Plictisit, a plecat într-o zi

Cristina Lincu

31 August 2015

Nu era nici cel mai frumos, nici cel mai darnic şi nici cel mai romantic bărbat. Nici pe de departe. Însă, la început, s-a purtat cu atenţie. Iar femeia cere uneori atât de puţin… Se mulţumeşte şi cu intenţia, cât de prăpădită ar fi ea. O licărire, acolo, să se poată agăţa de ceva pentru a se salva de la înecul în disperare. Iminent.

Aşa era ea. Expansivă, alintată, iubitoare şi tolerantă, însă pe deplin conştientă că lucrurile evoluează schimonosit. Inestetic. Iar pe ea, fire de artist, o durea aspectul inestetic al vieţii la fel de mult precum cuvintele lui întâmplătoare, la fel de mult precum umbra de indiferenţă care începuse să-şi facă loc între inima ei caldă şi privirea lui tot mai opacă. Dar s-a făcut că nu simte, că nu vede şi nu aude pentru că, undeva adânc, pândea cu ghearele scose şi colţii pregăţiţi frica. Frica ei de a rămâne din nou singură. Frica ei de a fi nevoită să o ia iar de la capăt. Şi atunci, inventivă, a făcut rost valuri de bandaje, le-a fluturat eroic deasupra capetelor lor şi s-a pus pe treabă: a început să panseze cu minuţiozitate fiecare rană. Cu primele, cele mai mici, i-a fost mai uşor. Punea bandajul, uitarea proaspătă se aşternea singură. Însă, pe măsură ce timpul trecea, erau tot mai greu de ascuns. Se umflau sub bandaj şi le simţea acut gustul amar de infecţie…

Singur__tate

Ştia că momentul acela a sosit. Însă îl mai gonea o zi. Încă o zi în care nu a fost singură… de fapt, încă o zi în care se amăgea, muşcând cu poftă din aparenţa că nu a fost singură; până când el, plictisit de lipsa ei de iniţiativă, a închis într-o zi uşa în urma lui şi a uitat s-o mai deschidă. Ea s-a îngrozit. Îi dăruise tot, fără reţineri, luptând pentru a-l iubi mereu; sau poate doar împotriva propriei singurătăţi. Derutată, alesese strategii debile, vrednice doar de acest deznodământ.

Târziu şi-a dat seama că, oricum, rămâne singură şi că nodul gordian trebuia să fi fost tăiat la timpul său. Nici o clipă mai târziu, căci vremea scursă de atunci încoace s-a tradus în concesii sulfuroase, dureri insistente şi un pustiu din ce în ce mai dificil de camuflat. Atât de dificil, încât tăcerea rămasă fizic în urma lui nu a fost cu nimic mai aspră decât cea în care sufletul ei deja îngenunchease.

Între frica ei de singurătate şi singurătatea însăşi se întinde lasciv compromisul; al cărui preţ lacom îl plăteşte în rate. Cu dobânzi agresive. O povară care o ucide lent.

Pe Cristina o găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ce vrea ea

Scrie-mi în inimă. Pieptul mi-l desfac singur

Te măriți să fii singură?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,970 views

Your tuppence

  1. Ana-Maria / 27 September 2015 20:41

    Stiti care e partea amuzanta?
    Ca majoritatea trebuie sa treaca prin toate astea sau altele si mai grave, ca sa isi dea seama ca singuratatea poate fi mai buna decat multe altele, ca pot reusi si singure, ca pot creste si singure 1-2 copii, ca pot singure…

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro