Singur acasă

15 December 2020

Sunt doar câteva lucruri sigure pe lume: moartea, taxele și filmul Singur acasă în prag de Sărbători.

Marele roman “Învierea” de Lev Nikolaevici Tolstoi începe cu o frază faimoasă, din care aflăm că, orice ar face oamenii pe pământ, primăvara tot vine.

Să nu pierdem ideea: dinspre sfârșitul secolului XX, orice ar face oamenii pe pământ, că e criză economică, că e pandemie, că sunt dezastre naturale sau imbecili cocoțați în cele mai înalte fotolii, filmul Singur acasă continuă să fie privit. De ce? E una dintre puținele noastre tradiții recente la care nu prezint obiecții.

Îmi e greu să îi fiu împotrivă lui Kevin, cum îmi e imposibil să îi fiu în contra lui Don Quijote.

Singur acasă I sau Singur acasă II? E o întrebare inevitabilă. Singur acasă III, nu lipsit de farmecul său, este totuși alt film. Răspund așa: Singur acasă II. Deși aveam doar opt ani în 1991, când am văzut la cinema Singur acasă I! Eram cam în anii eroului din film.

Și de atunci – deși, iată, au trecut trei decenii –  când am avut două plase în mâini nu m-am gândit decât la cum i s-au rupt plasele lui Kevin în drumul către casă. Poate și de aceea am purtat arareori plase în mâini.

Cu toate acestea, Singur acasă II reușește de fiecare dată să-mi spună și mai mult: o iubesc pe femeia cu porumbeii, iubesc New York-ul acela vechi, din acest film comercial și sentimental.

Întâmplarea face să fi ajuns cândva la New York chiar în luna decembrie, când nu mai era mult până la Crăciun. Bineînțeles că primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg să văd bradul.

Chiar și un plăvan ca Trump e îndurabil câteva secunde, cât apare în Singur acasă II.

Recunosc: mă uit în fiecare decembrie la Singur acasă și uneori nu doar în decembrie. Însă nu mă uit niciodată la televizor, din motivul elementar că nu mai posed un asemenea instrument de două decenii. Copil târziu al timpului nostru, folosesc, totuși, internetul.

Așa că sunt și nu sunt în același timp între cei disprețuiți fiindcă în fiecare iarnă nu se satură să-și aducă aminte de vremurile bune de altădată.

Singur acasă e o madlenă la îndemână, e un exercițiu de nostalgie necesar și a ajuns un fel de a ne măsura trecerea prin timp.

Vedeți dumneavoastră, s-ar putea să nu fie tocmai puțin pentru un film vechi, sentimental și comercial.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Madeira către nomazii digitali: „Veniți să lucrați aici!”

Demnitatea unor demnitari

Ce, când și cum i-ar plăcea creierului nostru să mâncăm

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro