Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Noi ne știm de undeva

Trecuse mult timp fără să ne spunem nimic. Eu și tu, existând poate cândva, suspendat în timp, este acum eu cu drumul meu, tu cu viața ta.

“La mulți ani”, mă surprinde un mesaj venit de la tine din senin. Viața are cărări nebănuite, care uneori merg paralel, încrucinșându-se din când în când, alteori par că se despart. Acum suntem doi adulți, care încearcă să-și spună câte ceva atunci când tac și doar se privesc din când în când, timizi, nedumeriți de trăiri. Ce simțim acum? E real, sau e doar amintirea de atunci? Ne privim și mă străfulgeră o secundă câte o imagine încețoșată. Cu cât îmi vorbești mai mult și îți observ gesturile, cu atât tonul și reacțiile îmi devin familiare, iar amintirile se conturează cât mai în detaliu. Stăteai rezemat pe scaun, iar eu te dezmierdam din priviri și îți urmăream conturul feței cu atingeri tandre, căutătoare de tine, de a te cunoaște. O fac și acum prin emoția pe care mi-o evoci ori de câte ori te văd că stai pe scaun și-ți dai capul pe spate.

“ – Dacă ar fi să mă înveți un lucru, care ar fi acela?
– Te-aș învăța să faci sarmale..” – șoptea timidă în receptor vocea inocenței de atunci.

©Marillina Besteiro

Prinși în vârtejul normelor sociale și al propriilor bariere morale, nu putem decât să ne bucurăm de amăgitoarea incertitudine a trăirilor. Încă ne mai atragem sau e doar nostalgia amintirilor? Orice pas spre adevăr e riscant. Vreau eu să aflu dacă oare simte la fel sau mă las înșelată de propriile-mi zbuciumuri interioare? Sau știu deja? Căci tu te uiți la mine și parcă-mi cutreieri toate viețile. Te uiți prin ochii mei, iar eu simt cum îmi pătrunzi în întreaga-mi ființă printr-o privire. O privire profundă, care-mi dărâmă toate zidurile și mă lasă goală. Mă dezbracă de tot și îmi penetrează toate straturile, ajungându-mi în străfunduri. Iar eu încerc să o evit, pentru că mă dezarmează și mă invadează fără să ceară voie, fără să mă întrebe, fără să explice. Pur și simplu umblă prin mine și îmi răscolește cele mai subtile forme din cele mai ascunse părți. Și îmi scoate la iveală conținutul și mă pune față-n față cu mine, astfel încât să nu pot fugi, ci să stau acolo până aflu cine sunt și ce caut, până îmi înțeleg experiența.

Noi ne știm de undeva.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Imagine

Treceți la butoane!

Atelier de Stil vestimentar feminin

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro