Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Plecată după cai verzi pe pereți, porumbei și vată pe băț

12 July 2018

Iartă-mă. Nu mi-e rușine să îți cer un milion de scuze, măcar dacă ai primi una din toate. E bine când îți dai seama că ai greșit, zic unii că greșeala recunoscută e pe jumătate iertată. Alții au orgolii și n-ar recunoaște în ruptul capului că au greșit. Ce le-o fi așa de greu, nu pricep.

Tu dormi, iar eu îmi fac reproșuri. Sigur ai avut un șoc descoperind că te-am blocat. Probabil că ai luat toate aplicațiile la rând și ai văzut că nu mai apar vizibilă în niciuna dintre ele. Te vei fi  întrebat ce m-a apucat, așa, pe nepusă masă, și sunt sigură că ți-ai făcut scenarii în cap, întrebându-te ce meteorit m-o fi lovit în cap. Ce crezi că eu mai știu? Îmi amintesc că povesteam normal (scriam adică), replicile curgeau firesc, îmi dădeai de înțeles că ești ocupat, dar ți-ar plăcea să mă auzi măcar pentru câteva minute, că ai de făcut nu-știu-ce-treburi prin casă, dar pot să-ți scriu (că nu te deranjează), că soția ta e foarte geloasă, dar nu are acces la telefonul tău, că o respecți, dar n-o mai iubești, că nu ne putem întâlni, dar ți-ar plăcea să mă îmbrățișezi și să-mi simți trupul cambrându-se între brațele tale, că sunt o femeie extraordinară pe care orice bărbat ar dori s-o aibă lângă el, dar că suntem (prea) departe unul de celălalt și nu poți pleca de acasă. Îmi amintesc perfect că totul conținea un „dar”, nu, nu din acelea scumpe, ci un dar care trebuia să îmi dea de înțeles că m-ai vrea, dar nu poți din varii motive. Cele mai multe se învârteau în jurul ideii că soția în sus, soția în jos. Și cum nu mă interesează soția ta, am zis că dialogul nostru se „rinocerizase”. Te-am lăsat în mijlocul unei propoziții (scria: typing) și ți-am luat maul/ți-am tăiat macaroana, ca să nu te mai pui în situația penibilă de a te scuza. Mă gândeam ce bine de unii, vor și una și alta, vorba aia, dacă nu curge, pică… Probabil că mă credeai ultima femeie din lume, abandonată de toți bărbații, pe care numai tu puteai s-o salvezi. De altfel, m-ai întrebat de multe ori de ce sunt tristă, și, dacă dau timpul înapoi, încep să realizez că de fiecare dată ți-a fost milă de milă. Toată seducția ta era bazată pe milă și pe sentimentul că poți compensa nefericirea mea cu prezența ta prețioasă. Haida de!

porumbei

Sursă foto: pexels.com

Toată noaptea am visat (după ce te-am blocat și te-am scos din istoria mea personală) porumbei. Or fi însemnat eliberare sau ce mai rămăsese din porumbeii care am fost, nu știu. Dar vreau să-ți cer iertare că nu pot fi a cincea roată la căruță. Că nu mai am răbdare să stau după programul tău și după mofturile tale și ale soției tale, pe care n-o iubești, dar o iubești. Pe care n-o mai poți atinge, dar trebuie să dormi lângă ea. Odată cu ea. Când vrea ea. Și mai vreau să mă ierți că te-am sedus fără să vreau și te-am îndepărtat, pentru moment, de viața ta perfectă. Nu sunt geloasă, sunt umilă. Și recunosc că nu trebuia să accepți numărul meu de telefon, atunci când mi l-ai cerut. Știi, porumbeii din vis nu se sărutau, cum fac de obicei, cum fac toți îndrăgostiții ca ei (de unde le-a rămas și numele), parcă se uitau așa, la mine, prostiți, ce naiba caut eu în viața ta, și de aceea îmi cer atâtea scuze până când o să le accepți, pentru că vina e numai a mea. Bărbatul nu greșește niciodată, el așa e făcut, să caute mereu compensații față de viața „nenorocită” pe care o duc acasă, femeia – mă refer la a doua, a treia, sau a câta o fi – ea e de vină, că ea pune botul. Ea se crede fermecătoare, râvnită, adorată, și apoi ea încurajează. Are impresia că dacă face concurență nevestei îi cresc punctele mai ceva ca stima de sine.

Citiți și Ți-am luat bărbatul pentru că nu îl meritai) și l-am făcut fericit

E un sentiment aparte să fii curtată de un bărbat însurat. Un fel de mândrie. Și de aceea te rog să mă ierți. Un bărbat adevărat nu-și părăsește niciodată soția, oricât ar fi ea de de rea, rece sau respingătoare (cei trei r, clasici deja). Că toate nevestele ajung o pacoste, se știe, nu mai comentăm. Stă cu ea din respect și cu amantele temporare își linge rănile, oriunde s-ar afla ele.

Iartă-mă și, ca un bărbat adevărat ce ești, vezi că au băgat legume proaspete la Carrefour, eu, între timp, sunt plecată după cai verzi pe pereți, porumbei și vată pe băț.

Guest post by Mimi Teodorovici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Urăște-mă, dar nu mă părăsi!

Ziua în care Alain Delon a părăsit-o pe Romy Schneider

Poate că femeile seamănă, în modul de a iubi, cu câinii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,269 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro