Obama a premiat o româncă pentru debut în cercetare

Mihaela Cârlan

14 December 2010

Românca Emilia Moroşan, 34 de ani, soţie şi mămică a unui băieţel de 11 luni, dar şi profesor-asistent de fizică, astonomie şi chimie la Universitatea Rice din Statele Unite, a fost unul dintre cei 85 de cercetători premiaţi pe 13 decembrie, de Barack Obama.

Distincţia PECASE (Presidential Early Career Award for Scientists and Engineers) este recunoaşterea oferită de preşedinţia americană tinerei românce pentru debutul în cariera ştiinţifică. Premiul nu înseamnă doar recunoaştere, ci şi fonduri pentru continuarea cercetărilor, iar cele 10 agenţii şi departamente federale care au nominalizat câştigătorii ştiu că susţinerea cercetării este cheia progresului economic.

Catchy.ro a contactat-o şi vă va spune curând povestea ei, pentru că de astfel de poveşti avem nevoie. Felicitări, Emilia!



Citiţi şi

Femeile din vis

L-am șters pe unu’ din listă

Azi, eclipsa totală de soare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
718 views

Your tuppence

  1. Gabriela Romaria / 14 December 2010 15:14

    FELICITARI, ma bucur atat de mult sa aud ca romanii isi fac cunoscut talentul lor si peste hotarele tarii, asta se intampla de mult de fapt, dar aici trebuie sa subliniem ca nu este vorba doar despre TALENT, si si despre foarte multa, multa MUNCA si AMBITIA de a persevera in sfera cercetarii si a cunoasterii stiintifice, dragele mele femei frumoase, CATCHY! Si poate si barbati, daca se intampla sa mai citeasca si ei o revista pentru FEMEI! 😉 si nu numai! 😀 OH… SI CU MULTE COLINZI SI CLADURICA! BYEE! Gabriela Romaria

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro