Fizicianul Cristian Presura vorbește minunat într-o postare scurtă despre alternativa pe care a avut-o, copil fiind: „ori înveți, ori mergi la sapă” și despre utilitatea acestui sfat în viața lui.
“Ori înveți, ori mergi la sapă” cu asta am crescut acasă. Să mă convingă, tata m-a trimis în sat la CAP sa muncesc la strâns prune cu ceilalți copii (eram in clasa a cincea). 20 de bani pe găleată. Greu… Am venit obosit, cu doar câțiva lei după multe ore de muncă, plângând… Tata radia, parcă-l vad. Știa că lecția a fost utilă. PS:Textul trebuie citit in logica acelor ani.
Iar asta mi-a adus aminte de ceea ce am trăit și eu (și mulți ca mine) în anii copilăriei și adolescenței. Am fost printre ultimele generații care au cunoscut duritatea muncii fizice. Am fost generația care a cunoscut pe viu tranziția dinspre lumea rurală spre cea urbană. Părinții noștri au fost, în anii 80, primii care au înțeles că școala îi va salva pe copiii lor de corvoada îngrozitoare a muncii agricole, pe care am cunoscut-o și eu din fragedă copilărie. Ne lăsau să citim, dar când era musai, trebuia să punem degrabă mâna la treaba. Sapă, coasă, furcă, greblă, găleată, coș, acestea înlocuiau în vacanță cartea și stiloul din timpul școlii.
Asemenea lui Cristian Presură, cu siguranță, am fost dintre aceia care au învățat în primul rând ca să scape din acea lume necruțătoare: neiubind vreodată munca fizică a câmpului, am urât cu toată ființa trezitul la 5 dimineața pentru a cosi câtă vreme iarba era încă umedă sau soarele torid și pământul uscat în timpul campaniilor din verile caniculare. Am rămas cu mirosul de fân uscat adânc fixat în nări, așa cum nu voi uita vreodată aroma cartofilor scoși din pământ în septembrie sau a știuleților de porumb din serile răcoroase octombrie. Și, în același timp, în egoismul nostru copilăresc, am iubit mereu ploaia, pentru că nu se putea merge la câmp pe ploaie, pentru că puteam sta acasă printre cărți.
Școala a fost pentru noi șansa emancipării. În acei ani, erau încă puține căile de a părăsi acea lume chinuită și chinuitoare care trăia demn, dar limitat, viața de zi cu zi. Am citit cu nesaț orice îmi pica în mână, am învățat cu o furie nevăzută, după multe veri de epuizare fizică, după multe bătături și umilințe, așa cum le descrie și Cristian Presură, convins și eu că numai cartea mă va ajuta să trăiesc mai bine. Și până azi, chiar dacă lumea s-a schimbat în atâtea privințe, cred că nimic nu-l poate ajuta pe un adolescent să zboare mai bine spre visul lui, spre o viață mai bună, decât cartea și educația. Și, desigur, respectul pentru muncă. Pentru orice fel de muncă.
Pe Ciprian îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Viitorul care ne depășește? Episodul 3 – Elon Musk: omul care comprimă viitorul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
