Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

O scamă pe minte

25 October 2013

“Foloseşte-ţi creierul! E gratis!” Dictonul ăsta şi cu imaginea aferentă, a lui Hugh Laurie cu un creier la (în)demînă, au făcut carieră printre miile de citate “inspiraţionale” care defilează zilnic pe wall-uri. Nu ştiu cîţi l-or fi citit şi din aceia cît or fi băgat ceva la cap din moment ce inflaţia prostiei pure ne înconjoară şi a cam scăpat de sub control.

Poate că, dată fiind oricum utilitatea… relativă a pereţilor albaştri în procesele clasice… de cogniţie ar fi mult mai utilă postarea unor asemenea afişe pe autobuze sau în locul unor semne de circulaţie, dar asta-i altă poveste deja. Cum altfel să traduci (doar nu hierofanic!) capacitatea noastră dîmboviţeană de a ne da cu stîngu-n dreptu’, de a încurca borcanele, cu corolarul personal suprem: de a ne face viaţa amară?

Nu ştiu (alţii cum sunt, sic!) însă nu pot să nu mă simt urzicat constatînd, cotidian, cît de simplu ar fi ca în interacţiunile noastre socialmente necesare să le acordăm celorlalţi răgazul înţelegerii şi al utilizării simple a neuronilor. Să nu fii mîrlan, să te pui în locul celui dinaintea ta, indiferent ce i-ai cere, să îi întinzi o mînă şi un cuvînt edificator şi eventual să-i zîmbeşti.

Ce o fi aşa de greu? Spuneam despre inflaţia de zicale motivaţionale în care ne refugiem, alături de care pozăm. Majoritatea sunt truisme de-a dreptul şi totuşi au un succes acaparator… Utilizarea acestora în exces mă face să văd în fapt exact deficitul substanţei lor. Cînd, organic, unei vietăţi îi lipseşte ceva, aceasta pune botul si linge ba pămîntul, ba iarba, ba pietrele pînă la sastisire… Aşa şi cu noi: rulăm obsesiv pe rapid înainte scame de înţelepciune (încîntătoare de altfel!) doar-doar ne-om molipsi cu ceva de acolo.

Efectul este însă invers, devianţa se adînceşte. Anomizaţi şi frustraţi pînă la absurd ne exhibăm astfel tocmai goliciunea şi, după caz, fiindcă lucrurile se împletesc aici. Prostia aia amară, fiindcă tot despre ea era vorba… Ştiu, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, da’ zic şi eu, aşa… moralizator! Evident, truisme. Nici măcar nişte gînduri… “fractale”…

[poll id=”20″]



Citiţi şi

Am zis că sunt bărbat, că pot

Salutări de la Gretchen! Cum care Gretchen?

Bărbații nu dansează. Bărbații beau bere și se uită la fotbal

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. psi / 25 October 2013 20:15

    mă bucură flavius să te găsesc aici, mă lasă cumva, vorba poetului, nemaipomenit de bucuroasă! 🙂
    şi ca să îţi răspund la întrebare, uite, stau pe facebook ca să văd, uneori, ce mai fac oamenii pe care îi admir şi preţuiesc. să îi citesc.

    0
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro