Sper să o faci fericită, eu mă descurc singură

28 October 2019

Este o zi cu totul și cu totul diferită, așa mi-am spus când am deschis ochii în dimineața aceasta. M-am ridicat din pat și am lăsat razele soarelui să pătrundă în camera în care domina de ceva luni întunericul. Temerile mele erau închise aici de prea mult timp, dar am știut că azi va avea loc o schimbare.

Mi-am aruncat pe mine halatul pufos și am pornit către bucătărie. După mult timp, nu m-am uitat spre măsuța pe care obișnuiai să-mi lași un bilet cu siropoșenii. Au trecut mai bine de 3 luni. Au fost zile în această perioadă în care nu înțelegeam motivul plecării tale și de ce nu te-ai mai întors, și zile în care mă învinovățeam pentru tot ce s-a întâmplat între noi.

Îmi fac repede o cafea pe care nu o îndulcesc mai deloc, așa m-am obișnuit să o beau de când ai plecat și nu te-ai mai întors. Mă așez pe canapeaua mea anostă de un maro tomnatic și deschid ca de fiecare dată televizorul, fără să fiu atentă la el, probabil din reflex. Câinele nostru, pardon, al meu, se așază lângă mine și zac pierdută acolo câteva ore, uitându-mă în gol.

Astăzi am pus stop la toate lucrurile care mă omoară încetul cu încetul. Te-am scos afară din suflet și mi-am pansat singură rănile atât de adânci făcute de tine fără știința ta. De multe ori m-am gândit cum poți fi atât de insensibil, dar apoi mi-am dat seama că nu a fost vina ta, asta vreau să cred.

Am ales să-mi fac ordine în suflet, să te scot de acolo cu tot cu nemulțumirile tale legate de mine și să fac loc pentru ce va urma. Nu am crezut vreodată că se va ajunge aici, dar tu nu ai fost niciodată al meu și se pare că eu eram singura care nu știa asta. Dacă te întrebi cumva dacă te urăsc, să știi că nu o fac, nu este vina ta că te-ai îndrăgostit de prima femeie de la colțul blocului.

Am deschis vitrina minuțios lucrată, dintr-un lemn destul de vechi, deși, dacă ar fi să fiu sinceră, aș zice că e puțin prea vintage pentru gusturile mele, și deschid agenda în care obișnuiam să scriu lucruri importante din viața mea. Spun obișnuiam pentru că, odată cu plecarea ta, am ales să mă refugiez în gândurile mele și să țin totul ascuns în mine. Citind pagină cu pagină, văd multe lucruri scrise despre tine, adică doar lucruri scrise despre tine. Tind să cred că am fost obsedată de tine de dinainte de a începe să te iubesc.

Cum spuneam, astăzi trec peste tine, aș fi vrut și la propriu, dar sunt prea tânără pentru arest și tu ești prea neînsemnat. Arunc agenda la gunoi, încep să fac curățenie prin lucrurile noastre, pe ale tale le arunc în timp ce plâng, iar casa rămâne foarte goală. Cred că este un început, nu? Pozele cu tine am vrut să le ard, dar n-am vrut să transform despărțirea noastră într-o telenovelă de prost gust.

Mă duc și fac un duș rapid și mă așez la masa de toaletă și tot ce văd în oglindă este doar o față palidă cu prea multe lacrimi uscate. Încep să mă machiez, nimic strident, și fug rapid către dulapul ticsit cu haine, îmi arunc o cămașă pe mine, o pereche de jeanși negri și un sacou. Mă uit pentru ultima dată către oglinda de pe hol, îmi zâmbesc discret, încercând să mă motivez, și mă îndrept spre un interviu de angajare. A venit timpul să mă axez pe mine și pe tine să te las în spate.

Sper să o faci fericită, eu mă descurc singură.

Guest post by Andreea Chiriac

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Atât le duce capul!

Un nou început

La 49 credeam încă că viaţa se termină când faci 50. Greşit!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro