Recordul mondial stabilit în 1932 de parașutista Smaranda Brăescu în SUA

2 February 2024

Te uiți la fotografii cu Smaranda Brăescu, la filmulețe, și e imposibil să nu te înduioșeze și impresioneze pasiunea ei pentru zbor. Scânteia care a lipsit tuturor celor de dinaintea ei, curajul aproape nebunesc care le-a inspirat pe urmașele ei. Femei care au făcut să se vorbească despre ele când bărbații erau la toate butoanele lumii. Aceste femei merită minutul nostru de omagiu. O bătaie de inimă dedicată, o înclinare a capului în timp ce citim. Ele știu.

Povestea Smarandei v-am spus-o aici. O scurtă recapitulare a performanțelor ei:

  • prima femeie paraşutist cu brevet din România,
  • campioană mondială absolută la paraşutism în 1932, SUA)
  • și, după ce a dat parașuta pe manșă, a devenit și prima femeie care a traversat Marea Mediterană cu un avion cu un singur motor şi fără escală pe insule (1936).

Azi, vrem s-o vedeți sărind și devenind campioană absolută în 1932.

În 1931, primeşte din partea Comandamentului Superior al Aviaţiei autorizaţia pentru a încerca să bată recordul european feminin, de 4000 de metri. Smaranda sare de la 6000 şi stabileşte nu doar un record feminin european, ci chiar unul mondial. Credeţi că i-a fost de ajuns? Nici vorbă. Cu bani strânşi de românii săi, bucuroşi de aşa o performanţă, Smaranda pleacă în Statele Unite. Și pe 19 mai 1932, la Sacramento, California, sare cu parașuta de la 7300 de m (24.000 de picioare), stabilind un nou record mondial! Masculin și feminin.

“N-am bătut recordul nici pentru glorie, nici pentru premii.”

Îi cucereşte pe toţi, fără drept de apel şi se înscrie la cursurile de pilotaj, marele ei vis. Obţine brevetul şi, cu banii strânşi prin chetă de la cititorii ziarului Universul, îşi cumpără un avion uşor, cu care traversează Canalul Mânecii, pe o ceaţă bună de tăiat cu cuţitul.

21 mai 1897 – 2 februarie 1948

Întrebată într-un interviu pentru „Realitatea Ilustrată“, din anul 1930, ce simte acolo, în aer, la atâtea mii de metri, a răspuns:

„ – Eşti curios să ştii, ce senzaţii stranii am, când mă aflu suspendată în nemărginire, între cer şi pământ? Ar trebui o atentă şi meticuloasă notaţie psihologică, care să înregistreze clipă cu clipă, sbuciumul şi frământarea mea intimă. Cu două zile înainte, sunt prada unei stări de spirit particulare. Nu se poate descrie. Se simte. În sfârşit, am ajuns pe stadion. Mecanicii mi-aduc paraşuta. Trebuie s-o aranjez. Îmi tremură tot corpul, dar mâna lucrează calmă, liniştită, cu precizie matematică, cu calcul ştiinţific. Când m-am urcat în avion şi când se îndepărtează de pământ, am nervi. Sâcâitori, enervanţi. Avionul face câteva viraje. Căutăm locul prielnic pentru săritură. Ei bine, se întâmplă atunci un fenomen surprinzător, a cărui taină n-am reuşit încă s-o descifrez. Nervii înghiaţă. Nerăbdarea se risipeşte. Starea aceea particulară se pierde în înălţimi… Intervine calmul. Lucrez cu atâta tact şi cu atâta sânge rece, încât, mai târziu, în ceasurile mele de insomnie şi de meditaţie, mă minunez singură. Dar, iată, am ieşit din cabina avionului. Cu o mână crispată, cuprind bara rece, mă uit în jos, privesc terenul, privesc altimetrul, care indică înălţimea, fac o rugăciune mută… şi-mi dau drumul. Din momentul în care mă arunc şi până când se deschide paraşuta, trec prin cele mai grozave chinuri. Mă întreb înfrigurată: Se deschide ori nu se deschide? Două alternative: moartea sau viaţa. Secundele mi se par ceasuri. Inima îmi stă în loc. În sfârşit, simt o scuturătură puternică. Paraşuta s-a deschis! Nu-ţi poţi închipui, câtă dragoste porţi în aceste momente pânzei aeriene, care te-a salvat! Mă uit în jos, mă uit în toate părţile. Se aud: murmurul mulţimii, aplauzele, muzica. La 100 de metri deasupra pământului, trec prin al doilea sbucium. Simt că vin prea repede. S-ar putea să cad sdrobită în ţărână. Nu mi-e teamă de moarte, m-ar durea o invaliditate, dar m-ar chinui mai greu insuccesul.”

2 aprilie 1933, București

În nelipsita ei ie, cu care a cucerit lumea pe unde apărea îmbrăcată în port popular.

Strănepoata ei, doamna Sireteanu, a povestit: “Doamne șarmante din înalta societate europeană a vremii, cu rochii extravagante, se uitau cu jind la cămașa Smarandei, care avea un cult pentru costumele populare și o colecție impresionantă, din toate colțurile României. Venea, mereu surprinzătoare, în veșminte țărănești, ba la un miting aviatic în Statele Unite, ba la baluri și la alte evenimente publice, la ceremonii de decorare, organizate în prezența Regelui. Era și un truc al ei. Nu avea bani de rochii de bal la Paris, și atunci, costumele populare erau soluția perfectă: elegante și impunătoare, făceau reclamă bună culturii române și nici nu costau bani’.”



Citiţi şi

Cazul Halep: a lupta, a munci, a suferi

E bine să ne întoarcem, din când în când, la aceste femei

Women who serve

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro