Nu È™tiu cum se va încheia noaptea asta pentru Kiev. Dacă vom mai spera câteva zile după sau dacă totul se va încheia în orele următoare È™i de dimineață ne vom trezi cu alÈ›i vecini. Oare vom modifica repede manualele de geografie È™i hărÈ›ile din È™coli, înlocuind denumirea Ucraina cu FederaÈ›ia Rusă, È™i în nord, deasupra MaramureÈ™ului È™i Bucovinei, È™i în sud-est, la gurile Dunării… Oare ne vom vedea toÈ›i de treabă, bucuroÈ™i că de data asta nu am fost noi? Sau poate suntem noi, dar încă nu È™tim.
Când primul blindat din Transnistria va înainta spre cordonul de tineri militari din Republică, ce vom face? Când Moldova, nu Ucraina, va cere României să facă ceva, orice, ce vom face? Vom spune că, ghinion, ei nu sunt în NATO, dar noi suntem? Vom cere NATO să facă o excepție pentru o țară care avea toate intențiile să i se alăture cândva? (Doar că, ce să vezi, Ucraina s-a cerut și ea în NATO înainte de a fi invadată. Cui i-a păsat?) Încă odată întreb: când în locul lui Zelensky va vorbi Maia Sandu, când în loc de Kiev sau Mariupol vom auzi Chișinău sau Bălți sau Orhei, ce vom face? Avem un plan? Sau vom analiza atunci, într-un alt csat reunit marțea de după invazia de joi?
În fiecare secundă în care ucrainenii luptă, singuri, cu una dintre cele mai teribile forțe militare din lume, îmi e rușine că atât poate Europa, că atât poate Vestul civilizat(or), că atât putem noi, Estul. Că atât poate România.
stalp iluminat curte cablu prelungitor
Să vă priviți copiii mâine dimineață. Copiii ucraineni au stat treji sub rachete și bombe și gloanțe. Iar părinții lor luptă nu doar pentru ei. Fără să știe și fără intenția asta, părinții ucraneni luptă și ca să ne doarmă nouă (români, polonezi, baltici, georgieni) copiii liniștiți încă o vreme. Cât va îngădui istoria asta nenorocită a lumii de graniță în care ne e dat (iar) să trăim.
Mia, fetița născută în metroul din Kiev, noapte trecută
Nu am habar cum se va încheia noaptea asta pentru Kiev. Ce sunt sigură e că nimeni în lume nu va mai spune vreodată că nu È™tie mare lucru despre Ucraina. Vor È™ti toÈ›i că Ucraina e locul în care Putin a trimis 200.000 de soldaÈ›i È™i i s-a împotrivit un popor întreg. Bărbatul cu pumnii goi ridicaÈ›i în faÈ›a coloanelor de blindate. Femeia de vârstă mijlocie certându-l pe infanteristul înarmat care i-ar fi putut fi copil. Tânărul genist care a ales să se arunce în aer cu pod cu tot pentru a opri înaintarea tancurilor spre capitală. Pilotul “fantomei Kievului”. Căpitanul de 30 de ani din Donbas care a trimis un ultim sms prietenului român: “Under fire. This is it, my friend.” Bunicul de 81 de ani venit să se înroleze. Jurnalista aproape adolescentă È™i tweet-ul ei din prima zi a invaziei: “Welcome to hell, fuckers!”. PreÈ™edintele È™i primul ministru È™i ministrul apărării ieÈ™ind pe străzile unui oraÈ™ sub asediu, spunând: “Suntem aici. ToÈ›i.”… Și mica garnizoană a Insulei Șerpilor, cei 13 militari măcelăriÈ›i la câteva secunde după mesajul pe care nu ei, ci un continent întreg ar fi trebuit să îl dea: “Navă de război rusească, du-te-n p*la mea”. ȘtiÈ›i de ce vom È›ine mine toate astea? Pentru că se cheamă curaj. Sper să nu fie în zadar. Vom È™ti dimineață. Și în următoarea dimineață. Dacă o vor mai avea.
Pe Andreea o puteÈ›i urmări aici. Merită absolut.Â
Citiţi şi
Cum a dus Trump Statele Unite în război cu Iranul
Dinții strâmbi nu mai sunt strâmbi pe viață
Reuters a aflat cine este Banksy
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
