Sunt Laura și sunt tatuată

18 April 2015

laura baban”- Ce-o fi în capul ăstora care se tatuează din scalp până-n tălpi? Ei nu știu c-or să aibă cândva 75 de ani și-or să arate de râsul lumii?

– Lasă-i, mă, ăștia-s oameni ”carpe diem”, ce să înțelegem noi? Crezi că apucă 75?! Sigur le place să folosească acele și altfel decât la tatuaje…”

Eu sunt Laura și sunt tatuată. Fix mai jos de mânecă. Nu de-al naibii, nu ca să vă fac în ciudă, ci doar așa, că mi-a cășunat într-o zi să-mi fac niște cireși înfloriți pe încheietură. Să-mi amintesc cât de mult iubesc să scriu, să mângâi și să zbor. Un simbol față de care am făcut un legământ. Să nu uit cât oi trăi. Să-mi amintesc și la 75 de ani marele secret pe care l-am aflat la 25.

Tatuajul e ca un fel de capsulă a timpului făcută din cerneală. Înghesui în ea fluturii vârstei. O neînfricare pe care eu una, sper s-o am și la 50, și la 60 de ani. Un tatuaj înseamnă să trăiești, într-adevăr, clipa. Înseamnă s-o transformi într-o amintire de pipăit. Într-o amintire care va evolua alături de tine, a cărei semnificații se vor adânci dimpreună cu vârsta.

Sigur că voi îmbătrâni și eu, o să mi se lase pielea și-o să fiu plină de riduri. Așa o să fim toți. Eu, una, cu siguranță voi avea mai ales niște riduri adânci de zâmbet. Dar tatuajele or să spună că nu mi-a fost frică să-mi fircălesc corpul. Ba chiar la vedere, vai!, de mă întreabă toți dacă e cu henna. Nu-i. E pe viață. Pe viața mea, înțelegi? Nu pe a ta. Tu dacă nu vrei să-ți faci, nu-ți fă. E fix alegerea fiecăruia.

tatuaj 1

Desenele de pe corpul meu le vor spune nepoților că au o bunică pe care-or să vrea s-o descoasă. ”Dar ce înseamnă florile de pe mâna ta, bunooo?” ”Ehe, măi copii…”. O să fiu ”cool”, mă. O să fiu interesantă. De a cui părere credeți că-mi va păsa? A puștilor care vor roi pe lângă mine sau a vecinii de pe băncuța de peste drum care mijește ochii dezaprobator? Cândva, pe vremea ei, a scris pe Facebook că n-apucă 75-ul, că sigur folosesc acele și-n venă, și-n fund, și-n cot. C-așa-i soiul ăsta de ”carpe diem”. Ca și cum dacă trăiești clipa nu mai ai dreptul la bătrânețe. Haha!

tatuaj 2

Va avea și ea 75. Amândouă vom avea riduri, piele fleașcă, burtă, dureri de șale, reumatism. Dar eu voi avea și un tatuaj. Două. Șapte. Pentru că așa am vrut, pentru că am învățat cândva cât e de important să trăiești corăbiile vârstei, să te avânți indiferent de ce îți strigă cei de la mal. Sigur că n-am să fiu la fel la 75 cum eram la 25. Dar cine va fi? Și de ce credeți că l-aș regreta? E semnul meu că am trăit. E urma c-am înțeles că viața se simte, nu se cară în spate, nu se trage după tine.

tatuaj 3

Bătrânii cu tatuaje au povești de viață fabuloase, nemaiauzite. Bătrânele cu desene până deasupra decolteului au cu siguranță ceva memorabil de spus. De mă întrebați, v-aș zice că-s chiar prea puțin din soiul: ”Carpe diem”.

bătrână și tatuată

”- Ce-o fi în capul lor? Ei nu știu c-or să aibă cândva 75 de ani și-or să arate de râsul lumii?” Dar tu ce-ai să faci când ai să ai 75 de ani și vei fi… ca restul lumii?

Pe Laura o găsiți cu totul aici



Citiţi şi

Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?

Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)

Câți ani de frumusețe mi-au mai rămas?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Miki / 24 September 2016 11:19

    Super articol. Admir tatuajele desi n-as face asta. Importanta este calitatea umana. Si-s faine babutele tatuate. 😀

    Reply
  2. Lavinia / 13 July 2016 14:52

    Ete fâs! Atâta dovadă de curaj, că vaaai, ce-o să zică nepoții când vom avea 75 de ani! Ce rebele, dom’le! Nimic n-o să zică, pentru că peste 30-40-50 ani VA FI CEVA NORMAL să fii tatuat. Deci probabil și copiii și nepoții îți vor fi tatuați.

    Reply
  3. Attila / 12 July 2016 23:58

    Da. Ești Laura. Ești femeie. Esti frumoasă prin definiție. Fiecare femeie are momentul ei de frumusețe. Un zâmbet, felul în care te privește, tandrețea din mângâieri. Nu ai nevoie de un tatuaj să te schimonosească. Unul mic, discret, poate intim, iti poate da o notă sic. Bine, două. Hai trei ! Dar, drăguță, nu esti harta Europei si nici vreo puslama pușcăriabila. Lasă un bărbat să iti deseneze amintiri în suflet pentru zilele bătrâneții, nu un ac amintiri pe pielea zgârcită de la 75 de ani. Si s-ar putea ca acel bărbat să fie acolo si atunci când tinerețea vă fi doar o amintire.

    Reply
  4. Didi / 12 July 2016 15:17

    Fiecare are dreptul sa faca ce vrea cu corpul lui.Asa ca fiecare ar trebui sa isi vada de viata lui.nimeni nu e in masura sa judece decizia altor persoane.

    Reply
  5. kitty / 11 July 2016 23:36

    eu sunt la al 3-lea…pana la 75 mai am de umplut 🙂 vreau sa imi fac o libelula pe soldul stang….inca ma gandesc la design 😀

    Reply
  6. mihaela / 25 January 2016 15:30

    Am 62 de ani. Si nu, nu am tatuaje, dar nu le am pentru ca n-am simtit nevoia sa le am! E ceva ce nu inteleg|! De ce o decizie personala privind propriul corp si pe nimeni altcineva genereaza atatea discutii???De ce suntem atat de putin implicati in fapte ce privesc un grup sau o comunitate, dar suntem asa de indignati ca cineva gaseste de cuviinta sa-si picteze pielea proprie. De ce trebuie sa ne dam noi cu parerea despre asta si de ce se simt cei tatuati, obligati sa ne spuna de ce o fac? Ce importanta sociala are gestul lor? Avem dreptul sa ne dam cu parerea in probleme care, pana la urma tin de intimitatea fiecaruia?Sau tatuajul nu e problema de intimitate? Atunci ce este?

    Reply
  7. Mada / 21 January 2016 13:06

    Daca apuc 75 de ani ma voi bucura de o perioada de menopauza binemeritata 🙂 . Fara sa mi ascund tatuajele. O persoana tatuata nu vrea neaparat sa fie diferita, asta e o mentalitate “patrata” . tatuajele mele inseamna ceva pt mine, le am facut pt MINE si sufletul meu. Pe corpul MEU! Asa ca toata lumea poa’ sa si indese parerile undeva, nu voi cere pareri oricum.

    Reply
  8. Robert / 10 December 2015 9:40

    GG Laura! Ce-ti pasa tie daca se tatueaza cineva din cap pana in picioare? Tu ai zis ca nu iti pasa de ce zice cineva. Chiar crezi ca lor le pasa de ce zici tu si ce frustrari ai?

    Reply
  9. Andi V. / 26 May 2015 15:36

    Am inteles intotdeauna dorinta de “a fi diferit”. Ce n-am inteles insa, niciodata, a fost supararea celor care, o data diferiti, se supara ca-s tratati diferit. Ai dreptul de a-ti inveli corpul in orice tapet, culoare, amintire dar nu te mai supara pe ceilalti cand te arata cu degetul. Ai vrut-o.

    Reply
    • human / 27 May 2015 17:57

      ba nu ai inteles nimic. Ca nu despre dorinta de a fi diferit e vorba.

      Reply
    • Andreea / 20 January 2016 21:17

      Cred ca multi ati inteles gresit mesajul. Nu are nici o legatura cu a fi diferit fata de restul lumii sau general cat de modul de exprimare. Ea si-a exprimat un lucru prin acel tatuaj de acolo si a capturat o amintire, o idee pe pielea ei fiindca asa a vrut si a simtit nevoia. Pictorii se exprima prin tablouri, scriitorii prin scris, constructorii prin schite, cantaretii prin cantat si la fel este si acest cazul. N-are nici o legatura cu dorinta de a fi diferit cat dorinta de a te exprima in modul in care vrei tu si in cazul ei, printr-un tatuaj.

      Reply
  10. Anne / 26 May 2015 12:57

    Superb! Foarte inteligenta intrebarea ta de final! Or sa ajunga la varsta de 75 si or sa faca tot ce stiu de o viata intreaga ,sa comenteze si sa priveasca totul doar dintr-un anumit unghi!
    Deh asa sunt unii oameni si e pacat de ei!

    Reply
  11. vlad / 21 April 2015 0:38

    manele pe piele :))

    cand imbatranesti arati ca un ziar ud cu mascarelile alea pe piele

    dar e bine, mazgaliti-va, sa moara dusmanii de ciuda! :))

    Reply
  12. Anamaria / 20 April 2015 15:02

    Personal cred ca a fi deosebit de ceilalti nu implica neaparat sa ai parul verde, cercel in nas sau pielea mazgalita ( ca tare simplu ar fi, m-am vopsit curcubeu si sunt asaaaa de specialaaaaa…) ci e o chestie mult mai complexa care tine de interiorul tau, de comportamentul tau in orice situatie, DE CEEA CE GANDESTI IN PRIMUL RAND. Si cred ca e tare pueril sa crezi ca faptul ca ai un tatuaj inseamna ca nu esti ca restul lumii

    Reply
  13. Lacramioara / 18 April 2015 17:12

    Primul l-am facut la 46.Acopera tot antebratul drept si a durat 7 ore sa-l fac si 20 de ani sa ma decid. Pe al doilea, l-am facut cu o zi inainte de a implini 47 de ani; tot pe antebrat, cel sting, si a durat 8 ore sa-l vad gata. Nu regret nimic. Mai vreau citeva si toate unde se pot vedea cit de clar se poate, ca-s deja prea trecuta sa-mi mai pese ce cerd ceilalti – si nu-s putini cei socati de decizie.Go for it girls!

    Reply
  14. Claudia / 18 April 2015 10:46

    Laura, dacă de un an tot ezit să-mi tatuez pe încheietură o floare de mac, tu m-ai ajutat acum să mă decid. Deh, fac 44 curând şi mă gândeam că poate ” nu se cade la vârsta mea “… Aş vrea să văd tatuajul tău, cu floarea de cireş.

    Reply
  15. gilda / 18 April 2015 10:23

    Ai perfecta dreptate…viata se simte!…multumesc!…:)

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro