Rasism de playlist

Vlad Tăușance

5 February 2014

Vlad TaușanceAcum vreo zece ani am avut timp să trag niște concluzii într-un salon din spitalul Colțea. Aveam o ureche aproape desprinsă de cap, 25 de ani, tendințe autodistructive puternice și un vecin de suferință din Militari. Cel mai tare mă îngrijora nu că ajunsesem la urgențe după un șpriț teribil, ci că puștiul de lângă mine asculta un post de radio pirat care difuza non-stop manele. Eram cam tâmpit.

Radioul se numea Oscar, sau poate Oskar, funcționa pe bază de dedicații și difuza în heavy-rotation o piesă de Liviu Guță. Ceva cu “mama ta nu mă vrea / e împotriva mea”, refren pe care am ajuns să-l învăț. Am constatat, după patru zile, că nu-mi ies bube de la manele, ba chiar m-am obișnuit atât de tare cu zgomotul de fundal încât am putut să termin, fără să mă simt deranjat, un volum impozant de Joyce. Spitalele sunt locuri în care îți exersezi răbdarea și toleranța: la durere, la diversitate, la fraze lungi și încâlcite, la tine însuți. Nu degeaba te numești pacient – o ființă care, prin definiție, ghinion și etimologie, trebuie să aibă răbdare. După ce am ieșit cu urechea peticită, nici nu am mai ascultat manele, nici nu m-am mai apropiat de Ulysses.

În naivitatea mea credeam că ambele alegeri au fost unele culturale. Ascult sau citesc ceva în care mă regăsesc și mă reprezintă, îmi permit, în baza unor afinități sau idiosincrazii, să-l ignor pe Dostoievski sau house-ul de Mamaia, sau, dimpotrivă, să am orgasm când aud punk și citesc Alexandru Mușina. Am aflat, de curând, că nu este nici pe departe așa. După ce am refuzat să pun manele la un chef, am fost acuzat că sunt de dreapta, că discriminez, că urăsc țiganii, că sunt ipocrit, burghez și, evident, retrograd. Ignorarea, explicită ce-i drept, a unui gen muzical a devenit, se pare, un act politic, o alegere cu valoare și miză socială.

manele

La party-urile recente cu activiști și hipsteri pe care-i bănui, de altfel, de bune intenții, au început să bubuie manele. Mi s-a tot explicat, ca unui copil retardat, că este un exercițiu anti-discriminare, că este o datorie de a integra, sonor și prin dans, o minoritate, că am cumva datoria de a savura și înțelege muzica în chestiune. Ceea ce este o tâmpenie. E ca și cum ar trebui să ascult Pavel Stratan pentru a grăbi eventuala unire cu Basarabia. Ca și cum aș putea fi acuzat de lipsă de patriotism pentru că nu vibrez la Eminescu. Ca și cum aș urî lipovenii pentru că urăsc borșul de pește. Când politica și socialul încep să-mi fac ordine în gusturi îmi cam vine să dau cu cuțitul în piatră. Aceeași oameni care protestau când ICR-ul și Ministerul Culturii au început să fie politizate sunt acum la un pas de a-mi face ordine în playlist. Din cele mai bune intenții. Prost de bune.

De dragul argumentului, să presupunem că au dreptate. Să presupunem că evit sistematic o realitate, că încerc să păstrez o distanță confortabilă față de ghetto-uri, de cartier, de suferințele și destinele unui grup puse pe muzică. Din păcate, nu pot să zic că-mi refuz trecutul și originile. Am crescut în Timișoara, unde duminica bubuia între blocuri Lepa Brena și se auzeau înflorituri de taragot, așadar nostalgiile manelistice sunt excluse. Nu zic că turbo-folk-ul sârbesc sau popularele bănățene sunt mai răsărite, oricum nici hiturile astea nu mi-au supraviețuit în playlist. Dar să admitem că, din snobism, din accident sau dintr-un mecanism intim de protecție, m-am îndepărtat de referințele astea culturale. Că am încercat, în spiritul eticii protestante, prin muncă și insistență, să-mi depășesc condiția. Și că nu, nu am nicio intenție să revin între blocurile cu muncitori de la combinat, că refuz o coloană sonoră care m-ar putea readuce în filmul ăsta. Așa, și? Refuz să accept un White Guilt, vina de a fi alb și majoritar, sindromul care răvășește stânga de caviar franceză și neo-marxiștii de peste Ocean. Nu cred că vor fi șterși cu buretele câteva sute de ani sclavie dacă îmi împletesc părul în codițe à la Bob Marley sau dacă ascult programatic hip-hop. Nu cred că o manea postată în chip de manifest pe Facebook face mai mult decât cei trei ani de tranșee ONG-istice pe care-i am la activ. Prefer să-mi exersez civismul și toleranța altfel decât dând din buric – cu vorba, banul sau fapta, după puteri și formatare culturală.

Nu vibrez la manele, dar cred în dreptul lor de a fi difuzate și ascultate în absența mea. Cred că neprelungirea licenței Taraf TV este o decizie politică la fel tâmpită și abuzivă ca încercarea amicilor mei de a mă convinge că-mi place, de fapt, Guță. Cred în libertatea de a schimba canalul, de a părăsi incinta și de a nu plăti biletul. Cred că toleranța începe și se termină odată cu libertatea de opțiune. Și mai sper ceva: că putem să depășim crizele astea adolescentine în care ne împărțim în tabere în funcție de muzica pe care o ascultăm. N-a funcționat în liceu, nu văd cum ar putea funcționa acum. În plus, e ridicol.

Pe Vlad îl găsiți ad integrum aici.



Citiţi şi

„Vreau să fii femeia mea”

L’estate dell’anima – Summertime/L’estate addosso

Dumnezeu n-are merțan

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,562 views

Your tuppence

  1. Rockerul Dac / 19 March 2014 1:59

    Un articol FOARTE bun! Mă bucur că s-a găsit cineva să scrie şi în româneşte despre refuzul de a accepta White Guilt! Cât despre hipsterii stângişti, tot dispreţul!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Catalin / 7 February 2014 11:03

    Vlad, sunt in mare parte de acord cu tine, cu urmatoarele observatii:

    – Nu mi-e foarte clar daca tu vezi punk-ul mai “rasarit” decat manelele sau consideri placerea ta doar o chestiune de gust. Pentru ca, daca vorbim de prima varianta, ar trebui sa stii ca punk-ul chiar nu e cu nimic peste manele din punct de vedere muzical, fiind un gen aparut tocmai ca o revolta impotriva expresivitatii in muzica, cu ideea ca muzica nu trebuie decat sa “prinda” si oricine o poate face. E ceva “catchy” si atat, cel putin in formele sale de la origini. Asadar, daca vrei sa aduci in discutie muzica ce poate fi perceputa la un nivel mai inalt decat manelele, ai o groaza de exemple la dispozitie, dar nu punk-ul. 🙂

    – Legat de interzicerea Taraf TV, motivul invocat de CNA este difuzarea repetata a videoclipurilor cu femei prezentat in posturi degradante, plus cateva cu copii trantiti in jurul femeilor respective. Intre timp, postul si-a primit licenta, urmand sa renunte la difiuzarea clipurilor incriminate. Ce ar mai trebui stiut e ca mai exista un post, Mynele TV, care se afla alaturi de Taraf in grupul de canale “must carry”, pe care operatorii de cablu sunt obligati de CNA sa le difuzeze.

    Numai bine!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. ino rog / 6 February 2014 18:07

    spune-le prietenilor tai hipsteri ca daca vor sa fie antiseparationism, anti-antitigani (!), si cum mai vor ei, macar sa faca apel la decenta si bun gust. Si cu un drum sa-si mai incarce bateriiile de cultura cu ceva autentic si valoros din zona etniei tiganesti. Pe linga oamenii de valoare din toate domeniile veniti din rindurile tiganilor, muzica lor autentica exista si e alta decit “manelele”, care-s doar un exponent al decaderii spiritului uman. Daca prietenii tai hipsterii se reagasesc acolo, e bine pentru ei si treaba lor. Daca vor ceva care sa merite atentie, atunci sa caute – cred ca ii duce capul- ceea ce ii reprezinta pe tigani in cea mai frumoasa si meritorie forma, ca manifestare muzicala de gen. Muzica tiganeasca ce tine de folclorul lor e alta. Sugestii, daca e permis…s-ar putea sa iti placa :Romany Rota, Urs(z) Karpatz, Kali Jag, Amaro Suno, Ternipe, etc…cu derivatele in zona de muzica actuala, moderna, jazz, prelucrari etno Amaro Del, Les Yeux Noirs, Matze&Tamango, sau muzica lautareasca, daca vrei- Sanda Weigl- reinterpretata in jazz minunat. Prietenilor tai, hipsterii :)))), ar trebui sa le placa toate astea, fiindca nu prea stie lumea de ele…sint muzici care aproape ca “nu exista”…deci, genul a ceea ce cauta ei…ca idee 😉
    Fuck, ce lume, domnule ! :)))))
    Bravo pentru articol, si toate bune!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 1
    Reply
  4. Adrian / 6 February 2014 10:44

    dar să știți că, dimpotrivă, dacă îți faci codițe ca ale lu’ Bob Marley sau porți culorile alea, verde-galben-roșu ești cu atât mai vinovat, așa am auzit, că se consideră că, după sute de ani de asuprire, le mai furi și identitatea culturală, ultima fărâmă de stimă rămasă; eu unul nu purtam din principiu asemenea podoabe, dintr-un raționament similar cu cel de mai sus, în parte, dar și pentru că nu mă reprezintă, nu mi se potrivesc (estetic cel puțin), oricât de mult îmi place mie să ascult reggae (și exemplele pot continua cu eșarfe de arabi, etc.); pe de altă parte, mă întreb: dacă într-o lume globalizată se împrumută vestimentația de la o cultură la alta, în plin proces de aculturație (costumul și cravata tipic occidentale), atunci de ce nu ar fi acceptabil și din sens invers? pentru că oricum se întâmplă, la hippioții cu pene de indieni de ex.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro