Se poate să fie devreme, dar mă veţi ierta

Catchy

4 October 2016

Mirosul copilăriei mele e legat de mere coapte şi de portocale şi întotdeauna asociez cele două arome cu iernile petrecute la ţară, la Argeş, la mamaia acasă. Locul unde am şi crescut până am mers la şcoală, locul unde ne petreceam vacanţele de iarnă. Erau ierni adevărate. După toamne aromate, pline de struguri şi de nuci, de crizanteme furate din grădinile din spatele blocurilor, după teze la română şi matematică şi mari emoţii la chimie (pentru mine), se aşternea treptat gerul, cu brumă în fiecare dimineaţă şi peisaje mohorâte în apus… pentru ca, în final, să cadă primii fulgi de zăpadă la a căror vedere toţi copiii chiuiau de plăcere. Ne băteam în calorifere, ne fluieram pe fereastră, ne strigam din toţi plămânii, încât vecinii, oameni mari, care se odihneau după orele de lucru sau înaintea lor, probabil ne bombăneau. Ce mare lucru, alţi fulgi de zăpadă? Care nici n-o să reziste pentru că e tot cald afară… Dar nouă nu ne păsa de aspectul efemer al primei ninsori, prea mare era bucuria pe care o simţeam. Se apropia şi vacanţa de iarnă, anotimpul cadourilor, dulciurilor, al mirosului proaspăt al bradului de Crăciun.

Cu zeci de bagaje în spate, ajungeam la ţară cu câteva zile înaintea sărbătorilor. Zilele erau întunecoase şi reci, nu erau multe emisiuni pentru noi la televizor, nu erau filme, desene sau internet, era doar nerăbdarea noastră în aşteptarea fulgilor. În fiecare dimineaţă, primul nostru gând era legat de zăpadă şi imediat săream la fereastră să vedem dacă a nins, dacă zilele şi uliţele satului s-au luminat… Şi când ziua mult aşteptată venea (când eram mici, parcă mereu ningea înainte de Crăciun dacă ne rugam cu adevărat, nu-i aşa?), ne năpădea o fericire aşa de mare, încât nimic nu ne mai ţinea în casă. Cu mâinile îngheţate, cu gura până la urechi de bucurie, cu hainele ude fleaşcă pe noi, ne  bulgăream până când vocea cuiva ne aducea la realitate, era nevoie fie să aducem apă în casă, fie să ducem vaca la apă, în vale. Odată cu venirea serii , intram cu greu în casă şi mâinile noastre reci apucau merele coapte din cuptor să ne încălzim şi să ne bucurăm de ceva dulce, căci mamaia ne ţinea pe cartofi, varză şi o minunată fasolă bătută la care poftesc şi acum până în Ajunul Crăciunului.

sanius-copilarie

Cu mere coapte, seminţe de dovleac şi, câteodată, şi dovleac copt, treceau zilele repejor-repejor până în Ajun, când părinţii noştri veneau de la Vâlcea cu o grămadă de bunătăţi. Petrecerea începea, întâi mama făcea minunatele ei prăjituri cu cremă, din aluat copt pe fundul tăvii şi tot  felul de creme, de vanilie, ciocolată, apoi cornuleţe, tort – şi el tot cu multă cremă – la care tânjeam cu toţii şi ne potoleam pofta cu un suc atât de acidulat şi de rece, că ne clănţăneau dinţii în gură. Fiindcă tot n-aveam voie la dulciuri decât după slujba de la biserică, ne îndopam cu portocale care aromatizau toată casa, iar mâinile noastre deveneau portocalii şi crăpau de la sucul astringent al citricelor. Când nimeni nu ne vedea, ştergeam cu câte un deget un pic de cremă de pe tort, furam câte o prăjitură, miroseam sarmalele şi ne rugam în gând să fim iertaţi, gândindu-ne că nu suntem noi chiar atât de păcătoşi încât să fim pedepsiţi pentru o lingură de cremă, că doar eram copii şi numai oamenii mari aveau păcate.

În Ajun de Crăciun, împodobeam bradul şi eram tot mai fericiţi, cu fiecare glob aşezat frumos pe crengi, cu fiecare bomboană şi podoabă prinse în pom, că seara nici nu puteam adormi de emoţii. Mirosea puternic a brad verdele acela puternic şi luminiţele care se aprindeau şi se stingeau îl chemau pe Moş Crăciun care, în ciuda vremurilor grele, a fost mereu bun cu noi.

Anul acesta o să facem iar brad pentru A. şi sper să-i oferim bucurii la fel de mari ca ale noastre când oamenii erau mai apropiaţi unii de alţii, de familie, de casă, nu de televizor sau de internet, de Facebook sau de messenger, când visele copiilor se îndeplineau, când iarna avea miros de portocale, nu de prăjituri din supermarket.

Iernile voastre ce miros aveau?

Guest post by Adriana P.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Eu, iarna, sunt mai deșteaptă

Puteam să nu vin, dar am venit…

O fărâmă de speranță

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
823 views

Your tuppence

  1. Margeluta / 4 October 2016 19:54

    Vaaaai, parca mi-as fi pus chiar eu amintirile in cuvinte! Exact acelasi gust il aveau si zilele copilariei mele, de care imi e un dor de mor! 🙁

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro