Articole despre inteligenta

Beauty Sibiu

Nu mai suntem „tinere”, ci „peste 40”, „peste 50”, și apoi, pur și simplu, „în vârstă”

by Andra Tischer / 28 July 2018

Nu ne alegem când ne naștem (deși sunt teorii ezoterice care afirmă acest lucru), nici când murim, dacă lucrul acesta se întâmplă fără intervenția noastră. Nu ne alegem timpul, pentru că legile lui sunt astfel alcătuite încât să ne scape printre degete, precum argintul viu. Asistăm cu mâinile legate la …

Editor's Picks Sibiu

Fotografia și citatul zilei – Cella Serghi

by Andra Tischer / 24 July 2018

„Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar …

Editor's Picks Sibiu

Fotografia și citatul zilei – Romain Gary

by Andra Tischer / 13 July 2018

Romy Schneider, foto: Eva Sereny „Întâlneşti un tip, încerci să-l faci interesant, îl inventezi în întregime, îl umpli de calităţi din cap până-n picioare, închizi ochii ca să-l vezi mai bine, el încearcă să se dea drept altcineva, tu la fel, dacă-i frumos şi prost ţi se pare inteligent, dacă …

Talk Tabu

Băiete, ești de liga a treia!

by Catchy / 2 July 2018

Hai să-ți zic câteva lucruri… Va trebui să le filtrez, că de flirtat cu tine nu-mi mai arde. Să știi că e despre mine, de fapt, deși pare despre tine. Îți știu numărul pe de rost, din păcate și numărul de telefon și numărul pe care l-ai jucat câțiva ani, …

Women R Us Sibiu

„Nu există pe lumea asta femei urâte, ci doar femei leneşe.”

by Andra Tischer / 30 June 2018

O femeie fascinantă, care a știu să pretindă vieții tot ceea ce îi putea oferi mai bun. De la ea, generații întregi au învățat lecția puterii, a performanței, a împlinirii, folosindu-se din plin de atributele pe care feminitatea le conferă, dacă e descoperită și exploatată la maxim. Eleganța, în materie …

Talk Tabu

De asta nu sunteți iubite, pentru că vă sufocă răutatea

by Catchy / 28 June 2018

Uite cu ce ne pierdem vremea, dându-ne replici tăioase, în loc să învățăm câte ceva de la viață. Și totuși merită. Cum spuneam, din orice poți învăța câte ceva, doar să vrei să accepți că există și alte puncte de vedere în afară de ale tale. Vreau să le răspund …

Life Bites

Un om simplu

by Ramona Dogaru / 8 June 2018

Iarăși sunt pe grabă. Abia reușesc să prind trenul care mă duce acasă. Căci, pentru mine, „acasă” va rămâne mereu casa părintească, unde mă întâmpină ființele cele mai dragi… Trenul e arhiplin, dar îmi asumasem, că-i minivacanță și prevăzusem că nu va mai fi loc nici să arunci un ac… …

Beauty

Femeile inteligente nu așteaptă să-și culeagă stima de sine de pe jos

by Catchy / 23 May 2018

Când mi-am “aranjat” ochii, nimeni nu putea să-și explice de unde venea noua tinerețe evidentă, dar fără sursă identificabilă. “Ai întinerit brusc! Ce-ai făcut?” și căutau o urmă, ceva care să le dea cheia misterului. Le-am spus “Iubesc!” și atât. Nu mințeam, doar că lucrurile erau legate între ele: mă …

Life Bites București

Cine mai suntem azi

by Carmen Sorescu / 29 April 2018

Instinctul sau simțul de conservare este dispoziția inerentă a unui organism viu spre un anume comportament. Este un complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea, spun manualele de antropologie. Iar omul este un organism viu. Specia Homo Sapiens Sapiens …

Talk Tabu Sibiu

Când viața face daruri otrăvite (1)

by Andra Tischer / 23 April 2018

Iubirea, acest vis de aur al umanității! Atât de simplu pare la început, încât nici nu apuci să conștientizezi prea repede ce ți se întâmplă, preocupat să simți fluturi în stomac, să-i hrănești cu dorințe, proiecții, iluzii fel de fel ca să le crească mari aripile, să te poți bucura …

catchy.ro