eu am fost o fetiță drăgălașă în copilărie. Dar la unsprezece ani au fost schimbări tectonice – nu știu, munți, văi – am căpătat nasul ăsta, bărbia asta… și eram chiar urâtă foc și convinsă că o să mor fată bătrână. Nu mi-a ieșit prezicerea. Nu se uita la mine niciun câine în adolescență. Dar pe la șaptesprezece ani, sexul advers s-a mai îmblânzit cu privire la mine și m-au mai văzut în lumina mea interioară, pentru că în exterior tot urâtă eram, cum sunt și acum. 

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Iartă-mă… să nu mă cerți!

A murit Micaela Ghiţescu

Fugiţi ca de dracu’ de bărbații care stau cu mamele lor!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,730 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro