Cine mai suntem azi

29 April 2018

Carmen SorescuInstinctul sau simțul de conservare este dispoziția inerentă a unui organism viu spre un anume comportament. Este un complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea, spun manualele de antropologie.

Iar omul este un organism viu. Specia Homo Sapiens Sapiens este o specie vie. O specie care se mișcă, merge, călătorește, ce e drept, nu mai merge 20 km zilnic după hrană, merge la supermarket, dar nu asta ar fi problema mare,  a spațiului înconjurător, ci problema ar fi a acelor comportamente dobândite ulterior. Nu mai culege fructe din copaci, nu mai vânează păsări, mamuți, azi aveam totul de-a gata, bani să avem, de obicei în zilele noastre omul mănâncă alimente congelate, sucuri ambalate, toate legumele, fructele sunt trecute printr-un jet de substanțe care să le mențină culoarea naturală, prospețimea. Dar, asta nu e nimic nou, știm și acceptăm. Nu se poate face o revoluție a desființării acestui mod de viață, e ca și cum ai atenta la “buna” funcționare a economiei planetei.

E absolut straniu, într-o zi am scos din frigider un pui congelat, a stat în bucătărie pe tocător câteva ore, mă uitam cumva fără nicio reacție, foamea îmi pierise demult. Din când în când treceam să văd dacă s-a dezghețat să-l pot tăia, cum atingeam cuțitul de piele albă mi se făcea scârbă. Iar plecam. Și tot așa. Nu am instinctul să tai păsări congelate, până la urmă am mâncat brânză cu roșii. Noroc că a trecut soră-mea pe la mine și  a făcut ea supa de pui.

Mă întreb uneori cine naiba mai suntem? Ce specie? Când văd mașini scumpe, foarte scumpe, pe care eu, una, în mod firesc nu mi le-aș permite nici dacă muncesc o sută de ani, mi-ar trebui încă o viață pentru asta. Mașini conduse de oameni obezi, pentru că nu mai merg pe jos, care înjură la volan prin geamul deschis. Deși sunt pe trecerea de pietoni (educația) de la volan mi se aruncă expresii: “Mișcă-te, fă, mai repede!”. Aici e un paradox: deși culoare verde continuă să fie mult timp pentru zebră, unii indivizi nu se abțin să-și arate puterea. E vorba aici de instinct, de a domina sau e vorba de lipsa educației? Sincer, nu-mi dau seama. Atâta timp cât și eu sunt trecută prin sita defăimării speciei, cumva. Ce fel de hibrizi suntem? Spre ce tindem?

Oamenii sunt foarte diferiți, nu mai suntem toți la fel, unii au evoluat, alții au involuat, dar nici acest criteriu al evoluției nu-l mai pot lua în calcul pentru că mă încurcă animalitatea pură. Animalitatea pe care, de altfel, nu o cunosc, nu mi s-a spus cum e, eu știu doar că omul trebuie să fie evoluat, manierat, să zicem civilizat. Expresia Nu fi animal! este o mare jignire. Știți și voi celebra replică: Băi, animalule! Care a fost mai animal la faza asta, iar nu-mi dau seama, cel care a făcut gestul sau cel care a folosit expresia citată. Dar, DEX-ul spune că “animal poate fi și o persoană brutală și needucată, nu doar o ființă înzestrată cu capacitatatea de a se mișca și de a simți”. E o problemă, nu știu cui să-i dau dreptate.

Ce ne facem cu această pleiadă de reflexe native? Cum le înăbușim? Prin educație, da. Când cineva mănâncă lângă noi, în metrou sau în alt loc public, e posibil să-l considerăm mai educat decât unul care râgâie, dar în fond, în ambele cazuri vorbim tot de ceva uman, nativ, foamea sau efectul ei.

Cum putem omorî din fașă ceea ce suntem de dragul civilizației!

Omul este un animal este o propoziție falsă. Nu, omul nu mai este animal de mult. Omul este un animal educat și asta îl urcă pe podium, în el zi de zi se dau lupte interioare, cum e de fapt și cum trebuie să fie, mai ales în ochii publicului cu care ia contact, amici, rude sau tot felul de alți oamnei care-i pândesc comportamentul la orice colț de stradă sau de facebook. Ajuns pe acest podium, mai ales în sinea lui, pentru că nicio altă specie nu i-a acordat vreun titlu, și l-a luat singur, titlu de specie superioară, de aici privește spre toate speciile dându-și seama foarte repede că poate să facă ce vrea cu ele, că are putere. Dar nu educația îi dă puterea, ci tot instinctul animalic. Domină prin creier. Spre asta aspirăm, să dominăm prin inteligență… Să mergem frumos pe stradă, să dăm bună ziua, să nu târșâim picioarele, dacă avem papuci, să nu mergem, Doamne ferește, murdari pe față pe stradă, acasă ne permitem luxul.

Omul și-a împărțit viața în spațiu public și spațiu privat. Acasă poți scuipa, pe stradă nu, acasă poți face sex, pe stradă nu. Este ilegal. Adică exact primordialul instinctul de procreare este ilegal în natură, și a fost atât de mult timp inhibat actul încât omul face s*x numai acasă și dacă se poate cu cearșaful peste. Cine face s*x în public nu poate fi decât un afemeiat sau o târfă, cei care nu se pot alinia civilizației. Aceștia, afemeiatul și târfa, nu se aliniază standardelor, nu pentru că nu pot, ci pur și simplu aleg să fie ei înșiși. Animalitatea nu o putem inhiba. Chiar mă distrează, mai ales vara, la știri, aud mereu: X și Y au făcut s*x pe plajă, poliția anchetează cazul. Imaginați-vă cum ar fi pe bănci în parcuri să vezi numai oameni sărutându-se, ar fi așa o liniște monumentală, ai merge pe vârfuri prin parc de teamă să nu deranjezi. Dar acest parc utopic din mintea mea este înlocuit cu fabrici și uzine, program de la 6 dimineața, agitație, freamăt. Dar nici această disciplină a muncii nu mai există. Sunt etape și etape. Acum suntem în cea mai dezorientată situație. Nimic nu e sigur, de la locul de muncă, la soț și chiar la copil, pentru că într-o zi îți spune nonșalant: Plec din țară.

