Mă priveşte cu ochi goi şi evident iritat de întrebarea mea, „de ce?”. Astăzi știu că o întrebare mai stupidă ca asta nu ai cum să pui. Dar catadicsește să-mi răspundă, sec şi impersonal. „Nu te mai iubesc!” Simt cum mi se scurge viața din mine. Simt că se prăbușeste lumea în jurul meu. Îmi spusese în urmă cu doar două săptămâni că mă iubește. Cum? Așa, dintr-o dată…? Când m-a mințit? Atunci sau acum? Sunt fară vorbe și asta rar mi se întâmplă. Dar când bărbatul iubit îți vorbește atât de rece, de detașat și de hotarât, ce-ai mai putea spune? Nimic. Pun capul umilită în pământ și plec ca un copil aspru pedepsit și trimis să stea la colț. Dar întrebarea e unde mă duc? Nu că nu am casă sau masă. Nuuu. Unde mă duc eu fără el? Ce am să fac eu fără el? Ok, nu mai e el. Dar eu, mai sunt…? Și n-am mai fost. N-am mai fost nimic. Nicunde. Deloc. Am zăcut ca un câine. Am vrut să mor. Am făcut scenarii cum să-l omor și pe el și pe mine. M-am gândit de o mie de ori, cum să mă omor și cum să-l fac, ca el să se simtă vinovat și răspunzător de moartea mea. Apoi mi-am dat seama că el va răsufla ușurat că a scăpat de o dezaxată și își va continua viața liniștit și fericit. Și l-am urât! Offffff, ce l-am mai urât! L-am blestemat. L-am înjurat. Și-am plâns. Niciodată n-am să înţeleg de ce a ales să-și continue viața alături de o femeie mai urâtă, mai grasă, mai proastă, mai… De parcă eu trebuia să înteleg!? Mi-era atât de dor de el, de noi. Mi-era viața atât de goală fără el, încât mi-am spus că aș fi preferat să fie mort, decât să mă fi părăsit. Iar eu să plâng până la moarte pe mormântul lui, decât să-l știu liniștit și ferice lângă o altă femeie. Da, mai bine să fie mort, decât cu alta.
Ce bine că a trecut! Ce bine ca EU n-am murit! Ce păcat că EL e încă viu! Ce bine că astăzi persoana lui nu mă mai interesează. Ce bine că am înţeles că nu trebuie să înţeleg și să-mi explic eu, tot și toate. Ce bine că am priceput că atunci când cineva alege să plece de lângă tine are un singur motiv. Indiferent ce ți-ar spune, indiferent ce minciuni idioate și motive inventate ți-ar înșira, motivul e doar unul singur: nu te iubește! Ce bine că astăzi, când îmi amintesc că am vrut să mor, zâmbesc.
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
