De ce cred eu că cel mai mare și mai bun strateg politic (mai ales) al acestui moment este Vaticanul și cum alegerea noului Papă dovedește tradiția și puterea uneia dintre cele mai vechi și mai puternice instituții? Și, mai ales, cum această alegere poate fi văzută (până la probe contrarii) ca un semnal de sprijin uriaș (și) pentru Europa și valorile europene, pe care astăzi le celebrăm.
Încep prin a spune că mereu mă gândesc cu drag la cum Papa Francisc vorbea despre importanța culturii și a cititului. Despre cât este de necesar ca un Papă să citească, să cunoască, să aibă școală și să aibă umor. Cel mai mare Imperiu al omenirii, Vaticanul, nu a avut niciodată la cârma sa semidocți, analfabeți și imbecili.
Alegerea lui Leon al XIV-lea, în acest context tensionat global, e mai mult decât o simplă rotație spirituală: e un mesaj strategic.
Cel mai puternic om din lume, începând de joi, este un american. Dar nu orice american, ci unul cu dublă cetățenie. Un american născut din părinți imigranți, care și-a desăvârșit cariera misionară în America Latină, îndeosebi Peru.
Să ne uităm puțin la originile părinților săi: spaniolă (mama), franceză și italiană (tata). Dacă adunăm populația catolică a Spaniei, Italiei și Franței, ajungem undeva la 102 milioane. Populația totală a catolicilor din SUA este cam de 53 de milioane (36% fiind hispanici). Dacă ne uităm la totalul populației catolice din America Latină vorbim de vreo 425 de milioane. Trageți voi singuri concluziile: cine sunt cei care se simt reprezentați de noul Papă american (cu cetățenie peruană) și ce semnal puternic transmite această alegere.
Noul Suveran Pontif, Leon XIV, este absolvent de matematică și filosofie. Vorbește fluent următoarele limbi străine: engleză, spaniolă, italiană, franceză și portugheză, și citește în latină și germană. Ieri a ales să se adreseze mulțimii în doar două dintre acestea: italiana și spaniola. Nu și engleza. Interesant, nu?
A fost ales în ziua în care în Europa (mai ales de Vest) s-au sărbătorit 80 de ani de la „Ziua Victoriei”, 8 mai. Ba mai mult, tatăl său a fost și el veteran al celui de-al doilea Război Mondial.
Papa Leon XIV aparține Ordinului Sfântul Augustin. Sfânt pe care eu l-am descoperit în anul I, la Facultatea de Filosfie, în cadrul cursului „Ideea europeană în Evul Mediu”. La acest curs am studiat cum prin scrierile sale din cartea „De Civitate Dei” (Cetatea lui Dumnezeu) a pus bazele conceptuale ce au contribuit la formarea idealurilor politice ale Europei creștine și cum acestea au influențat cadrul etic și filosofic al Uniunii Europene moderne – o societate bazată pe justiție, ordine morală și pace.
Sunt câteva voci care spun că Papa Francisc i-a facilitat calea succesorului său, încă din 2023, atunci când în ianuarie l-a numit prefect al Dicasterului pentru episcopi, iar în septembrie l-a creat cardinal (unii vor zice că e corect „a numit”, dar mi se pare că poate nu respectă neapărat simbolistica ritualică a actului). Să fi văzut Papa Francisc cum creșteau în SUA anumite preferințe politice și să se fi asigurat că cel ce îi va lua locul va fi un continuator al reformelor sale?!
Nu o să știm niciodată toate jocurile și intențiile din spatele acestor alegeri, dar, așa cum scria chiar Sfântul Augustin: „Miră-te de ceea ce vezi și întreabă-te de ceea ce nu se vede.” În fond, Biserica a supraviețuit mii de ani nu doar prin credință, ci, mai ales, printr-o inteligență politică rafinată.
PS: dacă ai ajuns cu lectura până aici, dă-mi voie să te felicit și să îți mulțumesc. Îți ofer un bonus, un „fun fact”: știai că singurul nume pe care nu și-l pot alege viitorii papi este „Petru”? Varianta oficială ar fi faptul că e o formă de respect față de Primul Papă, Sfântul Petru. Varianta conspiraționistă este pentru că ar exista o veche profeție care spune că Papa Petru II va fi ultimul papă al omenirii.
PPS: evident că, noi aici vorbim vorbe, iar teoria conspirației coincidențelor este pentru amuzament – însă, nu ar mai fi despre religie, misticism și simboluri, dacă nu am „vedea semne” peste tot.
Pe Marina Simona Zanfir o puteți urmări aici.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.