Oricine ar spune că trăim în păcat

4 December 2020

Simt cum privirile complice ale unui secret ştiut doar de noi îmi pătrund până în suflet, scot mâini calde şi invizibile cu care îmi mângâie şi vindecă cicatrici prea vechi, prea adânci. Și simt vină, o vină adâncă şi durereroasă, la fel de dureroasă ca acele clipe când suntem despărţiţi.

Ne-am cunoscut când eram goliţi de tot, de simţiri, de voinţă, de bucurie. Trăiam intre rămăşiţele unor vieţi de cuplu copleşite de prea multe iertări nemeritate, călcaţi în picioarele murdare ale obişnuinţei, ale încercărilor de a satisface aşteptările celor din jur, ale dorinţei de a ne şti copiii linişțiţi, deşi într-un mediu infectat de ceartă, de indiferenţă, de neiubire. Dar ne-am dat lumină. Mai presus de toată vina, de toată durerea suferinţelor trecute, de toate circumstanţele nefavorabile unei iubiri curate, ne-am adus lumină, ne-am adus soare, ne-am adus bine.

La început muream şi înviam în fiecare noapte în care liniștea îmi aducea în faţă faptele și dorinţele de peste zi, dar vina care măcina adânc în sufletul meu se spulbera la primele ore ale dimineţii, odată cu prima privire în care îţi citeam fericirea. Ne-am cerut și ne-am dat adevăr și am crezut unul în celălalt cu o naivitate de care sunt capabili doar copiii. Dar ne-am demonstrat că nu ne-am înşelat nicio clipă. Am descoperit sentimente despre care citisem doar în cărți romantice și despre care credeam că sunt exagerate de niste autori dornici de faimă. Însă am aflat că există, că unele trăiri pot fi atât de puternice încât să-ţi taie răsuflarea, oricât de mult ar suna a clişeu.

A fost dificil să ne lăsam purtați de vis şi de dorinţă, să trecem peste faptul că suntem fiinţe raţionale şi nu acţionăm instinctual, să suportăm nopţile pe care nu le aveam împreună, şi fiecare dormea lângă altcineva, însă nu ne-am îndoit nicio clipă. Am ştiut, fiecare pentru el și unul despre celălalt, de la început, că nu vom mai fi la fel, că nu ne-am mai putea regăsi lângă altcineva, idealul fericirii de care nu avusesem parte păstrându-ne încrezători.

Minunat, minunat, minunat, aşa simţim fiecare gând despre celălalt, aşa ne vedem unul pe altul. Trăim totul la superlativ într-o potrivire şi o completare perfecte, fără să căutam defecte, greşeli sau neajunsuri.

Am furat minute și le-am transformat în veșnicii, infinitul tot a stat în iubirea noastră. Am vorbit despre tot și despre nimic, am dat sens fiecărui moment obținut și, mai presus de toate, am tăcut atât de frumos împreună. Ne-am știut doar noi și nu ne-a trebuit nimeni altcineva, ne-am fost și ne suntem suficienți, așa imperfecți cum suntem fiecare, dar perfect contopiți într-o dragoste uriașă.

Universul ne-a adus împreună și ne-a potrivit total, absolut, la fel ca toate lucrurile pe care le-a creat el. Îi datorăm toată puterea cu care am stat drepți în fata problemelor, îi datorăm râsul sincer care se aude de oriunde ne găsim amândoi și lacrima timidă care apare uneori, în secunde de intensități nebănuite.

Ne-am adus pe buze cel mai sincer “te iubesc” pe care l-am rostit vreodată, ne-am pus în ochi sclipiri pe care nu le cunoșteam, ne-am îmbrăcat pielea în dragoste, cu drag, din drag.

Oricine ar spune că trăim în păcat, că ne construim fericirea pe nefericirea altora, că e imoral, incorect, aproape ilegal. Chiar eu însămi am crezut asta. Și, dacă e așa, să fim pedepsiți! Convingerea că am trece peste orice împreună e mai presus de toate prejudecățile și de toate părerile pline de invidie. Aș lua-o de la capăt oricând, trecând din nou, cu mâna în mâna ta, prin tot și doar cu amintirea acestor clipe de poveste dacă aș rămâne, mi-ar fi de ajuns. Nimeni nu ne cunoaște nefericirea dinainte de “noi”, zbuciumul pe care l-am trăit până când ne-am acceptat și nici emoția magnetica pe care am găsit-o între noi. Povestea noastră e mai presus de dorință, de contopire fizică, de conceptul de amanți. E emoție pură, deloc întâmplătoare, fără îndoială de netrecut cu vederea. Suntem în continuare adulți responsabili, proaspăt evadați din relații toxice care ne dărâmaseră aproape complet. Ne dăruim vise, așteptări, idealuri, ne dăruim iubirea pe care nu a avut cine să o primească înainte. E ireal cum, mai mult de un an de dimineți ne-am avut și e mereu la fel, cu tresărirea la primul mesaj și la primul “te iubesc” al zilei. Știu că așa ne vor fi zilele, cu soare orbitor, cu lumină curată, chiar dacă uneori cu pantofii plini de noroi, știu că împreună sau prinși cu obligații, regăsirea vă avea același impact de fiecare dată, fiindcă ne dăm tot, ne suntem tot și asta nu se va schimba. 

~Ana~

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fețele suferinței – Pieces of a Woman

Dar dacă este mai mic de înălțime? Dar dacă este divorțat? Dacă e urât, sau prost, sau faianțar?

De optzeci de ori Joan Baez

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro