Primejdiile sincerităţii

Adrian Ţiglea

17 March 2012

A fost o vreme în care pătrundeam adânc în măruntaiele sacre ale oamenilor. Eram ferm convins că prietenia sfântă şi iubirea tainică se înfiinţează pe sacralitatea sincerităţii absolute. Dar nici Dumnezeu nu este sincer până la capăt cu oamenii: cenzura transcendentală ne protejează de adevăruri pe care nu le-am putea îndura.

La fel şi în iubire: trebuie să existe o cenzură transpersonală, o filtrare a gândurilor pe care le împărtăşim celuilalt. Sinceritatea totală în iubeală nu este ecologică. Majoritatea oamenilor nu sunt în stare să facă faţă spovedaniilor – nici referitor la trecutul nostru, nici cu privire la multe din stările noastre nezâmbitoare, cu atât mai puţin în ceea ce-i priveşte pe ei, pe adoraţi. În genere, oamenii vor să fie protejaţi în ceea ce priveşte adevărurile dureroase ale fiinţei lor, să fie mângâiaţi pe suflet sau de-a dreptul adulaţi, ridicaţi în slăvi sau cel puţin feriţi de bezna suferinţelor noastre. „Eşti cea mai frumoasă femeie din lume”. „Eşti cel mai deştept bărbat din univers”. „Sunt fericit, nu am nicio nelinişte metafizică, bucuria pe care mi-o provoacă fiinţarea ta alături de mine este mai puternică decât depresia războiului kosovar” şi aşa mai la vale.

Hai seek teare. Ar fi de bun simţ să ne adresăm unii altora complimente adevărate, reale, care corespund personalităţii celui complimentat. Eu unul sunt îndeajuns de socratic încât să mă cunosc pe mine însumi şi să îmi dau seama când un compliment ce-mi este adresat, ca o scrisoare recomandată, este scos din ţâţâni.

cuplu aeroport

Am practicat mult timp sinceritatea ca armă. Asumând gânduri care destabilizau confortul psihic al interlocutorilor. Nu menajam pe nimeni, dar nici nu eram menajat. Singura cenzură: argumentum ad personam. Fără atacuri la persoană. Numai duel cognitiv. În timp, mi-am dat seama de inutilitatea confruntării de idei şi, mai ales, de riscul de a rămâne fără prieteni. E bine să-i laşi pe oameni în plata convingerilor lor despre existenţă. Oricum, niciunul dintre noi nu avem dreptate în marea majoritate a subiectelor pe care le abordăm sau avem – ca să mă adresez teoriei gândirii pozitive – dreptate numai parţial (din perspectivă, cum ar spune filosofii).

O vreme îndelungată am avut credinţa – proastă – că sinceritatea în iubire este dovada supremă a preţuirii omului iubit. Greşit. Sinceritatea parţială este perfectă, sinceritatea totală este o eroare periculoasă. Cu atât mai mult atunci când vine vorba despre lucruri care stau la temelia stimei de sine a persoanei iubite. Eşti cea mai frumoasă, eşti cea mai deşteaptă, ai sânii cei mai visători, ai părinţii cei mai părinţi din lume, constituie premise bune pentru începutul şi perpetuarea unei relaţii senine între doi oameni. Tristuţ este realitatea că, de multe ori, bărbaţii fac complimente pentru a ajunge în pat, dar e mai bine să ne păstrăm senini.

De la o vreme fac scufundări în tăcere. Îmi iau cu mine costumul de scafandru şi plonjez în neglăsuire. Iar atunci când este totuşi necesar să mă vorbesc, mă străduiesc să îmi lustruiesc gândurile, pentru a se strecura delikat în personalitatea celuilalt. Asta nu înseamnă că mint. În niciun caz. Sunt, ca să zicem aşa, mai prudent în folosirea cuvintelor. Am pierdut câţiva prieteni şi o iubire din pricina unor cuvinte ne-potrivite. Sunt sigur că dacă aş fi asumat alte verbe, aceste relaţii nu ar fi sucombat. Dau un exemplu stupid: nu spui niciodată iubirii că are sânii mici. Sau dacă totuşi o faci, procedează în aşa fel încât să reiasă că lucrul în sine este o calitate, iar nu un defect. Şi nu te da mare cu scăderile tale intelectuale – nu stai de vorbă cu Socrate!

Din pricina sincerităţii, am reuşit să-mi evacuez tatăl din existenţă. Teoretic, părinţii noştri sunt oamenii faţă de care ar trebui să practicăm religia adevărului total. Dar acum cred că şi ei au propriile lor tristeţi, nu are rost să le arătăm partea întunecată a personalităţii noastre.

Probabil că singurul dialog care este în totalitate sincer este cel derulat cu zeul privat. În discuţia cu Hristos eu, unul, nu am a mă ascunde. Şi, ceea ce este esenţial, iubirea Lui este singura din universul ăsta gonflabil care nu este condiţionată de tot soiul de standarde de performanţă pe care trebuie să le respect. La oameni e taman pe dos.



Citiţi şi

Oare are amicul dreptate?

De acum pot să merg doar înainte

Iubitule, tu mă…?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,879 views

Your tuppence

  1. Olimpia / 23 March 2012 11:02

    Te citesc cu placere si-ti iubesc gandirea,profunzimea,talcul vorbelor,subiectele alese,asa ca suntem si “noi”cei care ne delectam citindu-ti articolele,fara a avea o minte intortocheata,complicata…
    Abia astept sa scrii ceva nou…subiectul ?nu conteaza,doar scrie si bucura-ne !

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  2. Liana Oprea
    Liana / 23 March 2012 1:42

    Adrian, ti-am citi articolele, dar nicinunul pana la sfarsit (n-am putut, m-am revoltat), afara de cel despre Sabato. Poate ca tie scrisul iti face bine. Prefer un om care striga ca il doare ceva unui om care maimutareste fericirea. Dar trebuie sa fie si alta solutie afara de atitudinea asta defetista, care mie imi apare vecina cu intoleranta si vanitatea. Suntem multi cei care vedem ca lumea nu e cum am vrea noi sa fie, dar nu e si asta o forma de orgoliu desantat? Nu e lumea oglinda noastra? Nu stiu daca simti asa cum simt eu ceea ce vreau sa transmit acum, dar daca incerci sa iti orientezi perceptia spre lucruri frumoase (oameni, fapte, sentimente) vei observa ca acelea iti vor iesi in cale, si nu celelalte (asta e ceva empiric, nu e o fabulatie). A fi responsabil si a fi sincer implica si atentia pentru cei din jur, mai ales atunci cand directionam spre ei ganduri rele si sentimente negative, e o responsabilitate, e o forma de decenta, de altruism, daca vrei. Ceea ce vreau sa iti spun e ca exista altceva dupa etapa in care ne lamentam si ne simtim victimizati. Am explorat ani de zile nemultumirea pana sa realizez ca e doar un simptom, ca o urticarie care iti spune ca ai mancat ceva ce nu trebuia. Si intrebarea care se naste e ce ai mancat, si actiunea este sa incetezi sa mananci aia. Din pacate, sau din fericire, nu poti face asta decat daca vrei cu adevarat sa duci explorarea mai departe. Cand crezi ca esti pierdut, atunci explorezi.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 2
    Reply
  3. amendiris / 22 March 2012 16:54

    ce intelegi prin prostitutie? adica stiu ce intelegi, dar adaptarea nu inseamna prostitutie, ba dimpotriva lipsa adaptarii este cea care duce la prostitutie, pentru ca daca nu suntem dispusi sa fim empatici si sa cooperam cu modul de a fi al celor din jurul nostru, acestia ne vor indeparta la un moment dat, iar faptul de a fi tot timpul indepartati din aceasta cauza duce la ceea ce tu numesti prostitutie. lumea de azi nu e doar cea pe care o vezi pe mtv, telenovele si stirile de la ora 5. sunt si oameni frumosi, care abia asteapta sa fie descoperiti. e drept ca nu stau si asteapta la usa noastra, trebuie sa faci un efort sa mergi inspre ei. dar again, e foarte usor sa renunti si sa acuzi, sa vezi numai partea realitatii pe care o poti combate, creandu-ti in jurul tau o aura de sanctitate.
    capitolul 2 din sinceritatea pe care te rog sa mi-o ierti

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  4. amendiris / 20 March 2012 23:44

    acuma tu sa-mi ierti sinceritatea… scrii zeci de pagini pe aceeasi tema fara sa tragi nicio concluzie valida. doar nu te astepti ca toti oamenii din jurul tau sa se schimbe pt a fi tu multumit ca te aleg si te prefera. viata e facuta din compromisuri, e alegerea noastra cat de multe si cat de mari, dar zeul ala de care amintesti mereu ne-a creat cu o capacitate incredibila, aceea de ADAPTARE. sincer, nu cred ca ceea ce scrii tu ii este de folos cuiva, ba dimpotriva, cineva aflat intr-o dilema, usor neincrezator, s-ar putea sa fie perturbat in sens negativ, viata e despre ALEGERE si LUPTA, nu despre lamentari si acuze, si vai, dragul de mine, sunt prea sincer si prea bun la suflet pt lumea asta.
    inca o data, iarata-mi SINCERITATEA.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 2
    Reply
    • adrian tiglea / 21 March 2012 0:10

      dacă nu ne-am cunoaşte, aş crede că e un mesaj vindicativ

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
      • adrian tiglea / 21 March 2012 10:35

        am aşa o vagă impresie că zeul ăla de care vorbesc eu nu ne-a făcut nici pentru prostituţie. indiferent de modul ei de manifestare. sau poate mă înşel eu.

        Thumb up 2 Thumb down 0
        Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro