Articole despre padure

Oamenii nu duc lipsă de idei şi iniţiativă. Iar dacă te cheamă Lionel Buckett şi ideea ta a fost aceea de a crea „Peştera magică a iubirii”, atunci, cu siguranţă rezultatul este unul spectaculos, greu de egalat. La vest de Sydney (Australia) în Blue Mountains, pe o platformă naturală de …

Nu ştiu, voi aţi avut vreodată zile în care să bâjbâiţi după Rost? Adică, stând aşa, în singurătatea voastră lucie şi, fiind sinceri până la Dumnezeu, nu aţi râcâit cu degetul în suflet? Aşa cum râcâiam gheaţa de pe geam dimineaţa, copil fiind, în vacanţă, la bunica. Râcâiam şi suflam …

Când am privit-o prima dată pe picioarele ei, Iulia alerga prin pădure spre casă, acea casă a bunicilor ei pe care o știam cu toții. Bunicii Iuliei erau oameni simpli care au iubit să împartă în copii multă visare. Visare, ai întreba, ce e atât de special la visare? Îți …

– Povestea acordeonului de pluș – golul înghețat al verdelui argintiu din ochii lui Orint – Mulți au fost aceia care și-au îmbrățișat acordeonul de pluș în momentele speciale ale regăsirii. V-ați întrebat, cu siguranță, de ce dispar copiii îmblânziți de tăcere și lipsă de culoare, dar întrebarea mea nu …

Îmi spusese la telefon să o aştept în parcarea din spatele blocului așa că am tras maşina pe platforma aia betonată și am parcat-o chiar lângă bordură. Era o dimineața imaculată cu un cer senin fără nicio scamă de nor iar aerul părea încărcat, la propriu, cu promisiuni dulci și …

Natalia cu viaţă de poveste. Născută în 1908, pe 9 iulie. În toiul verii şi în zodia racului, a cancerului, cum se mai zice. Crescută cu drag într-o familie de ţărani get-beget. Era cea mai mică dintre fraţi. Pe timpul acela se muncea la fel cum se respira. Copilul, de …

Nu ştiu alţii cum sunt, vorba şugubăţului Creangă, dar eu, din orăşeancă, m-am făcut ţărancă get-beget. Născută şi crescută la oraş, copchilă bicisnică ce-am fost, când scăpam în pădure, eram ca o căprioară nebună. Dacă nu eram în alun, eram în cireş; dacă nu eram în podul şurii să caut …

Acum câțiva ani, mi-a spus cineva: ”Motorul vieții e frica”. Atunci l-am contrazis. Cu foc și înverșunare. L-am contrazis, pentru că, de fapt, nu puteam să îmi accept frica. Apoi, anii au trecut și mi-a mai trecut din înverșunare. Dar frica a rămas acolo. Mare, multă, covârșitoare, uneori. Mă înșfăca, …

Îl iubeam mult. Era slab și înalt, cu ochii verzi, ochi cum nu aveam să mai văd vreodată. Îmi spunea că sunt o prințesă. Tata. Aveam 16 ani când s-a așezat pe scaun, trist, și mi-a spus: “Sunt bolnav”. “Ce ai, tată?”, m-am speriat eu. “Mă doare inima!”, a răspuns. …

Toată lumea care călătoreşte cu mine din străinătate spre ţară ştie că vreau: – să nu mai plece avionul din vina lor, nu a noastră; – să pierdem legătura în escală din vina lor, nu a noastră; – să vină zăpada, să erupă vulcanul, să dea buzna norul, să intre …