Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mă gândesc la ce pot face în toată această perioadă cu mine

Vreau să cer de la Univers un Certificat pentru Starea de Urgență. Un certificat care să mă protejeze, să-mi dea sentimentul de siguranță, o forță care să-mi scoată la iveală toate resursele, pierdute de altfel în zbuciumul și graba cotidianului anterior. Cine sunt și ce vreau? Cine sunt și ce pot să fac eu, pentru ce am venit aici? Ce doresc să fac eu? Ce e al meu și ce e preluat de la alții prin propria-mi comparație, prejudecată, proiecție și teamă vis-à-vis de cum sunt eu și cum sunt ei? Cine sunt ei? Oare nu-s tot o parte din mine și împreună o parte din tot? Și care sunt diferențele dintre noi și ce sens au ele? Ne despart oare, sau mai degrabă ne completează și ne ajută astfel să construim marele tot, marele întreg: universul ființei, al omenirii, al existenței și a tot ce ne înconjoară? Cine sunt eu sau tu să ne împotrivim acestor diferențe, prin distanțarea inconștientă pe care ne-am pus-o până să ajungem aici, la strigătul de urgență?

Modelul Marguerite Kelsey pictat în 1928 de către Meredith Frampton,

Avem timp acum. Avem timp să eliminăm diferențele și să ne reamintim cine suntem și ce facem aici. Asta dacă nu ne pierdem în acest timp liber ca să căutam tot felul de “soluții” de al “umple”, căci e foarte temător să ne vedem pe noi. Să-mi aud disperarea momentului prezent, să o cunosc printr-o simplă ascultare activă, în care eu sunt eu și ea – disperarea, e ea. Și acolo, în propria-mi ascultare, să aflu că de fapt nu e chiar atât de rău să-mi dau voie să simt firescul emoțiilor produse de starea de urgență. Cu toții avem ocazia să trăim tot ce am evitat până acum.

Cine suntem în raport cu tot ceea ce se întâmplă acum? Și ce putem face? Mi-e frică uneori și mă simt neputincioasă. Tu? Nu e nevoie să îmi răspunzi mie.

Mă uit în oglindă și caut să mă văd. Dar să mă văd pe mine. Cu prezență, dau mască după mască jos. Sunt multe. Dar sunt doar eu și oglinda. Și totuși e o provocare să mă văd. Mă surprind zâmbind, în încercarea stupidă de a mă minți, de a fugi încă o dată de mine și de realitatea care mă înconjoară, prin iluzoriul O să fie bine. Ce e după zâmbet? Caut o poziție care să îmi arate un profil reușit al feței, de parcă aș încerca să fac un selfie, pe care să-l trimit apoi cuiva. Iar mă mint… iar alerg către orice alt gând, mai puțin către gândul EU. Respir și îmi mângâi părul. Devin atât de prezentă, încât simt cele două roluri: cel care mângâie, oferă, și cel care este mângâiat, care primește. Sunt precum un actor care joacă singur toate rolurile, în aceeași piesă. Îmi mângâi apoi chipul și restul corpului și ajung să mă întâlnesc cu mine. Și este bine cu gândul EU. Și așa am primit Certificatul pentru Starea de Urgență.

Și de aici, din EU, încep să mă gândesc la ce pot face în toată această perioadă cu mine. De aici văd mai clar prin ceața de informații, știri, activități. Acum pot alege cu claritate.

Să ne reamintim cine suntem și ce este cu adevărat important. Poate e conexiunea cu mine, apoi cu cei dragi – familie, prieteni; poate e un scop, căci scopul antrenează mintea și o face să fie concentrată, o ajută să rămână prezentă; poate e o mișcare a corpului – dans, aerobic, yoga, sau a spiritului – o meditație, o rugăciune, un moment de recunoștință; poate e o masă pregătită cu entuziasm – o rețetă nouă, sau o primă încercare de a găti, sau un mic răsfăț culinar; poate e o vorbă sau un gând bun transmis cuiva, sau primit; poate e un somn de după-amiază; poate e un film, sau o muzică preferată; poate e scrisul, sau cititul; poate e un joc cu familia, sau cu prietenii; poate e un moment de tandrețe, atenție, dragoste, sex copios în miez de zi, spontan, cu dăruire și prezență. Poate e orice îmi face sufletul să zâmbească și să mă simt în armonie.

Poate e Gândul EU.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Tu trebuia să fii aici, să trecem prin anii ăștia împreună, făcând tot ceea ce mi-ai promis

Vreau doar să înțeleg de ce ai ales să fii singur

În viața asta, adevărata bucurie o simți după o mare durere

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro