Aseară am fost la Universitate și, de acolo, mai departe. Cu entuziasmul celor de vârsta fetelor mele. Care nu trăiesc în România și asta ar fi putut să mă liniștească și să mă țină în casă, poate la televizor, poate la calculator. Dar m-am dus. Și-o să mă mai duc. Pentru că eu aici trăiesc și le sunt datoare și celor care nu-mi sunt copii. Așa (mă) simt.
Mergeam în coloana liniștită, care din când în când izbucnea într-o singură voce de tunet: dacă vă pasă, ieșiți din casă! corupția ucide! morții nu ne lasă să plecăm acasă! Dincolo de demisia unuia sau a altuia dintre vinovații direcți pentru moartea ori suferința atroce a celor fără vreo vină, se cerea demisia unei întregi clase politice. Formate din cei de vârsta părinților lor. Generația contaminată, care n-a știut să fructifice șansa libertății și a democrației. Care a lăsat lucrurile să meargă dincolo de suportabil ori acceptabil. Acum, nimic altceva nu ne mai spală de păcate decât să-i susținem în protestul lor care ar putea fi o revoluție de catifea. Fără sânge, că el a curs deja!
©Doru Iacovescu
Ce m-a îngândurat aseară, dincolo de satisfacția că “mulțimea” are altă față, altă structură, a fost senzația că se irosește un capital uriaș de voință, de simpatie, de trezie. Pe valul acesta, care trag mari speranțe că nu se va sparge fără a se naște din nou, ar fi fost minunat să urce unul sau mai mulți, de ce nu, lideri tineri, charismatici, care să spună ce trebuie, cui trebuie. Pentru că ei există. Curaj le trebuie. Îndemn le trebuie. De la cei care îi cunosc și îi pot propulsa. Mulțimea trebuie galvanizată, din amorfă să devină un mare cristal. S-a simțit lipsa unui nucleu, dar e bine. Se va forma!
Cineva spunea aseară “nu m-aș lăsa condus de vreunul de aici”. Ba da, trăim zilele în care e de preferat un inocent unui uns cu toate alifiile urât mirositoare. Și ce dacă are numai 30 de ani? Va învăța ușor rosturile, pentru că ce-i mai greu, dacă nu imposibil de învățat, deja are – cinste, merite neprețuite, că meritocrația n-a făcut purici prin vreo instituție publică, și bunele intenții care le-au lipsit mereu oamenilor de decizie de până acum. Decât într-o țară democratică fără democrație, cu autorități lipsite de autoritatea moralei și cu demnitari nedemni de demnitatea în care au fost aleși ori numiți, mai bine într-una cu lideri tineri care mai pot greși, dar care n-au agende ticăloase. Și care, acolo unde nu știu, întreabă și ascultă fără orgolii nemăsurate de omniscienți și aroganță de omnipotenți.
Vă aștept, părinților, să ne susținem tinerii! Pe mâine seară și pe oricând va fi nevoie să le fim sprijin!
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Duminica Cocalarului. Ce mai e de făcut?
Liniștea părinților tăi este responsabilitatea noastră
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
