R’n’B

Marius Constantinescu

8 July 2016

Marius ConstantinescuMai în glumă, mai în serios: pe mine, mâncarea mă va scoate din joc. Încă mimez un aspect longilin, al cărui preţ stă în ture de parc în zori, tone de ceai verde, coji integrale şi… ar fi trebuit să adaug, bun simţ, acela care îţi spune unde e frâna şi unde e balanţa când vine vorba de delicii de răsfăţat bolta palatină. Ei, mie simţul ăsta îmi cam joacă feste. Sunt tot ce vreţi: gurmand, gourmet, pofticios. Nu chiar haplea, nu chiar mâncău, dar drumul spre e pavat cu… pâine.

Despre adicţiile mele dulci am mai scris. Cum, însă, şi pierzania are o rutină a ei şi cum pedanteria mă caracterizează, rareori încep o poveste cu sfârşitul. Deci:

E vară, e timpul vinetelor. Martirizate precum Sfântul Laurenţiu pe grătar, chinuite până la capitularea totală, frecate cu un dram de iaurt sau smântână, cu ulei ca pe timp de prohibiţie şi ceapă ca şi când ar fi ultima căpăţână de pe pământ. Cu un colţ de pâine neagră, se duce învârtindu-se toată haute cuisine. Rămâne doar haut plaisir.

Gazpacho andaluz. Ţinuturile alea pălite de arşiţă, cu grădini de portocali şi palmieri răsărite din dantele de piatră maure, au dat lumii acest păcat al simţurilor (doar unul dintre ele), rece, cu legume care îţi crănţăne între dinţi, cu arome duplicitare, în care benevolenţa roşiilor coapte se opune iuţelii abia furişate a usturoiului şi ia faţa fărâmelor de pâine veche de o zi. Bulele de ulei de măsline adaugă o ţâră de onctuozitate leneşă unei compoziţii care strigă prospeţime cu toată gura. Ca să nu uitaţi că la ea acasă e chiar redundant să te plângi de căldură, eliberaţi în castroane şi câte un cub de gheaţă.

mancare

Vară, iarnă, prânz sau miez de noapte, you had me at hello: mămăliguţă cu brânză şi smântână. Asta pe scurt. Pe lung, unt ascuns în crăpăturile spongioase ale mălaiului, cât să îl ducă înspre pastă. Cuburi de telemea pisată grosolan cu furculiţa. Smântână uşoară, dar cremoasă. Sare de bun augur. Lacrimi de iubire.

Smochine, prosciutto, mozzarella, caju, ceva frunze de… ceva şi ulei de măsline cu miere. Îi spunem, acasă, „salata sexy”. Nu ştiu de ce, dar i se potriveşte. E specialitatea soţiei. Probabil de aia…

Roşii pornite pe panta senectuţii, invadate de granule de cous cous vârstat cu mentă, hummus cu za’atar, snopi de pătrunjel zvârliţi în tabouleh, sărmăluţe în foi de viţă – am o febleţe pentru bucătăria de sorginte medio-orientală, pentru prafuri, pulberi şi tocături cu eufonii de dairele.

AOP, unde iniţialele nu sunt numele unui cunoscut clarinetist mucalit, ci cele mai simple, dar şi cele mai lesne de greşit paste din câte miriade a dat Peninsula. Orice lungire a vreunei vocale le compromite, fie că e aglio, fie că e olio, iar prea mult P nu înseamnă piano, pianissimo, ci pepperoncino, pepperoncinissimo, indigestissimo. Şi totuşi, stinse cu un Sangiovese, invită la reverie.

Peşte. Nu de baltă, ci de apă sărată, cu lămâie stoarsă pe el până te ustură buricele degetelor şi, da, cu pielea aia uşor crocănţită, în care mă amăgesc că există şi mama nutrienţilor.

Bucăţi toporane de pere vârtoase, tari, ţanţoşe cu brânză maturată. Ăsta e un capriciu intrat de curând în viaţa mea de nemâncător de fructe, de împătimit de brânză şi de tatonator de vinuri bune. Fără egal pe întuneric, când somnul se îngână cu memoria zilei şi când până la ţiuitul ceasului deşteptător mai e cale de-o aţipeală.

Rar, dar dorit şi invocat: un muşchi bun de vită cu o mânjeală de unt să-i sfârâie în spinare.

Spanac. De bine ce nu am vrut să îl văd o copilărie întreagă, acum îl mănânc la castron, cu sau fără ochiul de rigueur.

Şi totuşi, nimic, dar nimic pe lumea asta şi în universul meu gustativ nu are cum să surclaseze R’n’B. Uneori pe o jumătate de ciabatta bine abţiguită cu ulei de măsline, cel mai adesea direct în farfurie (mare!), într-un melanj, într-un duet arhetipal de culori, gusturi şi texturi. Animal şi vegetal, tare şi moale, viu şi contrastant, cu accesorii minime şi premium, ca orice mare doamnă: lacrimi de ulei de măsline, firimituri de biscuiţi săraţi şi ierburi aromatice din Sud. Şi trafaleţii minusculi de miez de pâine, cu care curăţ, un pic vinovat, toate rezidurile, toată substanţa aia lichid vâscoasă, în care s-au adunat cele mai bune şi mai directe savori ale lumii… Să nu mai rămână nimic, nimic. Uneori, e facinaţia şi (recunosc!) imboldul de a mă grăbi acasă, pentru că numai acasă poţi cere fără nicio remuşcare şi fără nicio reţinere ceva atât de simplu, rustic şi deşănţat de gustos: „Îmi pregăteşti şi mie nişte R’n’B?”

Cum, ce e R’n’B? Presupuneţi mai jos şi am să vă confirm. 🙂

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cine știe, poate voi muri de dor

Despre demonii unui impas

Nu la băutură trebuia să renunțăm

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
528 views

Your tuppence

  1. Sorin / 8 July 2016 10:13

    Rosii si branza ?
    🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro