În magicul an 2012, în luna lui mai, prieteni de peste Ocean au organizat un grup de lucru cu doctoranzi în educaţie, coach-i, terapeuţi, medici şi şamani, pentru pilotarea unui program de “lărgire” a conştiinţei. L-au anunţat cu câteva luni înainte. Genul meu de demers, dar preţul era prohibitiv. Îmi trebuiau 1.500 de euro pentru biletele de avion şi încă 1.800 pentru program. În cont aveam 500 de dolari, mari şi laţi, şi perspectivele ca această mică provizie să crească erau foarte înguste.
După nişte săptămâni de învârtit problema pe toate părţile, îmi spun: “O să merg. O să merg, şi banii vor apărea de undeva.”. Trimit toţi cei 500 ca să îmi asigur locul (era cu listă de aşteptare şi formular de interviu pentru selecţie). Apoi, fireşte, încep să mă uit în dreapta şi în stânga după proiecte, de obicei mai prost plătite decât ceea ce fac în general. Unul dintre clienţii mei mă vede şi mă întreabă de ce sunt aşa prinsă. Îi explic că strâng bani pentru un lucru mai special, mă priveşte în ochi şi mă întreabă: cât îţi trebuie? Păi, cam două mii cinci sute de euro. Mă priveşte din nou şi îmi spune: îţi fac cadou banii ăştia, de ziua ta.
Am rămas cu gura căscată. Nimeni, niciodată, nu mi-a făcut un asemenea cadou. Mai târziu, după ce asemenea coincidenţe aiuritoare începuseră să se repete, am înţeles că unul dintre factorii importanţi în realizarea unui vis este ca acesta să fie cât mai clar, şi să îl pronunţi cu mare încredere, ştiind că el se va realiza. De atunci, am vorbit cu mulţi oameni, care mă întrebau “de ce nu îmi merg lucrurile? Doar mi-am stabilit obiective clare”. Obiectivele ca obiectivele, dar scopul? De cele mai multe ori, oamenii nu au o DIRECŢIE. Obiectivele, temporare cum sunt, reprezintă nişte dorinţe vagi, nealiniate cu cine sunt ei. Alterate de programarea socială primită în familie, în şcoală, de la prieteni. Şi mai alterate de frici. Păi, cum să îţi întâlneşti perechea, când te temi de fiecare dată că o să fie un alt eşec? Deci, grijă mare la alinierea între direcţie, obiective şi acţiuni. 🙂
Pentru azi, un principiu, deci, şi o tehnică de a face lucrurile să se întâmple. Principiul e că obiectivele vor fi întotdeauna realizabile, atâta timp cât ele sunt hrănite din aspiraţiile tale profunde, din scopul tău personal. Iar tehnica e practicată de mult, am învăţat-o din filosofia insulară pe care o regăsim în Hawaii sau în cultura Maori, şi e – bineînţeles – extrem de simplă:
1. Alege ce vrei să se întâmple, şi pune-ţi intenţia ca acel lucru să se întâmple. Creează în gând o imagine cât mai clară, cu detalii, ca o fotografie sau un film, despre cum vor arăta lucrurile şi cum te vei simţi când ceea ce ţi-ai dorit se va întâmpla. Cu cât mai clară, cu atât mai amănunţită.
2. Pronunţă visul, scrie-l, adu-l în lumea cuvântului ca să îi dai forţă. Scrie un bileţel pe un post it colorat şi pune-l lângă acte. Sau pune un poster mare pe perete.
3. Alege să faci ceva în legătură cu obiectivul respectiv. O mică acţiune. Legată de acel obiectiv. De exemplu, dacă vrei un copil, pune deoparte două ore de lucru pe săptămână şi oferă unui prieten un babysitting gratuit :), sau ajută puştiul vecinilor să înveţe ceva. Şi aşa mai departe.
Ca să clarificăm şi mai mult, iată un exemplu, povestit de un şaman brazilian (blond :), da): s-a născut într-o familie săracă, avea vreo 17 ani şi îşi dorea la nebunie un cal. Mama lui îi predase artele străvechi ale vindecării, din biblioteca nescrisă a tribului Huniquin, şi asta îl ajutase să îşi găsească un job ca maseur. La serviciu, în mijlocul vestiarului, o măsuţă. A pus pe ea o fotografie cu un cal mare, negru, pursânge. O privea în fiecare zi. La un moment dat, se hotărăşte să pornească “proiectul Calul” şi cheltuieşte ultimii bani pe un frâu complet, cu zăbală şi toate cele. Părinţii îl ceartă, copil, nătâng, ai dat banii pe ceva ce nu îţi va folosi niciodată, şi aşa mai departe. Copilul tace, visează la cal şi aşteaptă. La un moment dat, de la ferma alăturată, proprietarul vrea să dea la abator un cal superb, pentru că se muta şi nu avea ce face cu el. Copilul se duce, îl roagă să îi dea lui calul. Proiect încheiat.
Chinezul bătrân şi deştept spune “Ai grijă ce îţi doreşti, că s-ar putea să se întâmple“. Cu o minte bine disciplinată şi coordonare între gând, cuvânt şi faptă, vei începe să deprinzi ceea ce indienii din Americi numesc Arta De A Visa. Cu tot cu aterizarea visului în realitate.
Pe Andreea o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Cine sunt anorecticele, femeile care refuză să mănânce
Vom educa oameni mici care vor rămâne mici fiind educați de oameni mici
Natașa Alina Culea: „Dacă n-ar exista părerea nimănui, ce aș face diferit în fiecare zi?”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
