Te iubesc pentru că te iubesc

29 October 2019

“Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudine, te iubesc pentru că te iubesc” – Liviu Rebreanu

Cum ar fi să te întreb de ce respiri? Respiri pentru că respiri, nu pentru că respir și eu. La fel și cu iubirea, nu ne trebuie un motiv anume, nu găsim o explicație, este pur și simplu o stare ale cărei motive nu le putem explica. Atunci când putem cuantifica originea acestei stări nu cred că este vorba despre ceva real, este doar o iluzie că iubim.

Iubim cu adevărat doar atunci când nu putem spune de ce, când cuvintele care să explice de ce simțim așa nu există, când doar gândindu-ne la acea persoană simțim că am vrea să-i fim alături, să-i auzim respirația, să-i atingem ușor obrazul, să o privim cum doarme, să o îmbrățișăm și să-i spunem că acolo ne simțim liniștiți.

Citiţi şi De ce iubim

Oare aceasta să fie iubirea, liniștea pe care o simțim când ne gândim la acea persoană, zâmbetul ce ne apare din senin, căldura ce ne învăluie când știm că mai e puțin și vom fi împreună, când nu știm de ce simțim ceea ce simțim?

Iubim pentru că iubim, atât, fără motive, fără explicații, fără cuantificări, doar iubim.

Guest post by E. M.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De optzeci de ori Joan Baez

Nu mai vin, am hotărât ca asta e ultima dată

Cuvintele frumoase pot „remodela” ADN-ul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro