Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Povestea lor tragică făcuse ceva vâlvă

26 April 2019

Când râdea – şi râdea des, scuturându-şi umerii înguşti, scheletici, şi dezvelindu-şi până-n gingii dantura de acrilat – tanti Lenuţa întinerea brusc. Nu-i mai vedeai deloc ridurile adânci de la cozile ochilor, nici brazdele de pe frunte, nici cutele ce coborau de la nas către colţurile gurii atent rujate.

Ochii negri, strălucitori, incredibil de vii, ţi-o restituiau copilă mai abitir decât frizura şi îmbrăcămintea care reuşeau s-o fixeze iremediabil în ceea ce trebuie să fi fost epoca ei de glorie, undeva prin 1940. De acolo adusese în prezentul ei de octogenară părul lunguţ, lăsat la culoarea naturală – sel et poivre – pieptănat cu sucituri, de acolo veneau şi rochiile cu umeri vătuiţi şi cordon bine strâns pe talia subţire, unic vestigiu menit să amintească de silueta cândva perfectă, longilină, genul pe care şade bine orice haină. Greu de presupus de unde-şi rostuia până şi capoatele, toate trimiţând către aceeaşi perioadă. Vechi nu erau, deci nu puteai presupune că le-ar fi păstrat din tinereţe, dar nici contemporane nu păreau. Nu întâlneai în straiele ei nici materialele comune, nici imprimeurile momentului, atât de puţine încât, trecând pe stradă, aveai impresia că păşeşti printre rândurile unei armate de femei în uniformă.

Cât despre croi, de bună seamă că găsise ea pe cineva, poate vreo cusătoreasă din generaţia ei, care mai păstra tiparele la modă cu decenii în urmă, publicate în revista “Mariana”. N-am întrebat-o niciodată nimic despre asta. Când o vizitam în cămăruţa minusculă care-i slujea drept casă, în partea din spate a curţii comune din interiorul imobilului altădată frumos, o lăsam pe ea să povestească. Şi să râdă mult, de propriile-i istorii, de viaţă, de lume şi de ea însăşi.

Tanti Lenuţa avea amintiri… şi încă ce amintiri! Iar când le depăna, te purta în lumea aceea, în care ea avea doar 25 de primăveri şi era guvernanta lui Titel, odraslă de boieri din Bucureşti şi frate cu Bobby, marea ei iubire. Bobby era cu doi ani mai mic decât ea, iar povestea lor făcuse ceva vâlvă la vremea ei. El, de viţă nobilă, arătos cadră, şcolit prin străinătăţuri şi priceput la sport, scrimeur, schior şi motorist talentat, făcuse o pasiune pentru mica guvernantă venită din Ardeal, de origine modestă, dar deşteaptă, adaptabilă şi de-o înnăscută eleganţă. Nu te făceai de ruşine cu ea nici la bal, nici la teatru, nici la restaurantele scumpe. Prudentă, tăcea când se simţea depăşită de conversaţia celor din jur şi era mereu atentă să nu-i scape vreo vorbuliţă ca-n satul ei sau să arate vreo urmă de accent. Zâmbea mult şi cu şarm, etalându-şi mărgăritarele dinţilor incredibil de albi, podoabă moştenită din neamul maică-sii, şi avea un fel aparte de a privi, mijind genele lungi, care înmuiau inima oricui. Numai boierul bătrân, tatăl lui Bobby şi-al lui Titel, n-o avea la suflet, mai ales de când bezmeticul de fecioru-su îl anunţase că vrea s-o ia de nevastă, indiferent de opoziţia familiei.

Tineri şi îndrăgostiţi, cei doi hotărâseră să fugă împreună în lume. Băiatul avea în Franţa un unchi, pe excentricul Jacques, putred de bogat, care primise cu bucurie să-i găzduiască, să le oblăduiască iubirea şi, când avea să vină vremea, să-i lase moştenitori peste o avuţie însemnată. Asta s-ar fi şi întâmplat dacă n-ar fi avut loc nenorocirea, cu exact o săptămână înainte de plănuita evadare a cuplului din Bucureşti şi din ţară.

După o ceartă aprigă cu părintele lui, Bobby luase motocicleta şi plecase de unul singur spre Buşteni, să stea câteva ceasuri singur şi să se liniştească. N-a ajuns niciodată la destinaţie căci, vitezoman şi distras de amintirea proaspătului scandal, se izbise în plin de un parapet, având parte de-o moarte fulgerătoare.

Citiţi şi Moartea, draga mea, oricum o păcăleşti, tot vine

Când vorbea despre Bobby, tanti Lenuţa îşi tampona ochii rimelaţi. Fusese marea ei dragoste. Nu unică, dar mare, căci de iubit se iubise şi cu Gică Petrescu, celebru pe-atunci, tânăr, frumos, care-o purtase prin toate localurile unde era angajat să cânte.

Evocările se încheiau exact când voia bătrâna. Îţi dădea dintr-odată de înţeles că-i obosită, că are o treabă sau că aşteaptă pe altcineva din clipă-n clipă, dar o făcea cu atâta naturaleţe, încât n-aveai motiv să te superi. Te concedia cu farmec, asigurându-te că te aşteaptă să mai vii şi dându-ţi de înţeles că eşti cel mai grozav dintre musafiri. Se ridica vioaie din fotoliu, îşi potrivea cordonul capotului şi lua de pe noptiera de alături o oglinjoară cu luciul pătat. Ţuguia buzele, împrospătând rujul şi desenând conturul cu un creion, apoi te însoţea spre uşă.

– Hai că vin cu tine până la poartă, să văd dac-au înflorit castanii din stradă. De-aia m-am dichisit, că trec curtea. Poate, cine ştie, mă intersectez cu domnul colonel Stamate…

Domnul Stamate, leat cu ea, avea proteză şi purta veşnic, bine strâns peste şale, un brâu căptuşit cu blană de iepure, să nu-l tragă curentul.

Guest post by Codrina Tomov

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când am devenit femeia care știe că o nebunie poate face diferența

Viața le-a făcut cadou după 50 de ani poza de când s-au cunoscut și nu s-au mai despărțit

80% din timp ni-l petrecem făcând lucruri care nu ne plac, ne plictisesc sau ne rănesc

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
535 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro