Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Te crezi deșteaptă dacă citești mai mult decât alții?

11 November 2018

Cu cât citești mai mult, cu atât ești mai deștept. Nțțțț… asta e lozinca școlii, care vrea să te facă înțelept cu de-a sila. Adevărul de mai târziu e exact pe dos: cu cât ești mai „citit”, cu atât ești mai vulnerabil. Nu împușcați mesagerul! Citiți până la capăt și, dacă n-am dreptate, mă puteți sancționa. Nu pretind că trebuie să rămânem inculți, Doamne ferește, ci că ar trebui să asimilăm ceea ce ne învață școala în propriul avantaj! Să putem înțelege că ceea ce ni se întâmplă nouă nu seamănă fix deloc cu ceea ce am citit/studiat/învățat la școală, și că exemplele din exterior rămân inaplicabile în alte cazuri. De la un moment dat, trebuie să-ți folosești partea de creier rămasă neatinsă de învățăturile pe care ți le bagă în cap vreun manual sau altul. Școala vieții nu e o instituție la care are toată lumea acces, ba chiar se refuză celor obedienți, care nu scot nasul din carte.

Așadar, explicația e simplă: mintea ta va funcționa pe baza unor scheme preconcepute, străine, care s-ar putea să te ducă exact în miriște, iar când ți-o fi lumea mai dragă, să te trezești in the middle of nowhere în propriul tău cap. Cauți explicații fiecărei situații, încerci să găsești scuze, te iluzionezi precum personajul x sau y, îți spui că faptele care ți se întâmplă trebuie să aibă o rezolvare așa cum ai citit în cartea cutare. Nimic mai greșit! Pentru asta, însă, trebuie să treacă niște ani, în care să primești niște lovituri în cap exact cu lecțiile la care ai luat 10 în școală, studiind cu sârg pentru te miri ce examen.

Am fost o elevă bună la literatură. Am citit până am rămas fără aer. Totuși, n-am înțeles niște chestii pe care, poate, mi le explică cineva, mult mai deștept fiindcă n-a înghițit atâta carte.

femeie cărți

De exemplu,

-n-am înțeles de ce un bărbat se străduiește ani în șir să cucerească o femeie, scoțând în joc toate strategiile posibile și imposibile, și apoi o abandonează, fără drept la replică. Mă simt atât de proastă de parcă nici n-aș fi învățat alfabetul. Realizez că sunt cu adevărat una. Întreb și eu, pragmatic, la ce atâta risipă de energie, de timp, să pari interesat, să te frăzuiești, să epatezi cu toate cunoștințele tale, cu emoție, sensibilitate, inteligență, la ce bun să devii mare, frumos și adevărat în ochii cuiva, ca apoi să cazi la pământ dintr-o dată, ca secerat de vreun virtual infarct? Să te scoată alții în cearșaf alb din scenă… Ce teribil! Să spui „te iubesc” mi se pare o chestie de mare responsabilitate, și de ce ai folosi confesiunea asta împotriva propriei conștiințe, perfect convins că nu ești în stare să duci în spate povara împlinirii ei? Cu siguranță, nici cei care au aruncat bomba de la Hiroshima n-au putut calcula cu exactitate urmările catastrofale ale exploziei, și cu toate astea n-au ezitat niciun pic. Desigur, cazurile nu se compară, dar e vorba de aceeași ignoranță în a calcula efectele pe care le poate avea un anumit gest;

-n-am înțeles de ce oamenii care au avut traume în anii timpurii -pe care le conștientizează, asta e marea dilemă! – nu se feresc, până când se vindecă, de a intra în viețile altora, aruncându-le în confuzie și haos. Nu poți ieși bolnav în lume, pentru că îi poți contamina de boala ta și pe ceilalți, iar asta înseamnă egoism și iresponsabilitate. Nu te poți vindeca, punând pe cicatricile tale rănile altora;

-n-am înțeles de ce nu știm să spunem ADIO, ca să nu lăsăm alte cicatrici. De ce fugim la greu, incapabili să lăsăm o amintire frumoasă și plăcută rememorării? Coloana vertebrală se fracturează de la accidente fizice, nu de la o relație în care nu ne mai dorim să fim. Orgoliul naște monștri, dar oare nu e mai frumos decât să fim considerați oameni cu spatele drept, decât să ne atrofiem și să ne deformăm în fața celor care ne-au pus pe un soclu la care nici măcar noi n-am cutezat să visăm? Asta e cel mai trist, probabil, când se dărâmă statuile și fac implozie miturile. A spune Adio nu e neapărat o artă, ci, mai degrabă, o responsabilitate. Una care te salvează de la eșec, de la descompunere, de la faliment. E lumina aceea de veghe care mai păstrează umbre binefăcătoare, atunci când ești terifiat de întuneric;

După cum vă spuneam, am citit prea mult și n-am înțeles nimic. Am citit despre iubiri care te înalță și te fortifică, dar și despre iubiri care eșuează din cauza nepotrivirilor, dar niciodată n-am aflat despre „nerezolvarea” lor. Nu știu vreun personaj care să fi plecat din viața celui pe care îl iubea fără să lase vreun semn al plecării, cu toată cruzimea pe care se presupune că o are un astfel de gest. Unele s-au consolat, găsindu-și alinare în altcineva, altele s-au sinucis. Dar niciodată din îndoială sau din tăcere. A seduce pe cineva e un gest de îndrăzneală, a spune Adio este un gest de maturitate, deci de responsabilitate.

Dacă greșesc, împușcați mesagerul!

                                                                                                                                                        Guest post by Melania C. 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

 

 



Citiţi şi

Mi-e dor de mama…

Eu voi rămâne Ana ta…

Te iubesc

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,543 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro