Nu vine nimeni să te salveze

25 July 2021

Februarie 2021. Stăteam amorțită îm mijlocul patului, uitându-mă în gol către tavan. Sau către cer, către Divinitate. Nici eu nu mai știu exact. Brațele îmi atârnau inerte pe lângă corp și abia mai respiram. Doar bătăile inimii mai rămăseseră din mine, dar nici de alea nu mai eram sigură.

Mă înțepa pieptul atât de tare, încât nici să respir nu mai puteam. Mă durea fiecare gură de aer pe care o luam. Era ca și cum cineva mi-ar fi înfipt un cuțit la nesfârșit.

Mintea îmi rula un singur film, nemilos, la infinit. Gânduri mă loveau din toate părțile, dar două gânduri îmi întunecau mereu rațiunea: „Doamne, de unde toată durerea asta” și „Cum am ajuns din nou în punctul ăsta”.

Îmi mai făceam curaj și ieșeam afară să iau o gură de aer. Atât de ironic era totul, încât până și vremea de afară se potrivea cu ce era în sufletul meu: pustiu, rece, înghețat. A fost pentru prima (sper că și pentru ultima) oară în care simțeam nimic. Simțeam că nu mai există nimic, nicăieri. Zero. Așteptam să vină cineva, să coboare eventual chiar din cer dacă se putea, să îmi spună că o să fie totul bine, că doar atât a fost și că de acum încolo nu o să mai fie atât de greu, să am doar puțină speranță. Așteptam să vină cineva să mă salveze.

Atât de tare am iubit filmele de la Disney în copilărie și atât de tiste au ajuns să mi se pară acum. Știți de ce? Pentru că așa cum aveam și eu să aflu în lunile ce au urmat, nu o să vină nimeni să te salveze. Este strict responsabilitatea ta!

Am închis ochii într-o seară și mi-a apărut în față silueta unei femei. Slabă, cu ochii parcă să îi sară din orbite, roșii de plâns, mâinile îi tremurau, era oase și piele. Fața o avea suptă de parcă toată vlaga din ea dipăruse în neant. Îi era frică se se miște din loc. Stătea și tremura. Era prinsă în februarie. Își freca mâinile încet, parcă voia să spună ceva, dar nu avea pic de voce și îi era frică. Credea că dacă spune ce are de spus nu o să mai iubească nimeni. Că e prea distrusă, pres stricată, prea imperfectă pentru a primi iubire. Mi-am dat seama că atât de mult a alergat după iubire și validare din partea altora, încât aproape s-a ales praful de ea. Parcă a lăsat să vină sprea ea toate relele lumii și a cărat pe umerii ei plăpânzi toate problemele și traumele celor care i-au trecut viața. Parcă simțeam cum vrea să mai rupă o bucată din ea, să demonstreze că este ”suficient” de bună, că merită, că o vede cineva, că o ascultă. Știam cumva ca a fost singură împotriva tututor. Soldat la un război care nu a vrut să participe. Simțeam frică și compasiune în același timp. Arăta ca o cerșetoare educată. O femeie care provenea dintr-o familie bună, dar cumva ajunsese pe străzi. Într-un final a reușit să îmi șoptească „De ce nu mă iubești. Ce ar trebui să fac ca să ma iubești, ca să vezi cine sunt și cum sunt?”. Am izbucnit într-o altă repriză de plâns. Pentru că mi-am dat seama că femeia asta sunt chiar eu.

Vedeți voi, când vine vorba despre ceea ce simțim, spunem sau facem, totul începe și se termină cu noi. Indiferent dacă ne convine sau nu. În genere, oamenii doar pot fi lângă noi să ne ajute și să ne susțină, dar în niciun caz să fie salvatorii noștri. Nu vine nimeni să te salveze, este strict responsabilitatea ta. E nevoie doar să privești înăuntru tău. Atât.

Guest post by Iulia Dan

Și tu poți scrie pe Catchy! 

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Sanda, duios, a plecat…

Mia Scarlat, îngerul celor 170 de copii salvați din canale, are nevoie de ajutor

Uneori doare mai mult să rămâi decât să pleci

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro