Bărbat plus femeie egal iubire. Bărbaţi plus femei egal politică. Ambele sunt cam la fel de adevărate, într-un soi de univers în care timpul se deformează din ambele direcţii. În primul caz se dilată spre a extinde clipa, în al doilea se contrage pentru a face saltul cuantic. Oare cele două abateri de la normalitate se compensează astfel încât să creeze linearitatea temporală din universul nostru?!
Tocmai asta pare să fie şi problema cuplului, îngăduirea egoismului individual şi comoditatea lipsei de efort în căutarea complementarităţii
Să înţelegi relaţia dintre femeie şi bărbat pare mai dificil decât să înţelegi comunitatea în ansamblu. Paradoxal, non-linearitatea sistemului de ecuaţii ce guvernează complexul de sentimente şi afecţiuni la nivel de cuplu este mai dificil de identificat şi rezolvat. Însă odată ce apare grupul şi comunitatea, lucrurile devin mai clare prin nevoia de apartenenţă la o conştiinţă comună şi prin renunţarea la egoismul individual din cuplu. Tocmai asta pare să fie şi problema cuplului, îngăduirea egoismului individual şi comoditatea lipsei de efort în căutarea complementarităţii. Uneori vezi şi egoism de cuplu care pare bine sudat intrinsec şi prea ostentativ ideii de a achiesa la grup, nu neapărat retrăgându-se într-o lume departe de comunitate, cât trăgându-şi seva din plinătatea acesteia. Însă un astfel de cuplu e unit mai degrabă, nu de complementaritatea dintre parteneri, cât de aversiunea comună faţă de societate. Pentru că nu se regăsesc în ea sau le-a fost refuzat accesul sub o formă sau alta.
Însă şi comunitatea poate să imprime o nouă filozofie de cuplu, prin exemplu şi educaţie
Fiecare e liber să aleagă cum să îşi trăiască viaţa în cuplu, atât timp cât ambii parteneri (de sex opus sau nu) consimt. Şi nu fac rău celor din jur. Cum, în ce fel, care sunt limitele morale sunt chestionări superflue, atât timp cât există litera legii. Însă problemele cuplului, care se răsfrâng asupra copilului şi implicit peste generaţii, îşi găsesc, odată cu neasumarea lor, şi proiecţia la nivel de comunitate. Însă şi comunitatea poate să imprime o nouă filozofie de cuplu, prin exemplu şi educaţie. Şi prin politică şi politici. Iar una dintre acestea din urmă ar trebui să promoveze femeia chiar în politică. Ostracizată în familie şi comunitate de milenii, scârbită de politicianismul bărbatului, nu-i poţi cere acum femeii să concureze cu acesta de la egal. Doar dacă vrei să o îndepărtezi cu adevărat de politică, deşi în aparenţă dă bine să îi lauzi priceperea. Dar în ceea ce priveşte femeia, nu de priceperea politică e nevoie, ci tocmai de nepriceperea ei la o astfel de politică. Care ar compensa lipsa de scrupule, asumarea riscurilor prea mari, prostituţia emoţională şi lipsa de viziune comunitară a bărbatului. Legea nu poate gestiona raporturile afective din cuplu, dar trebuie să aibă misiune socială. Adică legea ar trebui să stipuleze la nivel de societate că bărbaţi plus femei egal politică: complementaritate măcar prin paritatea reprezentării!
Blegguru. Pe autor îl puteți găsi și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
