Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

O femeie

19 August 2016

constantin ciucăEra prima dată când ne vedeam și petreceam câteva ore împreună. Am râs şi am glumit mai tot timpul, am povestit despre câte în lună și în stele iar dimineața, când se îmbrăca să plece, uitându-mă la ea și încă dorind-o, i-am zis:

– Mai stai, nu pleca încă. Pleci mai târziu.

S-a uitat la mine și mi-a zâmbit cu candoarea și limpezimea unui copil. De altfel, tot timpul zâmbea, de parcă așa se născuse, cu gura în formă de zâmbet. S-a apropiat și m-a sărutat scurt pe buze.

– Nu pot.

Am condus-o până la mașina pe care și-o parcase în fața blocului și când am ajuns în dreptul ei, mi-a spus simplu, zâmbind.

– Aș mai sta, dar nu pot. Astăzi am oră la oncolog!

– La oncolog?! Pentru ce să ai tu oră la oncolog?! întreb siderat.

Zâmbește iar și se uită drept în ochii mei. Zice, de parcă s-a alinta.

– Păi ce, tu nu știi pentru ce se duc oamenii la oncolog?

femeie

Apoi nu a mai așteptat. A deschis portiera și a intrat, a pornit mașina, a lăsat geamul lateral și scoțând mâna afară mi-a fluturat-o pe geam în timp ce se depărta. Pe urmă, mașina a făcut-o la dreapta după niște blocuri și a dispărut.

Am dat să plec să mă întorc în casă, dar nu mai puteam să merg. Îmi tremurau picioarele. Îmi tremurau buzele. Îmi tremura inima.

Urmărește-l pe autor aici.



Citiţi şi

Trebuie să vorbim!

Mai întâi a plâns. Apoi a hotărât să se schimbe…

Se spune că părinții nu mor niciodată…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,250 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro