Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Povestea medicului român voluntar în zona de război din Irak

28 November 2018

Andrei Abrudan are 27 de ani și este medic chirurg rezident la Cluj Napoca. Ce fac tinerii de vârsta lui în timpul liber? Probabil merg prin cluburi, cafenele, petrec timp cu prietenii sau și-l dedică hobby-urilor și pasiunilor. Andrei ce a făcut în timpul liber? A plecat voluntar în Irak într-o tabără de refugiați ai războiului ISIS. Și-a plătit singur biletul de avion și a plecat acolo, fără să conștientizeze realmente pericolul la care se expune. A trăit în niște condiții destul de grele, cu panică și teama în suflet că nu se mai întoarce. A văzut cu ochii lui ce înseamnă războiul, cât prețuiește viața și a realizat că a-i ajuta pe alții este probabil una dintre menirile lui.

Câteva luni mai târziu, a plecat ca medic voluntar în Nepal, iar anul viitor se pregătește să meargă într-o tabără de refugiați sudanezi din Uganda.

Sub ce stele se nasc oamenii ca el, e greu de spus. E ușor însă să realizăm că noi, ceilalți, facem lucruri mult prea mărunte, iar asta ar trebui să ne dea de gândit. (…)

IMG_3528

Dar de ce Irak?

Eu sunt o persoană foarte curajoasă și când am aplicat, o prietenă, medic stomatolog, mi-a povestit că fusese în vacanță în Grecia și își dedicase câteva zile din vacanță pentru voluntariat. A mers două zile în taberele de refugiați sirieni și acolo a întâlnit un medic care este coordonatorul unor proiecte de medicină generală. Mi-a dat contactul lui, l-am sunat și el mi-a trimis link-ul unei organizații, ADRA. Eu am citit toate informațiile de acolo și m-am decis să aplic pentru voluntariat. Era nevoie de medici în Grecia și în Irak. În Grecia trebuia să stau foarte mult, eu m-am uitat când pot să-mi iau concediu și se potrivea perioada cu cea din Irak și așa am decis să merg acolo. Nu știam ce aleg. Am ales după concediu și m-am gândit: „hai să văd cum e în Irak, ce poate să fie așa greu?”.

Nu aveai idee de însemnătatea locului, nu?

Nu. Nu puteam să-mi imaginez. Și dacă îți arăt fotografiile, nu poți să percepi ce e acolo. Una e să vezi cu ochii tăi și alta cu ochii minții.

Ce au spus părinții tăi?

Ai mei nu au aflat mult timp. Au aflat după vreo două luni de zile când o prietenă care a venit în vizită, la cină, m-a divulgat. Voiam cumva să mă ascund de ei și să spun că plec în Israel.

Și când au auzit?

Bineînțeles: „Nu te duci! Eu te-am făcut.. (știi expresia), nu vreau să te omoare alții”.  Atunci am avut discuții cu colegii, chiar și cu medicul cu care lucram la momentul actual, spuneau că sunt complice ISIS, făcând haz de necaz pe seama mea.

S-au împăcat cu gândul până la urmă?

Da, pentru că eu nu renunțam la ideea asta. Am spus că dacă trebuie să merg acolo, eu merg, indiferent ce se întâmplă. Când se apropia timpul de plecare, a fost o perioadă când cei de la organizație nu mi-au răspuns la e-mailuri. Timp de două luni au avut ceva probleme administrative și nu am primit nici un email. Cu două săptămâni înainte de plecare am intrat în panică, am telefonat în SUA și în Elveția, deja eram foarte neliniștit: eu le spusesem tuturor că merg și nu mai merg? „Și unde merg?” mă gândeam. Nu aveam cazare, nu știam unde mă duc, nu știam ce să fac. Deja era o stare de nervozitate interioară, mai ales după ce susținusem tare că eu merg, acum să dau înapoi?

Până la urmă mi-au răspuns, mi-au zis unde mă cazez, că nu mă așteaptă nimeni la aeroport, că trebuie să mă descurc singur. Mi-au zis: „dacă vii dimineața sau seara, te putem lua de la aeroport, dacă vii în mijlocul zilei, ghinion”.

IMG_3389-e1542365572124

Și tu când te-ai dus?

În mijlocul zilei, bineînțeles. Atunci a fost cea mai bună ofertă de preț la avion. Eu mi-am plătit singur biletele, nimeni nu a vrut să mă ajute cu nimic.

Nici părinții?

Nici un leu.

Și atunci am spus că asta e, mă descurc singur, ce poate fi așa de greu? Am călătorit în lumea asta în lung și în lat și m-am descurcat.

Cum a fost când ai ajuns pe aeroport?

A fost un drum foarte lung: Cluj-București, București-Dubai, Dubai-Erbil, cu perioadă de așteptare de câte 10 ore în aeroporturi.

Când am ajuns în acolo, în Erbil, capitala Kurdistanului era un aeroport frumos, ca cel din Cluj. Nu aveam nevoie de viză și nu m-a întrebat nimeni absolut nimic, deși eu îmi tot făceam scenarii în cap. Mi-am luat bagajul și am ieșit din aeroport. Afară era o căldură de 45 de grade Celsius ce m-a bulversat.

(…)

La spitalul improvizat din tabăra de refugiați aveați echipament?

Da. Spitalul se dorea să fie împărțit în urgență, partea de femei, de bărbați și partea de copii. Dar degeaba s-au gândit ei că vor să facă așa pentru că nu aveam personal pentru toate aceste secții. Astfel funcționa partea de urgență și 3 cabinete de ambulatoriu unde veneau pacienții, îi consultam și le dădeam un tratament. Dacă era ceva grav, îi trimiteam la urgență unde făceam și eu intervențiile chirurgicale. Aveam cât de cât puțină apă, era o cisternă care ne alimenta. Trebuia să fim foarte atenți cu apa, cu curentul, cu toate.

IMG_3315-1160x870

Dar ce fel de cazuri erau acolo?

Oamenii din tabără sunt pacienți. Sunt oamenii din Mosulul de vest unde ISIS și-a lăsat amprenta major. Sunt acei oameni care au supraviețuit războiului ISIS. Cam în iulie 2017 s-a terminat războiul, adică orașul a fost preluat în totalitate de armata irakiană în detrimentul extremiștilor. Tot ce s-a construit acolo, în tabăra de refugiați, s-a făcut în două luni de zile. Noi am fost prima generație de medici voluntari acolo. Eu am fost primul medic român și primul medic din Europa de sud est.

De ce spui că și-a lăsat amprenta ISIS? Adică ce aveau oamenii din tabără?

Aveau răni mai vechi, plăgi împușcate pe tot corpul, arsuri post explozii, etc. Eu am făcut ce am putut cu resursele pe care le aveam la dispoziție.

Dar mai veneau și oameni răniți recent?

Mai puțin pentru că se terminase războiul. Însă era o altă problemă: oamenilor din tabără li se permitea să meargă fiecare pe la casa lui să vadă ce se mai întâmplă pe acolo. Numai că mai rămăseseră bombe neexplodate. Ni s-a spus și nouă și lor să nu ne plimbăm nestingheriți în afara taberei pentru că există pericolul exploziilor. Din păcate, mai ieșeau copiii. A explodat o bombă foarte aproape de noi din cauza căreia au murit foarte mulți copii. Nu știu numărul pentru că la noi au ajuns doar cei ce au mai rămas. După o bombă nu prea mai ai ce să faci.

IMG_3109-1160x870

Adică au mai scăpat cu viață?

Da, câțiva, cei care au fost mai la periferie au scăpat cu răni ușoare, dar cei mai mulți au fost în centru. Se spunea că s-au jucat și au călcat pe bombă, iar în locul acela a rămas un „crater”.

Am avut și pacienți militari care au avut și ei nevoie de ajutor.

Care a fost cel mai emoționant caz al tău?

A fost un băiat pentru care am luptat enorm. Doctorul cu care am lucrat, medicul coordonator, un om care la 76 de ani și-a lăsat toată familia și a venit să lucreze în Irak, mi-a scris o scrisoare de recomandare foarte frumoasă după ce a văzut cât am fost de organizat și de implicat și după ce m-a numit coordonator peste partea de urgență.

Citește interviul în întregime aici



Citiţi şi

Ați înnebunit?

Liliana Pădure, doctorița născută prematur cu malformații congenitale, salvează copiii considerați până nu demult rebuturile societății

Povestea chirurgului-scriitor Florin Chirculescu


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
329 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro