Femeia asta frumoasă și deșteaptă a avut curajul de a ieși din scenă în apogeul gloriei. (Citiți și Bardot – femeia, actrița, documentarul, între timp, documentarul a fost lansat, citiți aici). A refuzat să lupte împotriva timpului pentru a-și păstra frumusețea fizică, a lăsat la vedere frumusețea sufletului și și-a dăruit timpul, energia și banii necuvântătoarelor care nu se plâng niciodată și oferă fără condiții iubire. (pe 4 aprilie e ziua lor)
Frumoasă e și la 88 de ani
Femeia cu gât de lebădă şi cu atitudinea tânără, obraznică, atrăgătoare, indiferentă şi graţioasă, sex-simbol al anilor ’60, şi-a transformat iniţialele în simbol al frumuseţii şi al libertăţii de a trăi viaţa în afara canoanelor.
Un asemenea fenomen a stârnit până și interesul intelectualilor francezi. În 1959, Simone de Beauvoir – eseistă, scriitoare premiată cu Premiul Goncourt în 1954, figură de marcă a existențialismului și a feminismului în Franța, militantă a mișcării intelectuale contestatare de după al Doile Război Mondial, da, ea a scris un eseu intitulat „Brigitte Bardot și sindromul Lolita”.
În care a descris-o drept o „locomotivă a istoriei femeilor” și a declarat-o prima și cea mai eliberată femeie din Franța postbelică. Brigitte Bardot a fost mai mult decât o simplă participantă; ea a declanșat schimbarea și pentru o scurtă perioadă a devenit emblema ei. Mereu controversată și aprins dezbătută, obsesia națională și bomba blondă Bardot au condus Franța către o nouă viziune asupra feminității atât pe ecran, cât și în afara acestuia. Simone avea 51 de ani, Brigitte, 25. Dar nu vârsta este filtrul, e doar o precizare pentru plasare în context. Mai mult context găsiți la finalul eseului. Brigitte (s-)a mai jucat încă vreo 14 ani după ce a apărut eseul, după care a făcut un gest neașteptat: în 1973 s-a retras. Definitiv.
“Am fost foarte fericită, foarte bogată, foarte frumoasă, foarte adulată, foarte cunoscută și foarte nenorocită, prea adesea dezamăgită. Am avut decepții îngrozitoare. Iată de ce am ales să trăiesc retrasă și singură.”
***
„Lolita” lui Nabokov, care se ocupă de relațiile dintre un bărbat de patruzeci de ani și o „nimfetă” de doisprezece, a fost în fruntea listei celor mai bine vândute în Anglia și America de luni de zile. Femeia adultă locuiește acum în aceeași lume ca și bărbatul, dar femeia-copil se mișcă într-un univers în care nu poate intra. Diferența de vârstă a restabilit între ei distanța care pare necesară dorinței. Cel puțin în asta și-au pus speranțele cei care au creat o nouă Evă prin îmbinarea tipurilor „fructe verzi” și „femme fatale”.
(….) Brigitte Bardot este cel mai perfect exemplar al acestor nimfe ambigue. Văzut din spate, corpul ei zvelt, musculos, de dansator este aproape androgin. Feminitatea triumfă în sânul ei încântător. Pletele lungi și voluptuoase îi curg pe umeri, dar coafura ei este într-o neglijentă dezordine. Linia buzelor ei formează un botic copilăresc și, în același timp, acele buzele sunt foarte sărutabile. Merge desculță, strâmbă din nas la haine elegante, bijuterii, parfumuri, farduri, la orice artificii. Cu toate acestea, mersul ei este lasciv și un sfânt și-ar vinde sufletul diavolului doar ca să o privească dansând. S-a spus adesea că fața ei are o singură expresie. Este adevărat că lumea exterioară nu se reflectă deloc în ea și că nu dezvăluie mari tulburări interioare. Dar acel aer de indiferență devine ea. BB nu a fost marcat de experiență. Chiar dacă a trăit – ca în „Dragostea este profesia mea” – lecțiile pe care i le-a dat viața sunt prea confuze pentru ca ea să fi învățat ceva de la ele. Ea este fără memorie, fără trecut și, datorită acestei ignoranțe, păstrează inocența perfectă care este atribuită unei copilării mitice.
(…) Vadim a prezentat-o ca pe un „fenomen al naturii”. „Ea nu joacă”, a spus el. „Ea există.” (…) Era cu toane și capricioasă. (…) A fost descrisă ca fiind o creatură a instinctului, care cedează orbește impulsurilor ei. Dintr-odată nu-i plăcea decorul camerei ei, dădea jos draperii, ce atârna pe pereți și începea să picteze mobila. Este temperamentală, schimbătoare și imprevizibilă și, deși păstrează transparența copilăriei, ea și-a păstrat și misterul. O mică creatură ciudată, într-un cuvânt; iar această imagine nu se îndepărtează de mitul tradițional al feminității. Ea apare ca o forță a naturii, periculoasă atâta timp cât rămâne neîmblânzită, dar depinde de mascul să o domesticească. E drăguță, e bună la inimă. În toate filmele ei iubește animalele. Dacă face vreodată să sufere pe cineva, nu este niciodată deliberat.
Furiile și derapajele ei sunt scuzabile pentru că este atât de tânără și din cauza circumstanțelor. Juliette a avut o copilărie nefericită; Yvette, în „Dragostea este profesia mea”, este o victimă a societății. Dacă se rătăcesc vreodată, este pentru că nimeni nu le-a arătat vreodată calea cea dreaptă, dar un bărbat, un om adevărat, le poate conduce înapoi la acea cale. Tânărul soț al Juliettei decide să se comporte ca un bărbat, îi dă o palmă puternică, iar Juliette se transformă dintr-odată într-o soție fericită, smerită și supusă. Yvette acceptă cu bucurie cererea iubitului ei de a fi credincioasă, iar el îi impune o viață de izolare virtuală. Cu puțin noroc, acest bărbat experimentat și de vârstă mijlocie i-ar fi adus izbăvirea. BB este un copil pierdut și vulnerabil, care are nevoie de un ghid și un protector. Acest clișeu și-a dovedit valoarea. El flatează vanitatea masculină.
(…) BB nu este nici perversă, nici rebelă, nici imorală, și de aceea moralitatea nu are nicio șansă cu ea. Binele și răul fac parte din convenții în fața cărora nici măcar nu s-ar gândi să se încline.”
(…)Nu-i pasă niciun pic de părerea oamenilor. Nu caută niciun scandal. Nu are pretenții, nu este mai conștientă de drepturile ei decât de îndatoririle ei… Nu îi critică pe alții. Ea face ce-i place și asta este deranjant. Ea nu pune întrebări, dar oferă răspunsuri a căror franciză poate fi contagioasă.”
***
Filosoful și eseistul francez Michel Onfray a spus în 2018: „Brigitte Bardot a făcut mult mai mult pentru femei decât Simone de Beauvoir”. Nu cred că Simone ar fi încântată de această apreciere. Franța este patria ambelor femei și s-a aflat într-o oarecare încurcătură în 2017, când a izbucnit mișcarea #metoo și trebuia să stabilească clar unde se termină seducția și unde începe hărțuirea sexuală.
Contextul
Iat-o pe Simone de Beauvoir într-un interviu chiar în 1959. Un alt fel de spectacol, nu mai puțin seducător.
Iar Brigitte era la Saint Tropez, în luna de miere cu al doile soț, actorul Jacques Charrier, cu care va avea singurul copil și va sta măritată doar trei ani. (Despre viața ei complicată, mai multe, aici.
Citiţi şi
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
