Numele meu este Camelia, am 30 de ani și sunt o femeie care iubește prea mult. Singurătatea mi-a devenit cea mai bună prietenă de trei ani.
Radu a fost ultimul bărbat pe care l-am iubit. Acum este primul bărbat pe care îl ocolesc. Este suficient că-l port zilnic printre ruinele amintirilor ascunse în suflet. Se pare însă că suntem jucăriile principale ale destinului. Face ce face și hop, mi-l trântește în orașul în care locuiesc, devenind astfel un bun exemplu pentru fanii ce-i poartă un respect colosal pentru arta conversației. M-am întrebat dese ori cum este să joci atât de bine teatru, deși nu asta e meseria ta. Se pare ca la unii teatrul e nativ.
În mod normal, impulsul este să scriu despre cât de mult poate suferi o femeie și cât timp poate rămâne blocată într-o relație toxică sau… ireală – la fel de toxică. Aș putea scrie texte lacrimogene, în care ne plângem de milă și mâncăm ciocolată. Dar refuz toată această dramă!
Te rog, fă și tu acest exercițiu: închide ochii și imaginează-ți că ești tânără, frumoasă și poți face tot ceea ce-ți dorești. Deschide ochii și crede că ai cu șase ani mai mult decât vârsta imaginată. Nu știi însă ce anume ai făcut în acești șase ani. Despre asta e vorba! În timp ce tu stai și plângi după o iubire demnă de filmele indiene, viața trece pe lângă tine.
Da, e adevarăt că nu vei mai găsi unul ca el. Vei găsi unul mult mai bun! 🙂 Dacă el ar fi fost cel mai bun pentru tine, astăzi erați împreună. Simplu.
Guest post by Camelia Gologan
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu te duce, maică, după el/ea, că nu-i de tine!
e cineva pe aici, în izolarea asta forțată, cu care aș putea vorbi?
Să-i oferi un trandafir la care să-i lași spinii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
