Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Secretara cea nouă

29 June 2018

– continuare de aici

Cu fiecare zi care trecea, prăpastia dintre ea și soțul ei se făcea tot mai mare. El părea din ce în ce mai preocupat, obosit, detașat, mai ursuz și mai absent, mai puțin atent cu ea, iar ea se simțea tot mai părăsită și golită pe dinăuntru. Singurul sentiment care-i mai rămăsese era cel de teamă. Teama de a nu se trezi iar cu Weber peste ea, teama de a nu fi descoperiți de soțul ei și a se face de rușine în fața întregii lumi, teama că soțul ei știe și nu face nimic pentru a nu-și pierde postul și prestigiul, teama de a exista.

Își îndeplinea în continuare atribuțiile de doamnă a casei, până când venea ora de culcare și devenea tot mai agitată. Treptat însă, realiză că soțul ei nu o mai dorea. Îl respinsese de atâtea ori, încât acesta renunțase să se mai apropie în vreun fel de ea. Le mai rămăseseră doar săruturile aproape cordiale, de la plecare și revenire, și cel mult câte un gest în aparență tandru, din partea lui, dar care părea golit de substanță. Era mai degrabă o mângâiere fraternă, un gest de compătimire pentru soarta ei, pe care el părea să nu o poată schimba în niciun fel.

Tăcerea care se instituise între ei, schimbând doar câteva cuvinte pe zi, și acelea cordiale sau banale, contribuia la lărgirea acelei prăpastii.

Să divorțez?, se întreba ea, privind pe fereastră la grădina plină de flori din spatele casei, care nu-i mai aducea nicio bucurie. Unde să plec? Ce să fac?

*

Domnul Weber intră în bancă, cu aerul lui semeț și sigur de sine, răspunzând doar cu o înclinare ușoară a capului salutului angajaților. Aceștia se aflau deja la ghișee și birouri, văzându-și fiecare de treabă. Weber îi trata distant, ca pe niște angajați, având însă grijă să fie mulțumiți, remunerându-i pe fiecare după postul ocupat și după merit. Era suficient de înțelept încât să realizeze că de pe urma lor, a acestor mici roboței, își trăgea el agoniseala. De pe urma acestora și a tuturor clienților băncilor sale.

femeie scris

Deși avea pasul ferm, purta întotdeauna pantofi ușori, care nu făceau aproape niciun zgomot. Se amuza teribil să-i surprindă pe oameni, apărând deodată în spatele lor și văzându-le mina speriată. De cele mai multe ori auzea parte din discuția care se desfășura înainte de a-și fi făcut remarcată prezența. De cele mai multe ori erau bârfe sau can-can-uri pe care le găsea plictisitoare. Angajații se obișnuiseră cu atitudinea aceasta a lui și, pentru a nu mai fi luați prin surprindere, înainte de a se lansa în vreo discuție, oricât de mică, se uitau speriați în stânga și-n dreapta, ba chiar în toate părțile.

Weber trecu de ghișee și porni spre birourile directorilor. În fiecare luni dimineață, la prima oră, aveau stabilită o ședință în plen, în care discutau planurile săptămânii care tocmai începea și dacă existau probleme rămase nerezolvate peste weekend. Weber ajungea întotdeauna ultimul, lăsându-se așteptat pentru câteva minute. Pantofii i se afundau în covorul gros al holului, atenuând și mai mult pasul. Domnul Kowalski și unul dintre ceilalți directorași erau doar cu câțiva pași înaintea lui. Weber reduse distanța doar atât cât era nevoie pentru a putea auzi ce vorbesc aceștia.

– Am senzația că nevastă-mea e… frigidă, îl auzi pe domnul Kowalski.

La auzul acestor vorbe, Weber, care de altfel era întotdeauna compus și rezervat, nu se putu abține și pufni într-un hohot de râs. Cei doi, surprinși și îngroziți, se întoarseră brusc către el.

– Dragilor, le spuse Weber făcând eforturi să se oprească din hohotit, să vă spun cea mai haioasă glumă pe care-am auzit-o vreodată.

Dmnul Kowalski respiră ușurat, convins fiind că nu fusese auzit. Rușinat pentru discuția intimă pe care o lansase cu câteva minute înainte într-un loc cu totul nepotrivit, se străduia acum să înțeleagă gluma lui Weber, neauzind însă nimic din cele ce spunea acesta. Când colegul lui râse, îi ținu și el isonul, pentru a putea face față situației.

Weber îi împinse ușor de la spate în biroul de ședințe, unde erau așteptați de ceilalți trei directori.

Mare dobitoc!, își spuse Weber. Cum de i-o fi dat Dumnezeu bijuteria aia de femeie?! Habar n-are cu cine e însurat! Trebuie neapărat să fac ceva în sensul ăsta!

*

A doua zi dimineață, domnul Kowalski, înainte de a intra în biroul său ca de obicei, trecu mai întâi prin anticameră, pregătindu-se să-și salute secretara, o femeie trecută bine de 40 de ani, foarte competentă, pe care o aprecia pentru promptitudine și discreție. Mare îi fu mirarea însă să vadă la biroul acesteia o tânără blondă, suplă și din cale-afară de frumoasă. În loc să dea bună dimineața, rămase cu gura căscată. Abia după câteva clipe reuși să se adune:

– Bună dimineața! Cine ești dumneata?

– Eu sunt noua dumneavoastră secretară, îi spuse tânăra zâmbind.

– Dar…  ce s-a întâmplat cu doamna Stein?

– Tot ce pot să vă spun este că am fost angajată și mi s-a spus să încep de astăzi, așa că m-am prezentat la post.

Domnul Kowalski nu reușea să-și revină. Nu fusese anunțat de nimeni că i se va schimba secretara. Nici măcar cu o zi în urmă, la ședința obișnuită. Pe de o parte, se simțea umilit pentru că se luase hotărârea peste capul lui, fără a i se da vreo explicație, dar pe de alta era uluit de frumusețea tinerei cu care avea să lucreze de aici înainte și pe care avea să o vadă în fiecare zi.

– Cum te numești dumneata?, reuși să întrebe într-un final.

– Rose. Rose McPierson.

– Înțeleg, spuse directorul fascinat și contrariat în același timp. Fă-mi te rog legătura la personal, mai spuse el înainte de a intra în biroul său și închide ușa.

Jumătate de oră și câteva telefoane mai târziu, tot nu reușise să afle ce se întâmplase cu fosta lui secretară. Parcă nici n-ar fi existat. Descumpănit, realiză cât de puțin știa despre doamna Stein, cu care lucrase atâta timp. În cele din urmă, acceptă schimbarea ca pe ceva firesc. Important era ca înlocuitoarea să fie cel puțin la fel de bună ca și predecesoara sa. Deși servise la micul dejun cafeaua de dimineață, nu se putu abține să nu-și sune noua secretară și să-i ceară să-i aducă o cafea. Aceasta se execută imediat. După ce i-o așeză delicat pe birou, cu toarta ceșcuței orientată spre stânga spre uimirea lui – de unde oare știa deja că este stângaci?! – nu se putu abține să nu o urmărească cu privirea și să-i admire silueta și ținuta. Fără să vrea o compară în gând cu soția sa, pe care încă o găsea frumoasă, dar inabordabilă. Se întrebă ce anume se întâmplase cu ei de se răciseră într-atât. Înainte de a reuși să găsească o explicație, auzi țârâitul telefonului de interior și ridică receptorul. Vocea suavă și plăcută a noii secretare îi mângâie plăcut urechea, trebuind să facă un efort pentru a înțelege ce îi transmitea aceasta. Restul zilei de lucru și-l petrecu în mare ca de obicei, dar se surprinse făcând apel mult mai des la serviciile secretarei. Rose, repeta el în gând iar și iar. Și numele îi este frumos…

În afară de ședința obișnuită de luni dimineața, Weber nu trecea pe la biroul directorilor săi doar dacă avea de discutat afaceri. Însă azi era o zi deosebită. Apăru inopinat, cu aerul lui de patron și cu o jumătate de zâmbet arborat pe sub mustața-i stufoasă. Ochii îi luceau sfredelitor, ca ai unei păsări de pradă. Nu fu nevoie să ceară a fi introdus. Rose știa cine este, așa că la apariția lui țâșni de pe scaun pentru a-i deschide ușa și a-l introduce în biroul domnului Kowalski. Acesta, luat prin surprindere, se ridică și el la fel de brusc la vederea lui Weber, cum o făcuse și secretara lui cea nouă.

– Ia loc, ia loc, dragule, îi spuse Weber, analizându-l atent. E doar o vizită scurtă, de curtoazie. Voiam să văd cum v-ați… instalat, adăugă el ușor tendențios, fără însă a se da de gol.

Domnul Kowalski răspunse îndatoritor, dându-se de gol fără să vrea:

– Excelent, excelent!, zâmbind cu toată figura.

– Să înțeleg că ești mulțumit cu această schimbare..

– Da, desigur, tuși domnul Kowalski puțin încurcat, realizând că se arătase mult prea entuziasmat. N-am reușit să aflu ce s-a întâmplat cu doamna Stein, încercă să se arate el preocupat.

– Să spunem că a fost… redistribuită. Nu-ți face griji, de mult aștepta o astfel de… promovare să-i spunem. Atâta timp cât ești mulțumit cu noua secretară, n-ai de ce să-ți faci griji.

– Desigur, desigur, adăugă Kowalski, având grijă ca de data asta să arboreze o mină rezervată. Cu ce vă pot fi de folos?, întrebă el încercând să pună capăt discuției despre secretare.

Weber, trecând peste întrebarea acestuia, se ridică din fotoliul confortabil și se îndrepta deja spre ușă.

– Nu vreau să te mai rețin, dragule. Spor la treabă!, mai adăugă el, ieșind pe ușă.

Trecând pe lângă Rose, îi zâmbi într-un fel complice, mulțumit de schimbarea făcută. Am avut o idee genială, își spuse el. Punct ochit, punct lovit! De-acum o să meargă totul strună!

Sigur pe sine și de aranjamentele sale, Weber părăsi banca și își văzu de-ale lui. Se abținea cu greu să nu îi facă o vizită inopinată și doamnei Kowalski, însă nu voia să se pripească. Ar fi vrut să-i trimită un buchet de flori măcar, sau o mică atenție, dar și aceste porniri trebui să și le înfrâneze. Trebuie să pun la cale o altă ocazie cu care să o pot vedea cât mai curând! Îndată ce sfârși gândul, îi veni o nouă idee…

– continuare aici

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu ești pregătit să fii bărbatul unei singure femei

Răzbunare, dulce răzbunare

Atmosfera astrală a lunii SEPTEMBRIE 2018: Profitați de moment! Soluții și rezolvări neașteptate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,921 views

Your tuppence

  1. (Re)Întâlnirea – Read me | Catchy / 5 July 2018 8:47

    […] – citește continuarea aici – […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro