Conduceam deunăzi şi vorbeam cu Andrei. Pleşu. Prin nu ştiu ce tragere la sorţi se nimereşte câte o întâlnire tare pocinogoasă între un bărbat şi o femeie. Cred că a zâmbit. Şi-mi zice Andrei că, şi dacă genul acesta de aproape îţi ajunge în timp duşman, ar mai fi o şansă. Şi încă una de evoluţie, fireşte: să urci scara iubirii biblice până la a-l iubi pe îngerul celuilalt. Îngerul acela chinuit, dar nu căzut, pus la treabă fără răgaz ca un Sisif, nevoit să-şi scuture întruna aripile de zgura relelor în care s-a nărăvit cel ce i-a fost dat în grijă? Da, îngerul acela, la fel de puţin norocos ca şi tine.
I-am râs în nas, neelegant, recunosc, de câteva ori, dar el, credincios pierdutelor maniere şi înrăit în vorba savuroasă şi sfătoasă, nu s-a supărat şi nici nu s-a oprit. Soluţia, mai mult creştin-utopică, ar fi să te sfărâmi iubind, să ierţi fără să ţi se ceară iertare, să treci peste turpitudini (am presupus doar că nu era ceva de bine), micimi (oh, asta am înţeles), să sari peste aproape şi să-l iubeşti pe trudnicul lui înger. Dar cum? Hei, Andrei Pleşu, cum? Tăcere.
Nici nu-i de mirare. Eu stau des de vorbă cu Andrei Pleşu. Doar că el habar n-are că exist, că n-am maşină, dar am o dilemă prostesc de comună, un condei… şi-un praz verde.
Pentru toţi, audio ,,Despre ingeri”. Un gând bun şi pe curând.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
