Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Și de-o fi să nu te mai întorci, trăiește frumos!

14 November 2018

Azi este una din acele zile când vii, mă ridici la cer și apoi mă faci praf, lăsându-mă să cad în gol și să mă izbesc puternic de pământ. Poate și căderile acestea au sens, nu? Oare n-ar trebui să mă ajute să mă trezesc la realitate? De fiecare dată când ne întâlnim, parcă urc tot mai sus. La fel e și cu lovitura. Parcă doare din ce în ce mai tare. Și totuși…

De ce ne complicăm viețile când totul poate fi atât de simplu și de frumos? Cine și-ar fi putut imagina că viața cu tine poate lua forme complicate? Și zău că uneori mi-aș fi dorit să fie în peisaj măcar o „altă ea”, căci lupta părea mai reală, iar eu, oarecum obișnuită. Dar nu. Ți se pare corectă răfuiala dintre mine și demonii tăi? Dintre temerile care te trag înapoi de fiecare dată când cred, dusă de nebunia și beția momentului, că ți-am arătat ce forme poate lua fericirea. Și cât de bine este.

De ce nu am plecat? De ce nu mi-am făcut bagajul la primul „nu ajung” sau „nu pot”? Nu din masochism, nici măcar din cauza sindromului salvatorului. Nu mai sunt de ceva vreme o ancoră sau vreun colac de salvare. Nu din neputință, ci pentru că ți-am văzut demonii sfâșiindu-se unul câte unul, în timp ce noi ne consumam reciproc. Am închinat pentru tine, căci tu zâmbești, în sfârșit, dragule! Și-am rămas, căci am vrut să vezi că fericirea o găsești atunci când renunți a o căuta în alții. Ai refuzat să privești în tine, când ea era acolo. Și în trăirea ta ai devenit atât de frumos, suflete!

cuplu dragoste respect

Sunt încă aici din egoism. Fiecare bărbat pe care l-am avut m-a lăsat cu o lecție de viață, învățând câte ceva de la el. Femeii de astăzi, inteligentă, independentă, feminină și atentă cu cei din jur îi lipsea ceva – puterea. M-ai făcut puternică, dragule! Nu știu dacă aș mai avea curajul și tăria de a trece din nou prin anumite momente dacă soarta mi-ar da această alegere, dar știu că desăvârșirea ți-o datorez. Răbdare, calm, echilibru – par să mi le fi scos la iveală în dezordinea în care ne aflam.

Am rămas pentru că am devenit femeie, în timp ce îmi căutam liniștea în brațele tale. Ai reușit să ștergi cu buretele peste toți foștii și experiențele trecute. Vârful degetelor tale au memorat fiecare linie dreaptă sau curbă, străbătând kilometri din mine. Iar trupul meu părea regatul peste care tu stăpâneai cu atâta sete de mai mult, de mai bine. Și știi ce? Lângă tine mă văd superbă.

Sunt încă aici pentru diminețile în care mă trezesc ciufulită și îmi trag repede un tricou alb, larg, grăbindu-mă să mă strecor înapoi lângă tine. Sau alte ori aleg să stau cu minutele admirându-ți linia brațelor. Sunt mari și puternice, și-mi dau senzația că sunt acolo pentru a mă ocroti. Am rămas pentru cafea, small-talk, discuții profesionale, sfaturi, pățanii, proiecte de viitor. Și-apoi gata! Pleci cu săptămânile, că viața e de așa natură încât are grijă să răpească momente. Și cad în gol de acolo de sus, de unde mă aflu. Și pun la îndoială totul: dacă am trăit sau mi s-a părut, dacă și când mai vii, de oi fi de-ajuns. Dar sunt încă aici. Și de-o fi să nu te mai întorci, trăiește frumos, cum am reușit noi să redescoperim asta! Pentru prima data cineva e totul și asta îmi ajunge. Ești acum. Și sufletul mi-e acasă.

Guest post by Laura

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Salut, sunt o tânără de 41 de ani!

Liliana Pădure, doctorița născută prematur cu malformații congenitale, salvează copiii considerați până nu demult rebuturile societății

Sunt distrată, dar nu distrasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,849 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro