Articole despre masculi

Life Bites

Uite un exemplu de mamă care să-ţi dea teoria peste cap!

by Catchy / 6 August 2016

Eu recunosc că mă cam sufoc când văd generalizări din astea forţate, predispoziţii de a duce la rang de regulă gânduri, idei, sentimente, întâmplări care, în realitate, ar trebui tratate cât se poate de punctual. Tabloul ideatic în care mama-model îţi dă viaţă şi se sacrifică pentru tine, îţi face …

Life BitesBrașov

Devenise puternică şi cu mult tupeu…

by Daniela Toader / 13 February 2016

Intrase în întârziere în sala aceea albă şi plină şi nu-şi ceruse scuze, zâmbise provocator şi înaintase pe tocuri cu zgomotul caracteristic celor ce nu vor să treacă neobservaţi. Îmi zâmbise ca şi cum ne ştiam deja de-o viaţă, le zâmbise ce celorlalţi la fel. Era o tipă cu tupeu. Nu tupeul …

Men TalkBucurești

Pledoarie pentru infidelitate

by Tiberiu Lovin / 11 December 2015

Viziunile sunt diferite, în funcție de sex. Bărbații vor ceva, iar femeile susțin că au acel ceva. Și nu mă refer la sex, că ar fi o abordare banală, chiar dacă astfel are loc startul într-o relație. Ei vor o parteneră de încredere, una care să-i iubească, să le satisfacă …

Talk TabuArad

Asta înseamnă să fii mafioată!

by Eugenia Crainic / 30 August 2015

Să fii mafioată înseamnă să fii măritată de 20 de ani cu același bărbat, care te întreabă zilnic unde-i sunt ciorapii, iar tu să-i răspunzi prompt și egal, indicându-i stăruitor comoda din dormitor cu arătătorul: „i-am dus cu mine la serviciu, puiule!” să lucrezi opt ore la un serviciu solicitant, …

Life Bites

Cecil ar fi murit, oricum

by Mira Mincă / 2 August 2015

Acesta nu e un necrolog pentru Cecil, leul din Zimbabwe. Eu nu sunt Cecil. Iar dacă acum patru-cinci zile mă întrebai cine e Cecil, primul (şi singurul) gând s-ar fi îndreptat către Cecil B. DeMille. Despre care, în afară de faptul că a fost un faimos regizor american, n-aş putea …

Yes or No

A făcut tot posibilul să mă știe îndrăgostită de el și apoi…

by Catchy / 23 July 2015

„Am întâlnit-o într-o zi frumoasă de vară. Început de vară. Era blondă, suplă și râdea cu o poftă cum nu mi-a fost dat să văd până atunci. Râdea cu tot chipul. Mai ales cu ochii. Ochii aceia mari, expresivi, în care îmi doream, ca un nebun, să mă pierd. Eram …

Talk TabuBucurești

Amantlâc de modă nouă

by Cristina Lincu / 12 June 2015

Nici amantlâcurile nu mai sunt ce erau odată… Noroc cu Facebook, că, la umbra cotloanelor sale adânc contorsionate, de prin mesageriile private și profilurile false, înfloresc iubirile vinovate, se consumă virtual și mor real… Uite la Marcela, femeie serioasă, măritată, divorțată și măritată iar, cu serviciu într-o firmă importantă și …

Talk TabuBraşov

Ce se întâmplă cu bărbaţii de-au început să involueze?

by Marilena Guduleasa / 26 March 2015

A ajuns să ni se pară normal ca o femeie frumoasă, inteligentă, talentată, sensibilă, să fie abuzată de bărbatul de lângă ea. Sunt atâtea cazuri, încât a devenit regulă, nu excepţie. Dacă nu o loveşte cu pumnul sau cu vorba, atunci o înşală şi nu mai e o surpriză pentru …

Life BitesRochester, New York

Și eu sunt feminist!

by Radu Tudor Ciornei / 13 November 2014

Constat cu plăcere că, odată cu apropierea deznodămîntului campaniei electorale, se întețește și războiul sexelor, așa că am să îmi arunc și eu în arenă “my 2 cents“. Am citit dueluri interesante pe tema feminismului și a unui așa zis misoginism. Mi s-a părut foarte interesant și simptomatic în același …

Men TalkRochester, New York

Pentru prietenele mișto ale Petronelei

by Radu Tudor Ciornei / 24 October 2014

Ieri, pe cînd îmi făceam rondul printre scrierile peisajului virtual, am dat în Catchy peste două articole. Unul scris de Ovidiu Ivancu, iar altul de Petronela Rotar. Ambele bine scrise, însă numai unul generase un “buzz” consistent pe facebook. Unul aplaudat, comentat și distribuit cu mare satisfacție de către femei, …

catchy.ro