Obişnuim să ne judecăm semenii (şi) după haine. Iar preţul lor continuă încă să influenţeze important aprecierea unui produs şi decizia de cumpărare, după raţionamentul “scump = bun”. Oare de ce? Fie cumpărătorul este nesigur pe capacitatea proprie de a-şi alege singur ţinutele potrivite şi crede că încredinţându-se unui brand nu va da greş (şi asta este chiar de înţeles şi de dorit chiar şi când nu e vorba de bani mulţi şi haine de firmă), fie crede că doar achiziţionarea unui produs scump îl va propulsa automat într-o anumită zonă socială , conferindu-i în felul acesta un statut la care râvneşte, ceea ce e mai greu de înţeles. Când ajungi să vezi în haine mult mai mult decât nevoia de confort ori eleganţă, e snobism curat. Nu zicala “obrazul subţire cu cheltuială se ţine” (care ar fi al treilea răspuns valabil şi, iarăşi, de înţeles) i se potriveşte celui de-al doilea gen de consumator de lux, ci mai degrabă exagerarea putinţei reale a hainelor de “a-l face” pe om. Or, oamenii sunt cei care înnobilează ceea ce poartă şi sfinţesc locurile unde se aşază pentru o vreme mai scurtă sau mai lungă.
Pe de altă parte, de dragul adevărului, cred că fiecare am fost o vreme măcar victimele acestui sofism – scump/de firmă=bun, indiferent că era vorba de haine ori altceva, şi am apreciat calitatea după mărimea aiuritoare a preţului, pe care câteodată l-am şi plătit. Deşi am cârcotit apoi în sinea noastră că am primit la schimb doi metri de material sintetic, croit şi cusut în China, dar având un nume celebru pe etichetă – un schimb nu tocmai echitabil. Iar surprize neplăcute, mai rare ce-i drept, pot apărea şi la casele mari: un toc cade la fel de la un Loubutin ca şi de la un pantof anonim, un tricou de la Balmain de 1625 de dolari !!! se lăbărţează ori decolorează aidoma unuia cu nume mai puţin sonor sau o rochie de 2.000 de euro îşi poate pierde aplicaţiile la fel ca una de 20 de ori mai ieftină.
Recunosc neipocrit că încă mă tentează să-mi cumpăr câte o rochie sau o geantă la prima strigare, adică fix atunci când sunt trufandale. Dar am învăţat în timp că, dacă îţi deschizi mintea mai larg, le vei iubi la fel de mult şi mai târziu, ajunse, cu puțin noroc, într-un outlet sau, de ce nu, într-un garage sales sau într-un vintage boutique. Ce-a fost odată scump și bun, e cu atât mai bun când a devenit și ieftin, nu?
Citiţi şi
Gilles Lipovetsky – A treia femeie
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