Revenind la ce am scris mai sus, este evident că omul nu se poate întoarce la natură, pentru că natura nu mai este, trăim în orașe, printre blocuri, de unde păduri și plaje. Dar vara, câțiva răzvrătiți își permit să fie din specie. La fel și gelozia. Dacă am trăi încă prin păduri, pe prima femeie cu care ne-ar înșela soțul, iubitul, mă rog, partenerul, am încerca s-o exterminăm, da, s-o omorâm. Poate doar o mamă de păruială, și asta tot la știri auzim.

Ceea ce e natural în noi devine subiect de senzație. Prima pagină a ziarelor este despre cum nu ne putem inhiba ceea ce suntem.

Să stai în casa ta, în familia ta, cuminte, să faci copii pe sub pădură, este un comportament educat. Dar nu toți oamenii pot să-și oprească natura în gât, cum ai vedea la o terasă o farfurie cu mâncare și nu e nimeni lângă ea, parcă te-ai duce să vezi ce e, să miroși, să bagi degetul puțin să vezi ce e, dar, în niciun caz, asta fac doar cerșetorii, ei își permit, au o scuză, ceilalți – nu. Nu e frumos (educația). La fel cu femeia, dacă vezi o tipă cu sânii mișcându-se prin bluza transparentă trebuie să stai cuminte la masa ta, mai ales dacă e însoțită. Sunt unii care au curaj. Mie, una, mi s-a întâmplat, deși nu eram îmbrăcată ca femeia descrisă mai sus, să vină un individ, să-i spună celui cu care eram: Cât îți dau să pleci de la masă. Culmea, era soțul meu. Soțul meu a râs și i-a spus: Sunt soțui ei. Atunci tipul care voia să stea cu mine la masă a rămas blocat, nu credea că sunt măritată. Brusc… apanajul civilizației, căsătoria! Pentru că a fi căsătorit ține tot de educație, altfel ai fi un terchea-berchea, un neînțeles, iar femeior li s-ar spune fete bătrâne sau mai știu eu cum. Tipul a rămas mut și s-a întors cu coada între picioare la haita lui. Anul următor, culmea culmilor, eram în același loc, la aceeași terasă, La Muzeu, azi desființată, era o ploaie de vară teribilă, eram toți sub o umbrelă imensă care făcea reclamă la bere, umbrela avea jos un postament de ciment gros de cca 20 cm și toți stăteam cu picioarele acolo să nu ne ude apa tălpile. Cum ar fi fost să mergi desculț prin București? Profund needucat. Spun toți, pentru că eram în grup, plus soțul meu. Minunea s-a produs. Același individ, pentru că aveam să-l țin mine, îl mai vedeam răzleț pe la mese uneori, îmi aduce un tablou. Vine la masa noastră ascuns cu tabloul sub geacă și spune: Pentru tine. Și mi-l înmânează. Eu mă uit la soțul meu (educația) și el dă din cap sugerând: Acceptă-l (educația). Am spus mulțumesc, prietenii noștri se uitau și ei. Individul a plecat, noi am rămas râzând. Pe spatele tabloului scria autorul și cum se intitula: Orgasm. Ce e drept, toată pânza era pictată cu niște stropi multicolori din toate vopselele, semăna mai mult cu un cer înstelat, oricum metafora era reușită.

„Omul (Homo sapiens sau Homo sapiens sapiens) este unicul membru existent din clasa Hominini, o ramură a familiei Hominidae, caracterizată prin postura verticală și locomoție bipedă; dexteritate manuală și utilizare avansată a uneltelor; și în general posesori ai celui mai complex creier și structură a organizării societății”, spune Wikipedia. Generic, oamenii sunt denumiți „rasa umană” sau „omenirea”, iar membrii săi sunt cunoscuți ca „oameni” sau „ființe umane”, susține mai departe site-ul respectiv.

oameni

Cred că în prezent specia e într-o perioadă de tranziție sau aveam de-a face cu două sau mai multe tulpini ale speciei, cei cu bun simț, cei fără, cei toleranți, cei netoleranți, oameni buni sau infractori, suntem foarte diferiți. Suntem foarte diferiți pentru că suntem în tranziție, în fiecare om se dă o luptă, ce să fie, ce să nu fie, ce să inhibe, ce nu, ce nu poate să inhibe, ce dă pe afară. Cred că din cauza acestei perioade nefaste în care este astăzi specia sunt așa multe războiae pe tot globul, atât de mulți oameni săraci și bogați în acelați timp, atât de mulți oameni buni și alții răi. Nu avem repere clare, nu știm la ce să ne agrenăm, suntem efectiv în voia sorții.  Și dacă suntem în voia sorții, specia a mizat iar pe instinct. Educația nu e pentru animale. Cu timpul poate altă specie va trona pe Pământ, dar oricum… nu mamifere… posibil șopârle, dar asta nu mai am cum să știu, de vreme ce și eu sunt un animal care, iată, scriu despre a fi sau a nu fi în specia mea.

Ce nișă în destin să mai aștept?

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Despărțiri (6) – „Ceea ce nu te omoară, te întărește” – o oribilă capcană

Ce-a învățat-o Doria pe Meghan

Am alte treburi la 30 de ani decât să închid gura lumii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
210 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro